duminică, 19 decembrie 2010

Bucuria daruirii!


Iubesc cadourile! As putea primi cate unul in fiecare zi...ma bucur pentru orice nimic pe care il primesc de la persoanele dragi. Nu stiu de ce, asa sunt eu! Si cu cat le indragesc, cu atat mai rar apar pe la usa mea! Nu despre asta vreau sa scriu acum, ci despre sentimentul maret, grandios pe care il dobandesti atunci cand faci un bine, cand vezi incantare in ochii nevinovati siliti sa traiasca fara iubire...abia stavilesc o lacrima vicleana sa nu imi alunece printre degete!

Azi am avut un eveniment in Speranta, de departe cel mai frumos si plin de semnificatie: prietenii nostrii din orfelinatul din Gavojdia au venit sa participe la programul religios de dimineata si sa luam pranzul impreuna. M-am simtit asa binecuvantat sa ii servesc, sa le putem oferi cadouri, zambete, cuvinte frumoase, sa ii facem sa se simta parte din grupul nostru. Sunt prea coplesit de senteminte, nu am in aceasta seara cuvintele la mine pentru a detalia atmosfera si evenimentul in sine...

P.S. Anul acesta cadoul meu a venit mai devreme - evenimentul despre care tocmai va scriu a fost cel mai frumos lucru de Craciun din totdeauna!


miercuri, 15 decembrie 2010

De ziua ta!


Au trecut frumos anii tai, iubito!

Lucrul cel mai frumos care mi s-a intamplat vreodata esti TU! Anii petrecuti cu tine m-au imbogatit, m-au implinit. Cu tine alaturi m-am regasit si am reusit sa fac cele mai bune lucruri din viata mea! Stiu ca ce e mai frumos inca trebuie sa mai descoperim impreuna! Abia astept zi dupa zi sa ma trezesc cu zambetul tau inconfundabil, sa radem impreuna si imbratisati sa luam viata in piept!

Te iubesc enorm...

You are amazing just the way you are!

sâmbătă, 11 decembrie 2010

Un alt motiv de celebrare!


Prietenii din POARTA implinesc 5 ani de slujire...e fantastic cum trece timpul! Parca mai ieri ne adunam in capela Scolii Biblice, participam la dezbateri legate de numele bisericii, la privit cum prinde contur lucrarea prin mainile iscusitilor mesteri, iar azi intr-un local modernizat avem in oras o noua Biserica...ma bucur si eu acum pentru tot ce inseamna aceasta comunitate in peisajul timisorean... Am prieteni acolo, apropiati si cunoscuti, asa ca o familie largita, de care sunt mandru si bucuros...

Am fost in prima zi la deschiderea Bisericii, nu voi fi de data aceasta la sarbatoarea lor...dar sunt convins ca mai prindem si alte momente de celebrare. E important sa nu uitam niciodata sa marcam aceste sarbatori prin "pietre de aducere aminte" plantate in viata tuturor credinciosilor!

In rest...Har, insotire divina, progres si sa continuam la fel de bine, daca nu mai bine, colaborarea noastra!

Intalnire cu un PRIETEN!

Cu cat peste o relatie trece mai mult timpul, cu atat devine mai sanatoasa, durabila si pretioasa. Intr-o seara obisnuita de tineret, am avut bucuria sa avem o partasie super cu pastorul Iuliu C. Fara prea multe complicatii, ci simplu, a trecut la modelarea efectiva a tinerilor prezenti - o seara atelier, dupa cum obisnuieste sa spuna. Nici numarul mai redus de persoane, nici faptul ca pe la ora 20 s-a oprit caldura nu a putut sa ne priveze de "IMBRATISAREA DIVINA"! Am cantat cu NIHIL SINE DEO, am predicat cu Iuliu, am baut ceai fierbinte si super tare facut prin grija tinerelor din biserica noastra, am mancat pizza Poli...si apoi am plecat acasa...eu? bucuros...

Multumesc prietene, multumesc baieti...astept sa ne revedem in 2011 la alte seri "obisnuite"...

luni, 6 decembrie 2010

Pac, pac...ma intelegi?

E decembrie, luna cadourilor, ma intelegi? Voi avea o luna plina...asa sunt semnele... adica, inca din 1 am inceput cu un eveniment care ne-a depasit toate asteptarile - campania "Fa ceva NOBIL!". Urmeaza inca un eveniment mare - Concertul de Craciun, in cadrul caruia prietenii de la Cristocentric isi vor lansa albumul de cantece de Craciun, apoi Craciunul Orfanilor, colindatul batranilor, programele speciale de sarbatori, Revelionul...pac, pac si trece timpul...si ma trezesc acus intr-un nou an!

Am inteles si eu ceva in zilele de 3 si 4 decembrie in cadrul Conferintei GLS - ca mai e mult pana departe! Ca Biserica are nevoie de lideri...si nu-i gaseste, oameni vertebrati, oameni care sa doreasca progresul, oameni care sa se inconjoare cu oameni de calitate si nu cu marionete, oameni cu pasiune molipsitoare, oameni vizionari si spirituali. Astfel de intalniri te demoleaza...te aduc in pragul demisiei, ma intelegi? Pana nu apar in scena mai multi, eu nu zic ca nu sunt si acum unii, care sa formeze majoritatea lucrurile merg tot impinse de la spate, se vor rastogolii tot spre nicaieri...

Maine, de fapt, azi, dar putin mai tarziu, ma apuc cu Ayan si Cam sa pregatim casa de Craciun...

Va promit, ca ma voi ocupa si de inima!!!


vineri, 3 decembrie 2010

Fii lider acolo unde esti!


...asa suna sloganul Summitului Global de Conducere. Azi si maine am dedicat timpul acestei Conferinte deosebite. E printre putinele Conferinte "profi" de pe la noi.

Astept cu nerabdare partasia, discutiile si invataturile...

duminică, 28 noiembrie 2010

Eveniment!



1 Decembrie inseamna pentru tinerii din Biserica Speranta, si nu numai, o oportunitate deosebita de a sta impreuna...va astept sa avem un timp deosebit miercuri! Vor fi cu noi Adi Mocan, Adi Gliga. De asemenea, vor fi si cateva surprize frumoase.

vineri, 26 noiembrie 2010

Vezi-ti de treaba ta!

In cartea sa, "Growing Strong in the Seasons of Life", Dr. Charles Swindoll scrie urmatoarele lucruri:

"Odata, animalele s-au hotarat sa faca ceva semnificativ pentru a preintampina problemele lumii noi. Asa ca au organizat o scoala. Au implementat o programa de activitati pentru alergare, catarare, inot si zbor. Pentru a o face mai usor de administrat, toate animalele s-au inscris la toate materiile.
Rata se pricepea de minune la inot. De fapt, era mai buna la inot chiar decat instructorul! Totusi, a luat doar o nota de trecere la zbor si s-a descurcat foarte slab la alergat. Pentru ca era asa de lenta la alergat, a trebuit sa renunte la inot si sa stea dupa ore sa exerseze. Aceasta i-a afectat grav labele asa ca a devenit mediocra la inot. Dar "mediocru" era acceptabil, deci nimeni nu si-a facut griji in aceasta privinta, cu exceptia ratei.
Iepurele a ramas in fruntea clasei la alergat, dar i s-a dezvoltat un tic nervos la muschii piciorului pentru ca a avut foarte mult de recuperat la inot.
Veverita era as la catarat, dar a fost constant frustrata la ora de zbor pentru ca profesorul o facea sa inceapa de la sol in sus si nu din varful copacilor in jos...asa ca a luat numai 7 la catarat si 6 la alergat.
Uliul a fost un elev problema si a fost sever disciplinat pentru ca era non-conformist. La orele de catarat le-a depasit pe toate celelalte animale, dar a insistat sa ajunga sus prin propria sa metoda!"

MORALA?...sper sa o descoperiti printre randuri!

preluare din publicatia CUVANTUL LUI DUMNEZEU PENTRU AZI - meditatii zilnice.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Articol fara titlu!

Buna seara!

In Romania, orasul Timisoara e ora 23.33 si la mine in camera e cald si bine. Baietelul imi alearga prin casa si isi exerseaza vorbitul sau tipatul...Cam se pregateste psihic pentru examenul auto de maine...iar eu incerc sa scriu ceva inteligibil pe blog...nici nu mai stiu ce sa scriu! Uneori parca as vrea sa scriu despre soare si luna ca sa nu se mai simta nimeni atacat, dar parca vad ca o sa ma chinuie in vis stelele ca pe ele, distinsele, le ignor...si nu as vrea cosmare si cu stele!

E un pic prea de tot! Sa vezi teorii ale conspiratiei in toate cratimele si diacriticile, sa nu iti mai poti exprima o parere personala si nevinovata, sa fi atentionat din toate partile vis-a-vis de ce scri si vorbesti, sa nu poti scrie pe blogul tau, al tau muncit de tine, ce vrei si ce te tuna prin chelie (la mine chiar incepe sa se potriveasca din ce in ce mai vizibil chestia cu chelia), etc. Nu as vrea sa mai ajung zilele in care vor fi afisate pe net liste de subiecte din care sa iti selectezi domeniul sau tema despre care poti vorbi, ce cuvinte sa folosesti, despre cine sa nu zici nimic...etc.

Nu am lupte cu nimeni, nu dau replici nimanui, nu slujesc decat Bunului Dumnezeu, scriu ce am pe suflet si in minte. Si da, cred cu tarie in tot ceea ce scriu. Uneori poate gresesc, am curajul sa corectez ulterior si sa admit greseala. Nu pot sa fiu altfel. Prea putini inteleg ce e in realitate libertatea de exprimare, prea putini inteleg cand sa taca si cand sa vorbeasca, prea putini se bucura de viata de credinta cu adevarat libera si tot mai multi traiesc o viata ghidata de altii, controlata de altii, frustrata de ingradirile celor din jur. Eu nu vreau o astfel de viata! Limitele mele sunt clar exprimate de Scriptura si vrea sa traiesc numai pentru Domnul meu nu pentru unii si altii...

Uf, ca mi-am varsat tot ofu' in mazgalelile astea! Nu voiam sa iasa asa de la bun inceput, dar ce am scris am scris.

Stima.

P.S. Orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare!

marți, 23 noiembrie 2010

Vorbitul fara rost!


De prea multe ori vorbim cand nu avem nimic de spus...

Sunt zile cand folosim mult prea multe cuvinte pentru a ne sustine punctul de vedere, fara sa realizam ca dam in penibil...

Cand suntem prea slobozi la gura, in loc sa ne muscam in taina limba, lasam degetele sa zburde pe tastatura. E drept ca nu vorbim, dar am uitat ca scripta manent...si mult mai mult rau facem...

Criticam prea des, cum multa pasiune, cu toata energia de care suntem capabili, fara sa adaugam macar un strop de creier...de unde?...

Vorba multa, zicea desteptul, saracia omului... Frate, cand si asa suntem saraci si vorba mai vrei sa ne-o iei?...parca vad ca o impoziteaza ai nostrii intr-o zi...atunci sa vezi crestere la buget!...

"E usor a scrie versuri
Când nimic nu ai a spune,
Insirând cuvinte goale
Ce din coada au sa sune." (Mihai Eminescu, Criticilor mei)


"Pune, Doamne o straja inaintea gurii mele, si pazeste usa buzelor mele!" Psalmul 141, al lui David...

Recomand LEOCOPLAST!

V-am lasat...Atat, ca am vorbit deja un pic cam mult...




duminică, 21 noiembrie 2010

In sfarsit acasa!

Am lasat in urma si predarea, si fratii din Cernauti, si kvas-ul ucrainian si sauna grozava din Ciudei...si degraba am gonit spre casa! Ucraina, vorbesc despre zona dominata mai mult de fratii nostrii romani, imi pare tot neschimbata. Va mai trece ceva vreme pana la "deschiderea" Bisericilor de acolo. Cuvantul de ordine acolo e REGULA. La Colegiul Biblic "Vocea Evangheliei" am finalizat modulul IV, deci am incheiat un ciclu de pregatire biblica, oameni deosebiti si parteneri de discutii foarte tenace...inca nu stiu daca vom mai reveni in zona...mi-ar placea!

Nici in tara lucrurile nu stau mai bine - tot neschimbate! Aceeasi oameni, acelasi spirit balcanic lipsit de multe chestiuni, aceeasi conducere a Uniunii, aceleasi drumuri aglomerate, aceleasi Biserici plictisite, programe monotone, lupte politice si promovari de interese...de fapt nici nu mai astept eu schimbari, asa ca sunt bucuros de reintoarcerea in tarisoara noastra frumoasa (pacat ca e locuita, zicea un cetatean odata pe cand ma intorceam cu avionul dintr-o a 2 tara a romanilor).

In rest, toate bune!

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Iara pe drumuri...

Maine dimineata la ora 7.30 invartim roata spre Ucraina. O saptamana de slujire ne asteapta printre fratii romani de dupa granita de est. Incheiem o grupa Veritas la Colegiul Biblic "Vocea Evangheliei" din Cernaut, dar continuam slujirea in alte 2 biserici frumoase din jurul renumitului oras ucrainian acum - Stanesti si Ciudei.

Mi-e dor si de sauna ucrainiana...sper sa ajung pana pe acolo!

Regret ca parasesc tara tocmai in febra alegerilor...dar cum parerea mea oricum nu conteaza , mi-am activat serviciul roaming pentru a fi un crestin informat...si apoi mari sperante nu am. Eu sunt insa prea mic pentru astea...

Asa ca incalecand celebrul Logan las pe altii sa rezolve treburile asa cum stiu ei mai bine si plec sa fac ce stiu si eu cel mai bine. Drum bun.

Frankfurt II


...frumoasa e Germania! Am avut oportunitatea de a merge a doua oara. Multumesc mult prietenilor care m-au chemat si care ne-au suportat o saptamana cu micul "duracell" Ayan. A fost foarte fain... Biserica a inceput sa se puna pe picoare, am intalnit oameni noi si deosebiti care aduc un plus Centrului Crestin Roman. E un grup bun acolo si cred intr-un viitor frumos al acelui proiect.

Vremea a fost un pic impotriva dar nu a putut stirbi cu nimic frumusetea timpului petrecut acolo. Asa mult se manca in Germania!!! Incredibil cat de multa mancare e acolo... Mama - mana ce se mai frustuck-aleste pe acolo.

Dupa 2 ani ne-am intalnit si cu cumnatu'. Desi am avut putin timp la dispozitie a fost fain ca am putut juca si un fotbal. Cristiane inca nu ti-ai iesit din mana...

Pentru Ayan a fost primul zbor, am crezut ca va fi mai dificil cu el...dar era in elementul lui! Abia reuseam sa il tin sa nu dea ture pe culoarul dintre scaune. Timpul petrecut cu intreaba familie nu se compara cu nimic...

Inca odata multumiri Andrei si Nadia, Dorin si Dorina. Sunteti niste priteni de nadejde, chiar daca nu ati stiut la ce va inhamanti cand ne-ati chemat pe toti 3, v-ati descurcat de minune...Multumim!

marți, 2 noiembrie 2010

Umblari...

Am avut mai putin timp pentru blog in ultima vreme. A fost o perioada dedicata umblarilor cu rost...

In perioada 13 - 17 octombrie am revazut orasul Galati, mai degraba comunitatea penticostala a Templului si prietenii facuti aici: Iosif si fam. Mihalcea, plus alti cativa apropiati. Am incheiat aici cursurile Veritas, modulul IV. A fost o experienta frumoasa, o partasie cu oameni de calitate si o bucurie sa poti darui acestor oameni din comorile Scripturii. S-a finalizat studiul cu o dezbatere in plen pe cartea Apocalipsei...a fost una dintre cele mai civilizate dezbateri. Multumesc galateni pentru oportunitatea slujirii, Iosif pentru disponibilitatea de a ne asculta si primi, fam Mihalcea pentru toata dragostea si ospitalitatea...voi reveni oricand cu placere

Data de 24 octombrie m-a gasit in Dej, la bunul meu prieten Remus (Sake). Ei ce bine m-am simtit aici...M-am bucurat sa revad fam Mocan, nu uit degraba seara frumoasa petrecuta la cabana si nu uitati nici voi ca v-am lasat sa ma bateti la rummy, cum era sa va bat la voi in casa? O bucurie a fost sa slujesc in biserica frumoasa, sa rememorez amintiri din vremea studentiei...dar lucrurile frumoase se termina repede... sper intr-o revedere recenta si pe o mai lunga durata...multumesc Remus, Dorin si tuturor celorlalti care m-ati facut sa ma simt ca parte a familiei voastre...Respect.

Putin am stat pe acasa si vineri, 29 octombrie, dupa o seara reusita in prezenta Domnului si a formatiei DOMINI, impreuna cu Dani, un bun prieten si sofer, am plecat spre Barlad. Aici ma astepta Cristi Stan la conferinta tinerilor din judetul Vaslui sa predic despre Tanarul intre actiune si reactiune...am ajuns cam zombi dupa o noapte nedormita, dar Domnul e intotdeauna credincios...Intotdeauna ma bucura partasiile cu Cristi si planurile pe care le avem sper sa le ducem la bun sfarsit... Am ajuns acasa pe 1 noiembrie...

Maine 3 noiembrie, cu Cam si Ayan plec in Germania o saptamana... Va povestesc mai mult dupa ce ma intorc...

Sa traiti bine!

marți, 26 octombrie 2010

"Zi de doliu!"


...asa isi incepeau unele publicatii in mod ironic, ma gandesc, articolul despre moartea celebrului Paul, caracatita ghicitoare! Cica, moartea acestei caracatite a devastat pur si simplu ceva oameni. Stirea a fost transmisa pana si de agentia Mediafax. Deci, subiect tata, nu gluma! Asta da stire de rating! Citez din aceasta stire preluata de pe site-ul mediafax.ro

"Născut în 2008 la Weymouth (Anglia) şi fiind apoi transferat în Germania, Paul a primit o statuetă de bronz din partea unei delegaţii spaniole, fiind numit şi "cetăţean de onoare" în Carballino (oraş din nord-estul Spaniei), pentru calităţile sale de prezicător".

Ma depaseste subiectul...

Mi-am mai exprimat odata parerea despre regresul societatii, asa ca nu puteam sa nu comentez aceasta veste! Mai ramane sa mai punem doliu national la disparitia vreunei "omizi" sau cine stie ce mare cunoscatoare de astre! Ce mai e crestin in toata afacerea asta? Romania se indeparteaza supersonic de tot ce inseamna credinta...si culmea se cauta argumente de ordin spiritual pentru acesta preocupare de ocult.

Nu mai suna odata ceasul ala sa ma trezesc? Mai e mult din noapte?

marți, 12 octombrie 2010

Toamnă cu parfum de ger...


S-a făcut frig prea brusc... Anul astă am rămas şi fără toamnă! Nu mai cad nici frunzele ca altă dată... Nici parfumul strugurilor din vie care aşteaptă cuminţi să fie storşi nu îmi mai mângâie nopţile albe... Deja am scos hainele de iarnă de prin cutiile şi sacii bine dosiţi de căldura sufocantă din vară... Nimic nu mai e cum a fost. Mă, da nici vremea măcar?
ADORMIREA e stricată de o carte...nu mă gândeam că o carte ne va scoate din papuci şi va da aşa multe insomnii...de prestaţia slabă a naţionalei noastre, mai batem şi noi pe cineva?... de glasurile nemulţumite ale pensionarilor şi bugetarilor...acum se aud şi mai tare că vine iarna. Doamne da rău am ajuns! Săracii oameni... de alegerile de la cult din noiembrie la Bistriţa...oare cine va fi noul preşedinte?... de prostia în doze letale promovată de media românească... trebuie să spui cât mai multe prostii să fii celebru, trebuie să nu spui nimic doar să araţi într-un anumit fel să apari pe sticlă...
ADORMIREA e întreţinută de programe bisericoase fără pasiune... cântăm pe nas şi fără chef, ne deschidem gura să ne rugăm de parcă ne dor gingiile, suntem sclavii rutinei fără cap şi sens... de prieteni prea ahtiaţi după bani şi averi... nu mai ai cu cine petrece o seară, cu cine ieşi prin oraşul moleşit, cu cine juca un joc, cu cine râde şi glumi de viaţă, doar duminica se umple mall-ul de pocăiţi... nu mai vreau să ies duminica seara, m-am săturat de acelaşi scenariu: cozi de pocăiţi la KFC, ţoale de firmă cumpărate cu truda unei săptămâni de muncă...
Mi-ar plăcea să dorm...şi să mă trezesc la primăvară ... ca şi ghiocelul!

luni, 4 octombrie 2010

CAMPANIE DE DEZINTOXICARE!

...sunt sătul până peste cap de câte "toxine" sunt în jurul meu - cola, prostiile de pe facebook, prostie... Aşa că la iniţiativa unui bun prieten, lansăm ideea unui post de tot ce ne face rău fără să ne dăm seama.

Eu am lansat iniţiativa unui post de facebook pentru că m-am săturat de busturi goale, costume de baie, poze făcute la perete, cu telefonul în faţa oglinzii din baie, cu buze ţuguiate şi ochelari de cal, de comentarii fără logică, de prostii şi alte chestii... Iniţial am zis că postesc ziua de mâine, dar acum anunţ public că începând de mâine, marţi 5 octombrie 2010, timp de o săptămână renunţ la facebook şi la cola şi la alte lucruri care îmi fac rău. Vreau un timp de calitate spiritual, vreau să citesc lucruri bune şi inteligente, nu mai vreau să văd o grămadă de nimicuri, vreau să mă hrănesc serios, vreau să folosesc 1 săptămână cu cap!

Deci, cine se bagă? Fără cola şi alte prostii alimentare, fără intoxicaţii media, prostii pe facebook, etc.

Lansez campania!... Dacă ei nevoie de curăţie...eşti binevenit în săptămâna purificării!

vineri, 1 octombrie 2010

Activităţi de toamnă...


...m-am gandit să încerc şi eu marea cu degetul, adică să încerc la "presiunea" fraţilor mei care se ocupă de un site bun de informaţii creştine, apariţii pe net într-o serie de mesaje intitulate CREŞTINUL RECENT. Nu am crezut că e aşa greu să îmblânzeşti o cameră de filmat...parcă îmi era ostilă, cel puţin la primele 2 filmări...parcă am mai reuşit cât de cât să o stăpânesc eu pe ea. Greu, foarte greu.

Am acceptat provocarea, e o luptă cu mine însumi, e o bună metodă de corectare, de analiză proprie şi de ce nu, de îmbunătăţire a predicării. Mă întreba cineva ce aşteptări am - sincer, nici una... Vreau să încerc să ajung la tinerii "internauţi", să reuşeşc să îi determin să urmărească şi lucruri bune. Nu am pretenţia că sunt cel mai bun sau cel mai nimerit să facă asta, ci doar încerc să fac tot ce pot, cât mai bine pentru gloria Stăpânului. Internetul e un spaţiu care merită explorat şi folosit cu cap de către noi "creştinii recenţi"...

Aşa că vă invit pe site-ul http://www.crestininformat.ro/ pentru a urmării ce cred eu că ar trebui să facă un CREŞTIN RECENT...

luni, 27 septembrie 2010

Comunicat!

Acest blog e locul unde gândurile mele au voie să fie citite şi comentate de către stimabilii cititori. E blogul meu şi numai al meu - nu ţine partea nimănui, nu face campanie, nu susţine ceva sau pe cineva anume. Aici e locul în care îmi permit, cu toată răspunderea, să scriu şi să comentez în stilul meu despre tot ceea ce e important pentru mine. NU voi aluneca cu nici un chip în zona cancanelor fără sens şi a comentariilor murdare şi maliţioase. De aceea, anunţ că voi şterge de azi începând, comentariile sub anonimat, răutăcioase, jignitoare, irelevante şi aducătoare de alte comentarii de genul acesta. NU vreau să transform blogul meu într-un ring de împărţit pumni.

Deci, accept orice părere pertinentă şi argumentată, de bun simţ. Apreciez şi voi răspunde tuturor persoanelor care au şi curajul şi demnitatea să-şi asume comentariul, oferindu-şi numele, chiar dacă comentariul respectiv nu va fi în conformitate cu modul meu de gândire. Dar, nu mă voi implica niciodată în bălăcăreli, murdării şi alte chestiuni de felul acesta. Mă înjoseşte o astfel de atitudine şi nu pot coborî atât de jos. Mulţumesc. Numai bine.

miercuri, 15 septembrie 2010

Primele reacţii concrete după apariţia cărţii "Răscumpărarea Memoriei"




Sincer nu credeam că se va întâmpla ceva după dezvăluirile prezentate în cartea mai sus amintită. Consiliul pastorilor din USA a ţinut să îmi demonstreze că bărbăţia nu ţine numai de naştere ci şi de deciziile curajoase pe care le luăm în viaţă. Fraţii mei, stimă! E chiar un moment istoric. Aşteptăm să se producă în continuare treziri şi în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Doamne ajută!

sâmbătă, 4 septembrie 2010

MEMORIA...care nu se vrea RĂSCUMPĂRATĂ!


Interesant modul în care Dumnezeu a ales să funcţioneze memoria umană - lucruri pe care nu vrem să le uităm se uită şi lucruri care am vrea să dispară pentru totdeauna, se întorc din când în când şi ne dau peste cap...

Biserica lui Dumnezeu, mă voi referi strict acum doar la cea penticostală, în spaţiul mioritic a cunoscut nenumărate etape în dezvoltarea ei. Unele extraordinare pe care încă le păstrăm în amintire, le-am pus în cântări şi predici de am devenit de-a dreptul nostalgici, dar şi unele ruşinoase pe care am vrea să le îngropăm pentru totdeauna, însă fără ritualurile aferente, ca să zic aşa. Am vrea să dispară, dar fără consecinţe, fără să se plătească preţul faptelor mizerabile, fără să se ştirbească imaginea de sfinţi prefabricaţi...numai că Dumnezeu nu lucrează aşa ca unii dintre ai noştri. Înaintea Lui, zice la Carte totul e ca şi cristalul - "gol şi descoperit"!

Aşa că a apărut "Răscumpărarea Memoriei"! Îl cunosc cât de cât pe autor şi îl respect pentru slujirea lui, pentru dăruirea pentru zona aridă a Dobrogei şi de ce nu, pentru curajul lui. Cu toate că nu cunosc raţionamentul şi spiritul care a stat în spatele muncii titanice la care s-a înhămat, numai Dumnezeu ştie, din câteva pagini pot afirma personal, că am găsit un istoric care nu face altceva decât obiectiv să observe, deloc tendenţios anumite fapte ce s-au vrut pierdute! Şi dacă aş fi observat, să zicem alt spirit, tot bucuros aş fi fost pentru că această carte trebuia să apară! Că ea detronează de pe piedestal eroii nemeritat urcaţi acolo, se pare, că produce cutremure chiar la temeliile unor sisteme, că clatină anumite scăunele, că face să înroşească obrajii, cu atât mai bine. Vasi, se pare că şi numai la nivelul acesta nu ai muncit degeaba!

Acum, chiar dacă cea mai mare parte a cancaniştilor penticostali care nu au citit o carte de când sunt sau de ani de zile, degrabă au alergat să cumpere cartea şi să vadă care sunt cei daţi în vileag, Răscumpărarea Memoriei nu e ziar de scandal, nici broşură scrisă în doi peri şi nici manifest a unei persoane frustrate! Acest manuscris e o relatare istorică, e o carte de referinţă scrisă după cele mai înalte rigori literare, o lucrare istorică care nu face altceva decât să prezinte unele fapte scrise de mult care s-au vrut îngropate şi uitate. E istorie pură! Nu atacă persoane, nu murdăreşte imagini ci, mă repet, prezintă doar fapte... A, că sunt persoane deranjate, că sunt mulţime de discreditări care se aruncă asupra autorului, că se caută scuze puerile...asta e altă discuţie. Ce e ciudat pentru mine, e că unii penticostali nu sunt pregătiţi să îţi cunoască istoria şi să o accepte, să accepte faptul că nu am fost conduşi de îngeri, că s-au făcut greşeli şi unele enorme, că asta e istoria noastră, că am greşit ridicând pe unii care nu meritau în slăvi şi pe cei care au dus greul i-am ignorat şi exclus din sistemele noastre...şi singura reacţie e să se dea în autor - ba că e prea tânăr, ba că vorbeşte numai despre cei care nu se pot apăra, ba că nu trebuia el să se bage, etc.

TRIST. PĂCAT.

E o şansă ca acum nu numai să vorbim şi să comentăm pe bloguri, ci să ne pocăim cu toţii, mai ales cei care au fost prinşi în mreaja securităţii şi stăpânţi de duhul lui Iuda care încă sunt în viaţă, să fie un moment 0 în istoria noastră, să punem accentul acum pe oameni integrii şi de caracter, să nu mai căutăm numai avantajele noastre ci mai mult a comunităţilor peste care ne-a pus Christos responsabili. Eu sunt de genul meu mai visător...

Nu ştiu ce efect va avea cartea în continuare în lumea penticostală, nu ştiu dacă cei vizaţi se vor pocăi sau se vor dezvinovăţii în fel şi chip - apropo, am auzit că unul dintre cei menţionaţi în carte a sugerat că dosarul pe care autorul i l-a prezentat a fost fabricat pentru discreditarea lui de comunişti!!!! - nu ştiu ce va face cultul penticostal român, nu ştiu ce va face autorul de aici înainte... dar ştiu ce voi face eu... şi nu am să spun la nimeni!

Spor la citit.

joi, 2 septembrie 2010

Păreri în vreme de criză...

Uneori vara prea lungă poate să te scoată din ritm...

Timpul nefolosit cum trebuie trece atât de greu şi fără folos...

Prietenii cu mai multe feţe te fac să te gândeşti serios ce rasă de câini să îţi achiziţionezi...

Sistemul politic care nu mai reuşeşte să pună lucrurile cap la cap, te face tot mai des să îţi pui întrebarea dacă chiar te-ai născut în locul potrivit...

Bisericile pe jumătate goale cu iz stătut şi adormite vorbesc tot mai des despre priorităţile şi credinţa multora...

Adevărurile dezvelite despre eroii puşi în vitrine încep să clatine tot mai tare multe temelii...

Tăcerea vinovată umple de penibil şi laşitate...

Prea multă vorbărie nu numai că scoate din sărite şi epuizează trupul, dar produce şi pagube...
Lipsa viziunii e tot una cu lipsa vederii în viaţa unui biet orb, şi vai câte bisericii nici nu au auzit măcar termenul...

Promisiunile făcute în vremuri de disperare sunt aşa de greu de împlinit...

Cu toate că apar tot mai multe oferte în domeniul telefoniei mobile, e tot mai greu să suni un prieten...

duminică, 15 august 2010

Spania...Madrid...Soare...coafura rezistă!





...imediat după săptămâna de ploaie de pe Valea Gârdei Seci, pe 31 iulie am plecat spre Spania, via Madrid. Am venit pentru o Conferinţă de tineret la care au participat tineri şi biserici din jurul oraşului Madrid. Nu mai fusesem niciodată în Spania...nu ştiam la ce să mă aştept. Primul lucru care nu îl voi uita repede a fost SOARELE! Aşa căldură eu nu am mai trăit niciodată: 43 de grade!!!! Când am ieşit din aeroport am crezut că scap bagajele din mână. Uau cât poate fi de cald şi de uscat soarele de acolo încât nici noaptea nu puteam dormi de cald. Am locuit10 zile în Azuqueca într-o familie de milioane: Sam şi Daniela mulţumesc enorm pentru toată dragostea şi ospitalitatea voastră! Am mâncat nişte specialităţi extraordinare. Aici am slujit cel mai mult la biserica română păstorită exemplar de pastorul Beni un om şi un mare slujitor. M-am bucurat fr Beni să vă cunosc pe dumneavoastră şi familia. În Azuqueca e o comunitate de nota 10 - Dan, fam Lazăr, Luci, tinerii Bisericii, fr Florin şi alţii m-au făcut să mă simt deosebit de bine. Prieteni aveţi grijă de voi!

Madridul m-a dat pe spate la cât e de organizat şi bine pus la punct din toate punctele de vedere...nu am putut să ratez să văd stadionul. Santiago Bernabeu e impresionant!

Am vizitat şi alte câteva bisericii penticostale:
Coslada - o bis cu o clădire modernă...
Alcala - un conducător de treabă fr Iacob şi o atmosferă pe măsură
Getafe - o bisericuţă mică dar oamenii inimoşi, într-un oraş splendid!
Arganda - biserica Elim, am înţeles cam cea mai mare comunitate, cu mulţi tineri şi har
Zaragoza - mulţi timişoreni şi bănăţeni...m-am simţit ca acasă! Şi aici am mâncat cele mai multe şi mai bune paste din viaţa mea - mulţumesc mult Flavius şi Sami.

Da, mi-a plăcut Spania şi Bisericile de acolo...voi reveni cu mare plăcere! Na, dacă mă mai cheamă cineva...

Poate dacă ploaia s-ar opri...


23 iulie 2010, valea Gârdei Seci, undeva după Arieşeni. Se anunţa o săptămână de soare, relaxare şi distracţie pentru tinerii Bisericii "Speranţa" din Timişoara...numai că cerul nu a fost de acord...şi chiar s-a încăpăţânat în cele 7 zile petrecute acolo...ploaie, ploaie şi multă apă în cort, în bocanci, chiar şi în suflete şi căpăţâni...

Totuşi, e ciudat cât de multe lucruri am făcut şi învăţat pe ploaie: Andrei, parcă ceafa şi pulpele de pui nu au fost niciodată mai bune ca acestea făcute sub folia de cort şi cu lemne ude... Ce să mai vorbesc despre cartofii lui Dj! Aici am văzut ce poate face optimismul dus la extrem combinat cu teama de a transporta toate lucrurile prin pădure sute de metrii - pe o ploaie infernală cu o parte din băieţii care nu s-au dat loviţi, am încercat să realizăm o punte peste râul nervos de mare şi repede...tot efortul a ţinut fix 1 oră, plus că probând puntea am simţit pe pielea mea răceala şi forţa apei... şi tragedia de a sta o zi ud fără papuci de schimb. Norocul s-a numit Biki cu invenţia focului în cort...nu am băgat atâta fum în mine niciodată! Voia bună din jurul jocurilor, gustul victoriei împotriva rivalilor de o viaţă la volei, spălarea Wc-urilor ecologice cu parfumurile lor cu tot, ciorba de la "Mama Uţa"...sunt lucruri pe care nu le poţi cumpăra cu nimic...

Pentru unii prea multă ploaie strică...am putut vedea caractere slabe, oamenii puturoşi, lipsa spiritului de echipă, dispute, nesimţire... Mulţumesc mult Doamne pentru ploaia aceasta! Nu aş fi reuşit să cunosc mai bine pe cine pot conta şi pe cine nu, cine îmi e prieten şi cine nu, cine mă respectă şi cine nu... dar mi-a ajuns, sper la anul cerul să nu mai verse lacrimi în săptămâna taberei noastre... O-m fi noi de vină?


miercuri, 11 august 2010

Buna prieteni!!!!

...dupa o oarecare absenţă, am revenit în blogosferă...zilele acestea voi posta preumblările mele pe la munte de unde vă voi povesti ce am învăţat de la muuuuuultă ploaie şi apoi cum am "descoperit" Spania...ma bucur să fiu iar printre voi...Ola...

duminică, 11 iulie 2010

...Şi totuşi caracatiţa a avut dreptate!!!!!????



Aşa vor începe parcă văd, cele mai multe ştiri mâine...

Olanda pierde campionatul mondial în favoarea Spaniei. O caracatiţomanie se pare că s-a instaurat iar în lume. Disperarea după misticism, paranormal zguduie tot mai tare lumea cretină, aşa numită, creştină.

După flăcări mov am trăit să văd încă o nebunie: o caracatiţă clarvăzătoare pe nume Paul a ghicit toate rezultatele meciurilor de la campionatul mondial din Africa de Sud. Ciudate vremuri trăim... Oamenii au mari probleme... Pe unul din site-urile din ţară am citit o ştire de genul "râsul-plânsul" - caractiţa Paul e on-line şi poţi să îi trimiţi problemele, întrebările şi vei primi răspuns! Îs curios, oare o fi fost şi pocăiţi care să fi trimis vreun mesaj?

Lumea merge din rău în mai rău... nu mai e nimic bun la care să ma aştept aici pe pământ! Nu-mi rămâne decât să strig şi eu împreună cu Duhul "Vino Doamne Isuse!".

joi, 1 iulie 2010

Reflecţii la 31 de ani...


Un prieten mă întreba marţi, cum mă simt la 31 de ani... i-am răspuns că nu mă simt! Nu cred în simţăminte aduse în fiinţă de scurgerea nemiloasă a timpului. Am citit pe facebook un titlul interesant care parcă se potriveşte la aniversări: "Noi ucidem timpul...dar el ne îngroapă!". Cam
asta e realitatea. Cu fiecare an ce trece văd tot mai clar veşnicia în culori. Sunt recunoscător Cerului pentru acest har de a vedea mai mult decât alb-negru.

În rest...părul nefolositor şi grăbit face loc tot mai mult minunatei frunţi eminesciene, băieţelul îmi creşte şi e tot mai deştept, soţia se face pe zi ce trece mai frumoasă, gânduri vin şi se duc cu o viteză teribilă şi o frecvenţă identică raidurilor date de tinerii pocăiţi duminica seara "pe centrul" Timişorii la "peşti", vara continuă aceeaşi epuizare de forţe constantă prin căldurile toride, tabăra din Casa de Piatră bate la uşă grăbită, apoi pentru prima dată mă aşteaptă câteva zile de Spania (sper măcar să ia campionatul mondial să profit şi eu de o atmosferă bună şi relaxantă), slujba mea s-a dus şi ea la odihnă până prin septembrie, nici ea nu e prietenă cu soarele, căldura şi marea, casa ne i-e în renovare de ceva vreme motiv, pentru care pe blog nu a mai avut cine posta, a încercat Ayan dar l-a certat maică-sa...stimă şi virtute!

P.S. Anul acesta îmi serbez ziua de naştere prin muncă! Trăiască România Mare!

miercuri, 9 iunie 2010

Câteva poze de sărbătoare...





LA MULŢI ANI, AYAN!!!!!


...l-am aşteptat 3 ani! Nu ştiu să fi aşteptat ceva mai mult decât pe el. Când l-am văzut prima dată, că eu am fost cel care l-a văzut primul, am rămas fără reacţie: era atât de micuţ, cu ochişorii umflaţi, cu nişte buze mari mari şi mânuţe toate "zbârcite" din cauza lichidului în care stătuse 9 luni până să vină la noi. Apoi l-am dus şi la mama lui - i-a zis "soarele lu' mama. Cele mai multe hăinuţe erau cu nuanţe de verde aşa că asisentele îi ziceau "broscuţa"... Prima dată mi-a fost frică să îl ţin în braţe, era aşa micuţ şi fragil - 3, 250 kg. După prima tură îmi venea să îl ţin tot timpul! Şi mi s-a împlinit dorinţa: în primele 3 luni nu l-am mai lăsat din braţe nici eu şi nici Cam. A avut colici şi nu i-au trecut cu nimic. Nu mai ştiam cu să îl ţinem...dar au trecut, şi am şi uitat cum era!

A început să crească, i-am văzut primul zâmbet, primul gângurat, primul dinţişor, primii paşi. Trebuie să vă spun despre primii paşi: eram la Lucas şi Adriana împreună cu un prieten tare bun, Ovi, şi ne uitam la un meci din Champions League - Arsenal vs. Barcelona - când lui i-a venit să plece singur pentru prima dată în viaţă. Nu pot uita zâmbetul lui de satisfacţie.

Şi uite aşa, zi după zi, au tot trecut minutele şi azi 09. 06. 2010 sărbătorim primul lui an!!!!! Pe zi ce trece devenim tot mai buni prieteni şi descoperim împreună lucuri noi. Vorbeşte toată ziua, aleargă toată ziua, chiar şi noaptea în somn, râde toată ziua, e plin de energie şi vitalitate - îi mai zic din când în când Duracell... Sunt un soţ şi un tată împlinit! La mulţi ani, FIULE!

P.S. O să revin să pun poze de la serbarea de azi!

luni, 7 iunie 2010

LOGOS 20 de ani!

...ce repede trec anii! Se împlinesc deja 2 ani de când nu mai sunt profesor la Liceul Penticostal "Logos". Anul acesta liceul împlineşte 20 de ani...deja au trecut 2 ani şi de la majoratul lui.

Îmi amintesc când m-am prezentat la liceu ca şi profesor pentru prima data: nişte emoţii teribile! Plus că eu eram în blugi, tenişi - aşa cum umblu eu de obicei - şi când am ajuns şi am văzut corpul didactic toţi îmbrăcaţi elegant...m-a bufnit râsul! Eu eram din alt film! Nu au avut ce face, m-am acceptat aşa cum sunt. Vă mulţumesc stimabililor. M-am dezvoltat teribil în cei 3 ani cât am predat teologie acolo.

Am crescut odată cu elevii şi şcoala. Îmi vin o mulţime de amintiri acum în minte: prima oră predată la Noul Testament, prima pedeapsă aplicată unei eleve care şi-a permis luxul să mănânce la mine la oră - să scrie de 100 de ori "Nu mai mănânc niciodată la ora de teologie", primele note de 3 si 1, primele absenţe şi apoi nenumăratele absenţe trecute în cataloagele învechite şi roase, prima experienţă ca diriginte - mamă, cât eram de împrăştiat în primele săptămâni - şedinţele cu părinţii - mi se părea aşa ciudat să mi se tot zică la 28 de ani "Domnule" de către oameni trecuţi prin viaţă, cum am devenit apoi pentru unii elevi " Domnu' ", meciurile ce fotbal cu elevii după terminarea orelor, discuţiile foarte tari din timpul claselor, tezele şi lucrările de control, consiliile extrem de lungi cât o zi de post, tare - tare era printre elevi - cei mai mulţi îmi sunt priteni buni şi astăzi, şi e o bucurie să-i întâlnesc. Până şi cu fostele pramatii mă înţeleg azi, că avut şi din ăia câţiva - etc.

Domnule director, mulţumesc că mi-aţi permis să fac parte din istoria acestui frumos proiect. La mulţi ani...

P.S.

Dacă dintre cei ce citiţi blogul meu, aţi trecut prin Logos, vă rog dacă binevoiţi, să lasaţi la comentarii impresiile voastre şi amintirile sincere despre perioada Liceului "Logos". Aştept să comentăm şi să depănăm împreună amintiri. Mulţumesc.

duminică, 6 iunie 2010

Bucuria – raza de soare din „valea umbrei morţii”!


Răsăritul soarelui bucură tot ce e viu. În bucuria lor, cocoşii sunt cei mai zgomotoşi”.

Despre „Bucurie” e cel mai uşor să scrii şi să vorbeşti când totul merge bine, când ai motive să râzi, când totul din jurul tău este liniştit. Cu adevărat observi că e greu să pomeneşti acest cuvânt când totul parcă se năruie peste tine, mai putem fi bucuroşi atunci? Găseşti resurse să zâmbeşti când aşa te doare sufletul de parcă simţi că se desface în mii de bucăţi, când nu poţi vedea decât nori negrii, când simţi că nu mai poţi găsi resurse să mergi mai departe? Eu vă spun sincer, că de unul singur nu pot!

Am găsit în Scriptură că „Bucuria” este roada Duhului Sfânt! Da, de aici venea puterea lui Pavel care spunea: „dimpotrivă, noi ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre...”. Bucuria nu e rezultatul efortului omenesc, educaţiei sau echilibrului emoţional. Bucuria e sentimentul de mulţumire deplină bazat pe dragostea lui Dumnezeu. Un creştin aşadar, trebuie să fie obligatoriu şi un om al bucuriei! Bucuria e o calitate a unui veritabil imitator de Dumnezeu. Învierea lui Christos a făcut posibilă în om bucuria, voia bună. Fără un mormânt gol, toate cuvintele ar fi rămas fără valoare, dar învierea a dat sens credinţei şi prin Cel Înviat din cei morţi omul poate trece azi peste dureri, necazuri, slăbiciuni şi temeri.

Viaţa creştină nu garantează doar prosperitate, fericire şi binecuvântări, e deseori compusă din suişuri şi coborâşuri. Din experienţă scriu acum, atunci când omul e sus uită de lucrurile valoroase, uită de lucrurile spirituale, râsul şi bucuria e la ea acasă. Când Dumnezeu îngăduie „văile”, apar lacrimile, disperările, depresiile, teama. Uităm să mai lăudăm pe Domnul, să mai zâmbim, să ne arătăm optimismul...Bucuria dispare ca şi cum nu ar fi fost niciodată pe acolo! Bucuria trebuie probată şi atunci când ne e greu, sau mai corect spus, în greutăţi ne dăm testul Bucuriei. În necazuri se face diferenţa. Ca oameni am fi total copleşiţi de suferinţă şi greutăţi, dar Domnul Christos ne-a promis că nu vom fi lăsaţi singuri, ci Duhul Sfânt va fi cu noi şi în noi în permanenţă. Rodind în noi, bucuria ca rod al Lui, va străluci în noi şi atunci când forţele noastre sunt epuizate.

Fericirea umană e superficială, ţine în mod exclusiv de context şi lucruri. Când toate aceste „propte” dispar, dispare şi fericirea sau bucuria. Bucuria creştină, ca roadă a Duhului, provine din interior spre exterior, ea nu e rezultatul lucrurilor exterioare: bani, sănătate, posesiuni! Ea e rezultatul relaţiei creştinului cu Dumnezeu. Ea e expresia ascultării de imperativul Cuvântului lui Dumnezeu: „Bucuraţi-vă, iarăşi zic bucuraţi-vă!”.

Acesta e secretul bucuriei creştine – credinţa în promisiunea divină!

sâmbătă, 29 mai 2010

Sâmbăta între leneveală, ieşire prin oraş, românia vs. ucraina, eurovision şi pregătirea pentru duminică...

Azi trebuia să merg la Moldova Nouă pentru o lecţie Veritas...s-a amânat aşa că am rămas acasă! Numai bine. Uneori sunt extrem de bine venite zilele de puţină "leneveală" acasă cu Cam şi micuţul Ayan. Nu se face nimic într-o zi ca asta - parcă şi să gândeşti e prea mult! Oare aşa s-o petrece Sabatul? A rupt direcţia în care se ducea ziua vizita unor prieteni care aveau chef de "ieşeală"...ne-am executat şi noi! Pe când am ajuns acasă România era deja condusă de Ucraina cu 1-o...s-a terminat aşa cum mă aşteptam: 3-2 pentru vecini. E tris că şi eu sunt din aceeaşi plămădeală, fără mentalitate de luptători, fără ambiţie...noi românii niciodată nu am excelat la asta. Mai rămâne să văd pe ce loc ne calificăm la Eurovision. România intră în concurs pe poziţia 19. Parcă văd că iar o să găsim scuze pentru locul slab: ba că nu au votat căpşunarii şi constructorii de prin Europa, ba că suntem ţară prea mică, ba că...dar niciodată noi nu suntem de vină...
Mda, cam asta a fost "filmul" zilei de sâmbătă 29 05 2010, zi în care am înţeles că e şi ziua lu' Pustan - la mulţi ani pastore Pustan!

Urmează pregătirea pentru mâine: Un prieten bun de al meu v-a oficia un botez în apă în una din bisericile din Timişoara. Sunt mândru de tine, prietene! Domnul să fie cu tine şi să te însoţească în tot ce faci. Eu pe de altă parte, trebuie să plec la Oradea, biserica Betel pentru a predica acolo la programul de seară.

Să mergeţi mâine la Biserică!

luni, 17 mai 2010

Jurnal de călătorie...

BERGAMO


E cred a treia vizită în Italia, la Bergamo. Am acolo un prieten bun din copilărie...şi încet-încet am reuşit să mai adun şi alţi amici. Domnul să fie cu voi prieteni! Am participat la o conferiţă de tineret, în staţiunea montană Resegone, vineri - sâmbătă şi duminică unde împreună cu Dani B. am vorbit despre Adevărata Identitate. Au participat aproximativ 200 de tineri din mai multe zone ale Italiei, şi Adi Galiger cu echipa lui de închinare. A fost un timp frumos şi o atmosferă spirituală deosebită! Dumnezeu a vorbit oamenilor şi unii au hotărât să nu mai se ascundă de Dumnezeu, ci i-au ieşit în întâmpinare cu hotărâri noi şi decizii de schimbare a modului de viaţă.

Am mâncat în 3 zile la paste, cât pentru 1 an de zile în România...au fost bune! Am reuşit să vorbesc cu prieteni vechi - Bebe, Iulian şi Andrada, Bebe (el e din Timişoara) şi soţia lui, Dani (care a tot vrut să mă "răpească" pentru nişte plimbări extreme prin Italia! Dani, data viitoare...), Iordache şi Rodi (mulţumesc pentru găzduire şi timpul bun de părtăşie pe care l-am avut), Mişa şi Estera, Radu şi soţia lui, Ruben şi soţia lui, şi mulţi alţii - dar şi cu câţiva noi, în special cu Miron şi Maria (sunt bucuros că v-am întâlnit).

Am revenit în ţară foarte obosit! Am avut parte de puţin somn! Revederea cu Cristi şi Carmen, discuţiile şi planurile au fost mult, mult mai importante ca somnul...Mission Accomplished... nu ştiu cum se spune asta în Italiană, dar nu-i nimic...

Păcat că în Timişoara plouă!

joi, 13 mai 2010

R. I. P. prietene Nicu...

...abia îmi stăvilesc lacrimile să nu inunde tastatura. De obicei nu plâng uşor, dar de azi noapte când am aflat, m-a copleşit o tristeţe cumplită! Am pierdut un PRIETEN. Într-un groaznic accident de maşină ieri seară, 12 mai 2010, Nicu Iliesi şi 2 dintre cei 4 copii ai lui, au parcurs ultimul drum pe pământul acesta! Acum sunt cu îngerii şi Domnul...

Parcă nu îmi vine să cred...săptămâna aceasta voiam să îi dau un telefon să văd ce face şi să îi mai cer nişte sfaturi... nu am mai apucat.

L-am cunoscut pe Nicu prima dată în Tabăra "Christos pentru România", era vocea care impunea disciplina. Apoi după terminarea ITP-ului, am avut harul să fiu coleg cu el la Şcoala Biblică. M-a impresionat întotdeauna optimismul lui, buna dispoziţie şi căldura sufletească cu care mă întâmpina lunea când ne vedeam la cursuri...şi normal întotdeauna nelipsitele lui VERSURI. Chiar avea talent...nu ştiu dacă a mai apucat să publice ceva...

Am colaborat bine cu el în slujire. Întotdeauna am apreciat integritatea lui şi spiritul gata se sacrificiu. Valea Mureşului a pierdut un pilon important. Nu voi uita niciodată încurajările lui, sfaturile lui şi nici săptămâna în care am slujit împreună la o tabăra de tineret în Italia.

Lumea e mult mai săracă acum fără tine Omule a lui Dumnezeu...

Jurnal de călătorie...

POIANA MARE!

După o perioadă de absenţă, am revenit în spaţiu virtual. Lipsa internetului, cât şi a dispoziţiei pentru scris m-a făcut să absentez...

De o săptămână m-am întors de la prima mea experienţă numită Oltenia. Nu-i uşor...atât pot să zic. Merită mai multă apreciere cei care au ales să slujească Domnului acolo. Am parcurs împreună cu fraţii de acolo modulul II din cursul Veritas. O săptămână am stat printre cei de acolo. Proiectul de acolo e îndrăzneţ, o clădire de închinare frumoasă în construcţie, planuri de evanghelizare.

Împreună cu Mişu am meditat săptămâna de acolo la slujire, chemare...a fost un timp bun de reflecţie. Nu ştiu când voi reveni acolo...

marți, 27 aprilie 2010

Jurnal de călătorie...




ALEXANDRIA


După o noapte de coşmar în cuşeta rapidului de Bucureşti - unul dintre cei din compartiment a uitat să se spele pe picioare, sau să schimbe apa în care se spală - şi pur şi simplu a fost imposibil de respirat acolo, a trebuit să îmi fac mască din bluză ca să pot cât de cât suporta, dimineaţa am ajuns rupt de somn şi aproape sufocat în Roşiori. De aici m-a luat cineva cu maşina şi am plecat spre Alexandria.

Pentru prima data am ajuns în acest oraş. Linişte...foarte multă linişte am găsit acolo în week-end-ul petrecut. Am înţeles că oamenii preferă să se retragă la "ţară" decât să strice banii prin oraş. Înţeleaptă decizie. Un orăşel micuţ dar cochet şi în dezvoltare. Parcă m-am rupt de realitate când am plecat din Timişoara şi am ajuns acolo...

Biserica "Betleem" e în formare, dar plină de viaţă, dinamică şi gata de sacrificiu. Am parcurs împreună cu cei de aici prima parte din Modulul II - Veritas. Pastorul mi-a fost coleg la ITP 2 ani, iar cu soţia lui am fost colegi de generaţie. M-am bucurat să-i revăd! Domnul să vă de-a putere şi mult, mult har pentru tot ce faceţi acolo! Am petrecut un timp foarte bun la biserică şi în familia acestor oameni ai lui Dumnezeu.

Drumul de întoarcere a fost lipsit de evenimente notabile...

vineri, 23 aprilie 2010

Gândurile unui om însurat într-o zi călduroasă de vară!


Nu prea scriu versuri! Nu mă am şi nici nu prea îmi plac! Dar în 1. 07. 2008, am încercat să îi dedic o poezie soţiei mele, adică Cameliei (sau Cam cum îi spun eu). Iată ce a ieşit:

E vară...şi mi-e cald
Dar ea îmi este aproape, nu trebuie s-o mai caut.
Adormim împreună
şi mă trezesc zâmbind.
Mâncăm râzând cireşe
şi ochii ei mă plac
Eu tac...ca să nu stric momentul...

Adie tare vântul, perdelele dansează
şi nucul din grădină se trezeşte la viaţă...
de mult nu l-am mai auzit vorbind.

Noi credem c-o să plouă, tot cerul o arată...
Şi mână-n mână aşteptăm cuminţi
şi liniştiţi să treacă.

Ea îmi zâmbeşte într-una, râde...eu o întreb de ce...
imi zice că-i fericită.
Că aşa-şi imaginase viaţa pe când era o puştoaică cu codiţe...
Inima îmi bate tot mai tare, răsuflu uşurat...

După 4 ani de la nuntă...iată ce-am realizat!

joi, 22 aprilie 2010

Idei

Vorbeam azi cu un prieten despre o realitate tristă: tot mai mulţi dintre noi stau şi aşteaptă să se întâmple lucruri...şi cum de obicei nu se întâmplă nimic, cei mai mulţi stăm degeaba! Şi am găsit pe site-ul http://dorupope.com/ o descriere super a acestei realităţi!




miercuri, 21 aprilie 2010

Eveniment: Lansarea cărţii lui Dietrich Bonhoeffer!














Centrul Creştin "Areopagus" a găzduit acest moment important pentru comunitatea evanghelică din România - prima carte tradusă a teologului german Dietrich Bonhoeffer, "COSTUL UCENICIEI". Editura "Logos" prin oamenii implicaţi au făcut o treabă excelentă.

Acest teolog, pentru mine cel puţin, rămâne un personaj controversat, ceva de genul 2 în 1. Nu pot să mă împac cu ideea că un creştin poate fi de acord cu ideea unui atentat asupra unui om, fie el chiar Hitler în persoană. Cred că altfel trebuie un creştin să se implice în societate şi altfel să reacţioneze în faţa răului. În fine!

Ideea unui Har care costă o îmbrăţişez, şi sper ca cei care au cumpărat cărţile să le şi citească, cei care au participat la dezbatere să îşi şi însuşească ceea ce trebuie...chiar şi cei care au tradus, editat sau comercializează.

A fost o atmosferă pe alocuri destul de plicticoasă, cam prea multe date istorice, prea puţină interacţiune, prea puţin despre teologia lui Bonhoeffer...şi încă o chestie - Dr. Emil Bartoş a intervenit prea puţin! Acestea sunt opiniile mele. Nesemnificative...


Ce au în comun unii creştini şi Cristofor Columb?

„...cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiu să deosebească dreapta de stânga lor!...”


Cristofor Columb! Vă spune ceva numele acesta? Mă îndoiesc că ar fi cineva pentru care numele acestui mare descoperitor să nu spună nimic! A fost o vreme în care lumea nu ştia de existenţa unui alt continent, însă un om a crezut că mai este ceva dincolo de imensitatea oceanului. Problema lui a fost că nu a ştiut, şi mai mult a şi murit, fără să ştie ce anume a descoperit! E munca lui s-a bucurat mai târziu altul...chiar numele continentului nu a fost dat după al lui! Trist, foarte trist!

Ei bine astăzi mi-am propus să fac o paralelă între el şi mulţi creştini ai mileniului 3! Ceea ce îi leagă pe aceştia de renumitul navigator este confuzia care domneşte la nivelul minţii lor. Cristofor Columb în primul rând nu ştia unde merge! Ciudat, nu? El pleca spre India în mintea lui, dar a ajuns în America! La fel ca el poate prea mulţi nu se rătăcesc azi, nu pentru că le sunt foarte clar anumite lucruri în minte, ci pentru că nu ştiu nici de unde vin, nici unde merg! Merg prin viaţa spirituală aşa, la mica ciupeală...la ce o ieşi. De ce mergi la biserică? De ce te rogi? De ce citeşti din Scriptură? De ce te-ai botezat?... Sunt oare întrebări care au răspunsuri clare în minţile creştine sau asemenea ninivenilor nu ştiu nimic? Dumnezeu vrea lucrurile acestea clarificate în minţile copiilor Lui!

O altă chestie care surprinde şi mai bine paralela creştin - Cristofor Columb, e că asemenea navigatorului care nu ştia unde se află când a ajuns acolo şi nici nu ştia unde fusese când s-a întors acasă, nici unii "fraţii" nu au habar de nimic! Straniu, nu? Să mori fără să şti vreodată exact locul unde ai fost. Să trăieşti în confuzie şi să mori în aceeaşi stare!

Aşadar, ăsta a fost Columb! Cum eşti tu? Aş vrea să-şi aduc aminte că Domnul a spus că lucrurile despre viaţa veşnică sunt aşa de simpe, încât nici cel fără de minte nu se rătăceşte! Şti ce faci? Şti unde mergi? Şti cu adevărat cine eşti în Christos? Care îţi e viziunea a ta şi a lucrurii pe care o manageriezi? Ar fi bine să şti pentru a te putea bucura de ceea ce Domnul are pregătit pentru adevăraţii imitatori de Dumnezeu. În cer nu e loc de oameni confuzi, care nu ştiu ce vor şi ce fac... din contră El doreşte să facă limpezime la nivelul minţii noastre!

Dacă vrei să şti cu adevărat lucrurile privitoare la adevărata Viaţă, trebuie să ai disponibilitatea să înveţi! Să citeşti şi să scri nu se poate decât învăţând alfabetul, sper că sunteţi de acord cu mine! Aşadar, Scriptura e gata să ne înveţe, numai să aibă cine să se înscrie la şcoala ei! Iubeşte şi studiază Scriptura! Spune NU confuziei! Începe să înveţi să faci deosebirea clară dintre dreapta şi stânga!

sâmbătă, 17 aprilie 2010

miercuri, 14 aprilie 2010

Jurnal de călătorie...

Frankfurt

În sfârşit am ajuns şi prin Germania... mi-a luat ceva timp! Pot spune acum, după 5 zile petrecute acolo, că e într-adevăr o ţară bine pusă la punct. Am zburat cu avionul până la Dortmund joi, 8 aprilie şi de acolo m-am deplasat cu maşina. Am văzut multe locuri frumoase, mulţumesc Andrei pentru că ţi-ai pus la dispoziţie maşina, casa, timpul şi chiar banii!

Am slujit în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică după masă la Centrul Creştin Român din Frankfurt. Dumnezeu a fost din nou credincios! O comunitate mică, dar cu o inimă imensă! Gata de sacrificiu, gata de a sluji cu orice este nevoie - Andrei, Adi şi soţia lui, pastorul Filip şi Oma, Dorin şi Dorina, Nadia şi Jacqueline, sper că am scris corect, Lili, Lidia, Alex şi Ruben şi ceilalţi. Adunarea are loc în centrul protestant al unei comunităţi de suedezi, un loc cochet şi care beneficiază de toate facilităţile. Sunt la începutul unui proiect, dar eu sunt convins că dacă merg înainte aşa cum au pornit, Dumnezeu îi va ajuta să ajungă departe.

Duminică dimineaţă am slujit şi în biserica fraţilor rromi din Frankfurt.

Marţi 13 aprilie am zburat spre casă. Mulţumesc încă odată prietenilor care m-au ajutat să mă simt aşa de bine acolo! Voi reveni oricând cu plăcere...

marți, 30 martie 2010

O zi de april care a schimbat destine !

În sfârşit se aşezase liniştea peste Ierusalim... De mult oraşul sfânt nu mai avusese parte de aşa multă frământare! Un dulgher simplu, de prin Nazaret parcă, iubit de oamenii simpli ai oraşului, un vorbitor cum de mult sinagogile nu mai cunoscuseră, fusese arestat după ce unul dintre apropiaţii Lui, L-a trădat pentru un pumn de monede...de care până la urmă nici măcar nu a avut parte. Arestarea Lui a răscolit oraşul. Peste tot puteai vedea numai soldaţi înarmaţi şi pregătiţi ca pentru răscoală, parlamentarii evrei s-au trezit cu noaptea în cap, Pilat şi Irod, doi duşmani de moarte, fac alianţă să scape de Cel care le-a tulburat somnul liniştit şi oraşul, susţinătorii lui Baraba au deja planul pus la punct pentru a-l elibera pe idolul lor, un tâlhar din cea mai joasă speţă şi discipolii Profetului se ascund care pe unde apucă, sperând ca nimeni să nu îşi amintească de ei, să-i uite şi să scape cu viaţă. Un singur lucru impresionează în tot acest tablou: e tânărul condamnat care stă neclintit, dar ai cărui ochii ascund în ei o tristeţe, o durere surdă. O, ochii aceia nu-i mai poţi uita vreodată: e martor cerşetorul Bartimeu, şi Petrul cel fricos, şi alţii sute, mii! Sunt ochii care-au privit cu milă la văduva ce plângea ducând spre cimitir pe singurul ei fiu, sunt ochii care-au privit mulţimea şi Ierusalimul şi-au plâns de mila lor, sunt ochii care-au plâns în Grădină pentru vina mare şi grozăvia păcatului!

Nimeni nu mai gândea lucid în acele vremuri. Nevăzut cu ochii liberi, un întuneric ca şi de mormânt începea să ia în stăpânire lumea. Copii naivi şi văduve bătrâne, bărbaţi şi domnişoare de liceu, mame cu copilaşi la sân şi tineri plini de viaţă, toţi într-un glas mânaţi de-un spirit nevăzut au în ceput să ceară ca Cel ce-i ajutase să fie condamnat – "răstigneşte-L" striga un puşti de vreo 3 anişori, "răstigneşte-L" striga şi Marele Preot al acelor vremuri, "răstigneşte-L" striga şi-un amărât de cerşetor uitând de pâinile şi peşti primiţi cadou, "răstigneşte-L"... era singurul cuvânt plimbat pe buzele mulţimii. După cortina vremii Lucifer rânjea satisfăcut crezând că de-acum va începe din nou perioada lui de glorie.

Pilat a semnat în cele din urmă finalul – Isus să fie răstignit şi Baraba să fie eliberat. Degeaba s-a spălat pe mâini, degeaba a încercat să arunce vina pe iudei, marele guvernator nu a fost decât o marionetă în mâna păpuşarului învăluit de catran. Şi ostaşii romani au început să-şi facă de cap, să se distreze, aşa cum de altfel obişnuiau mereu, cu profetul condamnat: i-au aplicat o bătaie soră cu moartea, i-au smuls barba, îl loveau şi-I cereau să spună cine L-a lovit, i-au făcut o coroană din spini şi i-au îndesat-o pe cap, L-au dezbrăcat de cămaşa Lui şi i-au pus o manta şi I se închinau în batjocoră, L-au scuipat şi agresat mereu...şi aşa au început să-L conducă spre moarte pe dealul numit Căpăţâna sau Golgota. Suferinţa şi umilinţa Fiului lui Dumnezeu a fost atât de mare încât natura nu a mai putut rezista să privească, soarele s-a ascuns într-un nor pentru o vreme lăsând lumea stăpânită de întuneric, pământul s-a înfiorat aşa de tare încât un cutremur puternic s-a abătut asupra sfintei cetăţi. S-au deschis mormintele, s-a rupt catapeteasma din Templu, au căzut clădiri şi oameni în faţa naturii solidare cu suferinţa Celui care a adus-o în fiinţă. Iar Tatăl Şi-a ascuns faţa.

Isus cu crucea aceea grea în spate a început să urce drumul mântuirii noastre. Acea zi de groază, în care toţi au crezut că s-a terminat pentru totdeauna cu Isus, că nu se va mai auzi nimic de El, că totul a fost aşa o istorie trecătoare, a devenit defapt o zi care a marcat istoria definitiv şi a pregătit frumoasa dimineaţă de april în care Isus a Înviat! Cu toată opoziţia lui Satan, cu tot efortul preoţilor de a-L fereca în mormântul cel nou al lui Iosif, cu toată paza temutei gărzi de pretorieni romani, cu toate că piatra pusă la intrare era aşa de mare că trebuia mai mulţi bărbaţi să depună efort pentru a o îndepărta...Isus a ieşit afară din mormânt triumfător în dimineaţa Învierii.

Acea zi de april, care aparent nu anunţa nimic pentru bieţii oşteni aflaţi în aţipire, pentru preoţii care îşi reveneau după o nouă seara de orgii în care şi-au savurat victoria şi pentru marea masă a Ierusalimului, a adus din nou LUMINA în lumea care zăcea în întunericul păcatului. Christos a distrus pentru totdeauna puterea păcatului prin jertfa Sa, ne-a justificat în faţa Tatălui plătind în locul nostru, a deschis calea spre Paradisul pierdut pentru oricine crede în jertfa Lui şi în faptul că El, acela batjocorit, alungat, e Fiul Dumnezeului Celui Atotputernic.

În acea dimineaţă de april mi s-au deschis şi mie ochii, am văzut că sunt păcătos şi degrabă am alergat la El. M-a primit, m-a iertat, m-a eliberat tot ce era rău şi nepotrivit în viaţa mea şi apoi m-a lăsat să plec pentru o vreme încă prin lume ca şi mesager al Luminii şi al Învierii, dar mi-a promis că mă aşteaptă sus într-un loc special pregătit pentru mine.

El încă te mai aşteaptă iubitor şi pe tine să vi...
Paşte Fericit!