vineri, 23 decembrie 2011
Umblări peste umblări!
miercuri, 16 noiembrie 2011
After Geneva!
miercuri, 9 noiembrie 2011
Pe urmele lui Calvin!
duminică, 6 noiembrie 2011
O toamnă frumoasă!
luni, 31 octombrie 2011
DEJ reloaded!
joi, 13 octombrie 2011
După Viena...
joi, 6 octombrie 2011
sâmbătă, 17 septembrie 2011
Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!
Cuvânt pentru iubiții ascultători!
”Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul…să-l întrebuințeze…”!
Romani 12:6
Problema nu se putem dacă avem, ci de ce nu folosim ceea ce am primit ca rezultat al harului divin. Orice dar, abilitate, talent nu e măsura spiritualității noastre ci exclusiv rodul harului divin în viața noastră. Această realitate ne va face pe fiecare din noi să nu avem păreri prea înalte despre noi, ne va face să înțelegem că nu suntem decât administratori a ceea ce am primit de sus. Biserica e înzestrată de Duhul Domnului cu tot ce e nevoie pentru cea mai bună fucționare, doar că e văduvită de prea mulți iubiți ascultători care preferă comoditatea scaunului de la balcon! Pavel îndemna creștinii din Roma să-și identifice darul și apoi să ”muncească” în direcția chemării personale.
Suntem o generație extrem de binecuvântată, probabil cu cele mai multe oportunități din istoria lumii acesteia: informație, comunicare, deplasare, etc., însă suntem și cea mai risipitoare! Preocuparea prea mare pentru lucrurile lumii epuizează, stoarce de energie…și așa Biserica e cea care pierde. Oameni abilitați dar frânți, oameni înzestrați dar adormiți, oameni cu potențial dar vlăguiți! Nu uitați prieteni – măsura de har de azi, e defapt indicile judecății de mâine! Viața și așa trece, important ar fi să treacă cu folos pentru Cer, pentru Biserică. Slujirea e cel mai nobil lucru pe care un creștin poate să-l facă, e o onoare să fii partener cu Stăpânul în slujire, e un har!
Spor la treabă!
vineri, 16 septembrie 2011
Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!
Cuvânt pentru creștinii gură spartă!
”Cine umblă cu bârfeli dă pe față lucruri ascunse, dar sufletul credincios ține ce i s-a încredințat”!
Proverbe 11:13
Avem o înclinație teribilă spre cancan, bârfă și comentarii răutăcioase! Pe internet cele mai multe comentarii sunt la articolele tendențioase, la cele care vorbesc despre alții, despre încercările și eforturile altora. În rest, articolele inteligente, legate de viața personală sau care tratează probleme reale se zbat în anonimat. Mai un pic și multe bloguri creștine se vor transforma în site-uri de cancan și paparazzi! Cunosc persoane care dacă din întâmplare află ceva discriminator, sau doar anumite amănunte despre viața cuiva, sunt ca niște bombe cu ceas, ard de nerăbdare să spună, să împrăștie, să facă de cunoscut. Atenție, e uneori molipsitoare o astfel de stare! Bănuiesc, că orice om își dorește să fie înconjurat de oameni fideli și cu un caracter frumos, dar cred că provocarea ar fi să începem noi toți să devenim oamenii, prietenii pe care îi dorim pe lângă noi!
Creștinul e prin definiție un om de CARACTER. E un paradox, o anomalie să spui unui bărfitor, cancanist că e creștin! Creștinul caută repararea, caută întotdeauna edificarea, nu poate distruge, nu poate demola un prieten! Cel ce umblă cu lucruri de genul acesta spunea Solomon distruge total un om. Creștinul e fidel în toate relațiile, acesta e absolutul versetului pentru fiecare din noi azi. E timpul să reparăm ”spărturile” gurilor noastre, să ținem limba în ”frâu”, să devenim cu adevărat PRIETENI!
joi, 15 septembrie 2011
Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!
Graba strică treaba…iar amânarea o omoară!
”Orice lucru El îl face frumos la vremea lui…”! (Eclesiastul 3:11a)
Există un timp potrivit pentru orice activitate, iar lucrul făcut bine la timpul potrivit e întotdeauna frumos și binevenit. Pornind de la această afirmație am întâlnit 2 atitudini:
Grăbiții – cei care fușeresc totul, cei care nu au răbdare să se usuce cerneala din buletin, cei care vor totul peste noapte. O cât de mult deserviciu poate aduce un om plin de entuziasm dar cu prea puțină minte! Se pare că unii din această categorie au stat de 2 ori la coadă la râvnă și poate deloc la cea cu înțelepciune. Grăbiții nu calculează, nu gândesc, nu se socotesc…abia după eșec, abia după ce au stricat treaba pornesc placa lamentării tip românești – dacă aș fi fost mai calculat, dacă aș mai putea face altfel și din nou, etc.!
Timorații – cei care nu reușesc să se decidă, să facă pasul, să ia hotărârea, cei care amână și evită la infinit momentul deciziei. Aceștia așteaptă mereu oportunitatea perfectă, momentul potrivit. S-ar putea însă ca un moment perfect să nu apară niciodată și opotunitățile să treacă pe sub nasul celor cu mai puțin curaj. Timorații sunt sclavii eternului ”DACĂ”. Întârzierea lucrului poate duce în cele din urmă la anularea lui.
Ca un om echilibrat trebuie întotdeauna să căutăm să acumulăm, să depunem efort, să măsurăm, să cântărim, dar întotdeauna cu un ochi larg deschis după oportunități, pentru că cineva zicea: Dumnezeu îți dă, dar nu îți bagă în traistă!
miercuri, 14 septembrie 2011
Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!
Psalmul 5 e psalmul în care David observă atitudinile complet diferite pe care Dumnezeu le are față de cei răi și cei drepți. Dacă cei RĂI au parte de judecata lui Dumnezeu, cei DREPȚI vor beneficia întotdeauna de favorul divinității. Lumea noastră e în căutare disperată după favoare, siguranță, garanții, protecție și asigurări. Toate, din păcate, au termen limitat de valabilitate, sau vin cu condiții nerealiste și sume amețitoare. După toate asigurările făcute omul tot în incertitudine și teamă se zbate zilnic. Pentru luptătorul din vechime, cel mai sigur mod de a se apăra era să stea sub protecția scutului. Câtă vreme scutul era prezent era o garanție pe câmpul de bătaie că războinicul nu e victimă sigură și vulnerabilă. Dacă cel RĂU se plânge de incertitudine și nesiguranță, deși are asigurarea la zi, cel DREPT e învelit de jur împrejur cu ”scutul” bunăvoinței divine! Efectiv la un așa sistem de apărare nu-i poți face față! Nu ai pe unde să ataci!...
Nu mai sta pe gânduri, nu mai alerga cu disperare la chestii relative și nesigure, fă-ți rost de această ”asigurare de viață”, asigură-ți favoarea Tatălui!
marți, 13 septembrie 2011
Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!
Degeaba ai mușchi, dacă nu ai minte!
Mai bună este înțelepciunea decât tăria! Eclesiastul 9:16
A cam trecut zic eu, vremea când cel ”tare” bătea cu pumnul în masă și cei ”pitici” se executau. E timpul oamenilor cu minte, e vremea să promovăm deșteptăciunea și nu doar guralilii și puternicii. Cred că e necesar să putem argumenta, fără să zbierăm, să putem explica anumite decizii fără să insultăm inteligența interlocutorilor prin apelarea la forță și autoritatea impusă, să corijăm cu inteligență și abilitate. Se va câștiga mai ușor o ”luptă” cu adolescentul, copilul, membrul simplu al bisericii dacă se aplică metoda înțelepciunii, a explicării, decât a impunerii prin forță! Paradoxul vremii mele e că deși avem acces imens la educație, cultură și literă, preferăm să folosim aceleași metode comuniste și învechite în care nu pui întrebări, în care nu explici, în care taci pentru că ”pumnul e pus în gură”, în care doar EXECUȚI. Sper că ne trezim încet încet și pe lângă mușchi să mai folosim și măcar puțin din creier!
luni, 12 septembrie 2011
Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!
Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi. Psamul 64:10 | |
Lumea noastră e compusă din o mulțime de nefericiți, de oameni care au nevoie disperată de bunuri exterioare cât mai multe pentru a trăi FERICIREA! Printre aceștia despre care vorbeam, se mai află o categorie aparte, care la fel ca și autorul versetului se numără printre cei DREPȚI. Fericirea unui astfel de om nu e influențată de exterior, de material, de sănătate sau relații. El e axat 100% pe relația care contează – pe relația cu Dumnezeu. Fericirea omului DREPT e să se apropie de Domnul, să se arunce într-o dependență totală de ajutorul Lui. Un astfel de om se poate ”lăuda” că e fericit, poate zâmbii și râde cu gura până la urechi - și dacă criza lovește, și dacă nu are ce mânca, și dacă sănătatea e șubredă, și dacă suferințele îl înconjoară, el deține ceea ce contează: pe Dumnezeu!
joi, 11 august 2011
PROSTIA RIDICATĂ LA RANGUL DE VIRTUTE!
”Sunt doar două lucruri infinite: universul și prostia umană, însă asupra primului lucru nu sunt atât de sigur!” (Albert Einstein)
Pe zi ce trece sunt martorul unei degradări rapide în toate domeniile. Personal nu văd un domeniu care să se poată lăuda cu ceva…cu durere scriu, nici chiar cel religios! Se pare că asemenea catârului ne înțepenim în niște forme și norme și nu vrem să învățăm nimic din greșelile altora și nici să avansăm în spre mai bine. Perpetuăm aceleași învățături eronate, ne învărtim în același cerc vicios pe care l-am condamnat la alții, promovăm în continuare pe cei insipizi, incolori și inodori, ne arătăm puterea prin strigăte, pumni în masă și manipulări cusute cu ață albă! Dar cel mai mare rău pe care ni-l facem, ceva egal cu autodistrugerea, e că ne ținem departe de cultură și CARTE. Prin carte înțeleg atât Sfânta Scriptură cât și alte n volume lăsate să ne deschidă ușa obscurității spre un larg al cunoașterii care să ne înțelepțească.
Fără carte nu ai parte, ne spuneau mai marii pe când eram abia de-o șchioapă înfipt bine în uniforma comunistă cu gulerul țapăn în prima bancă a școlii generale de pe str. Vulturilor! Mă și surprinzător, eu am băgat la cap! Prostia de aici se trage – de la fuga de litere, de cuvinte și idei. Păi de unde minte? De pe site-uri de cancan, de la emisiuni televizate de 2 bani în care apar personaje care bubuie de ridicol și prostie, de la manele și filme de mână a cinșpea’, de unde? Un semidoct pentru care Dostoievski e un mare anonim, ceva egal cu idiotul, teatrul un loc pentru moși și plictisiți, cartea dușmanul cel mai perfid, îmi spunea că prostia nu e păcat, și chiar făcea uz de ea pe la toate întâlnirile de tineret pe unde își făcea nelipsit apariția…și avea destui adepți…un tip mai cu minte era din păcate, tocilar! Am rămas interzis! Păi bine, așa se explică tona de materie de genul care tronează prin comunitățile noastre! Ei, vai săracele minți odihnite! Crede și nu cerceta e una dintre devizele care guvernează printre acești stimabili. Cum să îți pui întrebări, cum să vrei să te culturalizezi? Ești afurisit și anatemizat direct! Cum să îți permiți să gândești, să ai opinii…noi așa am primit! Nu contează că e greșit, nu contează că nu scrie în Biblie…ei sunt conservatori și restul liberali…și s-a încheiat povestea.
Încă văd discuții despre cipuri, despre mântuire prin batic, spălarea picioarelor și naștere de fii, despre pahar sau păhărele la cină, despre harul care ni se ia, și altele asemenea. Și doare tare când vezi că sunt așa de mulți care refuză să gândească biblic și teologic, care au numai clișee și limbaj de lemn…și cum genul acela de oamenii sunt buni și alții care, repet, vor mai mult, sunt evitați și îndepărtați. Eu zic că societatea nu trebuie să fie etalon pentru viața spirituală a Bisericii! Destul vedem prostie pe ecrane și considerați adevărați eroi și conducători cei care nu fac nimic altceva decât să respire și să se vânture pe la TV cu scandaluri, aventuri, divorțuri și multă multă prostie… Nu vreau să mai văd peisajul acesta bacovian prin comunitățile în care ajung!
Un om cu minte nu va închide gura niciodată când trebuie să vorbească, un om cu minte va ști să fie întotdeauna politicos cu toată lumea, și pe blog și în discuții contradictorii, un om cu minte va evita bârfa, scandalurile și promovarea pe ridicol și penibil, un om cu minte va căuta întotdeauna adevărul și nu rating-ul, un om cu minte va iubii studiul și nu învățăturile siropoase și otv-iste pe care le vând așa numiții predicatori de suflet, un om cu minte va ști să discearnă între bădăran, tupeist și caracter, un om cu minte va ține întodeauna cont de virtuți și principii. Sper că nu e o specie pe cale de dispariție!
Ce e de făcut? Mâna pe CARTE, genunchiul jos, eliberare de tradiții și învățături false și preconcepute și construirea unui drum luminos al minții și cunoașterii! Pocăința de altfel are de-a face cu MINTEA – e o chestiune a minții, e schimbarea minții care nu se mai ghidează după etalonul lumii fără Dumnezeu, ci după cuvintele dădătoare de viață ale Voii Divine care e bună, plăcută și desăvârșită!
miercuri, 20 iulie 2011
Cultul, culții și inculții!
Am tot urmărit câteva zile la rând dezbaterile recente în spațiul virtual: Cult versus Peniel, pastori versus tineri rebeli, conservatori, de la conservă cred că vine numele, versus liberali, cred că libertini ar fi fost mai corect, în fine, sponsori versus beneficiari… și mi-a venit ideea acestui articol prin intermediul căruia voi încerca, dacă și reușesc nu știu, să îmi clarific anumite dileme! Am citit tot felul de răzvrătiri, unele fără nici o noimă, altele destul de deștepte și îndreptățite pe alocuri, împotriva CULTULUI! Ce este CULTUL? Cine mai e al CULTULUI, cine împotrivă? Cine e rău, cine e bun? Cine are dreptate? E de bine să fie, e de rău? Care e mai tare x sau y? Cu ce se mănâncă termenul?
Păi, zic eu, CULTUL, e o organizație religioasă fondată de un om sau un grup de oameni, cu un statut de funcționare, cu regulamente, cu autorizație de funcționare și obligatoriu cu un registru de membri! Frații mei, cei care vor să fie parte a unui cult își însușesc filosofia acelui organism, îi susțin cauza și devin automat membrii, parte a proiectului! Nu mântuiește, nu este infailibil, nu e nimic obligatoriu, nu se întâmplă nimic cu cei care nu vor să urmeze filosofia unei anumite grupări, dar odată intrat în joc, hai să ne asumăm bunele și relele. Nu e corect să căutăm doar beneficiile și apoi să împroșcăm cu noroi. Se ia totul la pachet, zic eu! Nu se vor rezolva niciodată problemele prin ocări pe bloguri, cele mai multe sub anonimat, plus nu vom ajunge nici unde schimbând doar pălăriile Măriei! Eu, da, sunt un om al CULTULUI! Cred cu tărie că este nevoie de un sistem, pentru că mai ales noi românii nu știm să funcționăm altfel. Mai mult am văzut destul de mulți ”independenți” dependenți de uniuni și culte! Oricum i-am zice, ajungem după cum spuneam, tot acolo! Și nu e nimic rău să aparții, nimic rău în asta!
Culții CULTULUI, aș fi așteptat de la ei poziții și opoziții peste nivelul agramat și josnic al multor inculți. Nu vreau să jignesc pe nimeni aici, dar se pare că masa dominantă e a inculților – scandalagii, jignitori, atacatori la persoană, manipulatori, etc (toate aceste caracteristici sunt desprinse din comentariile celor ce zic că aparțin Cultului, la fiecare aș putea să ofer n citate de pe bloguri cu foarte bun rating). Zic Culți, oamenilor cu influență, celor aflați în poziții de autoritate, celor cu minte în cap, celor cu putere de decizie și influență, persoanelor de la care tinerii așteaptă ceva, oamenii care trebuie să ofere direcții pozitive, să traseze drumuri, să se ferească de bălăcăreli și lucruri mai puțin plăcute, oameni care trebuie să ia o poziție fermă când e cazul, dar care nu se limitează la a vorbi vorbe ci chiar fac ceva concret. Aceștia sunt Culții CULTULUI.
Îi numesc Inculți pe acei oameni care fac de fapt un deserviciu organizației prin publicarea cuvintelor fără cap și coadă, pe cei care nu știu ce să facă cu timpul liber și împrăștie otravă prin intermediul tastaturii și a netului în multe minți și inimi, pe cei care nu vor nimic ci doar apar și ei când e ceva rost de scandal, pe cei care nu înțeleg rostul CULTULUI și nici cu ce se mănâncă, pe cei care nu au habar de Biblie ci doar de tradiție rea și fără sens, care în dezbateri nu au argumente ci doar clișee și manipulări, pe cei care nu știu ce înseamnă a fi creștin, pe cei care au uitat că slujim același Dumnezeu și că corb la corb nu își scoate ochii, pe cei care au uitat de dușmanul comun și se întorc împotriva fraților de credință, pe cei care nu știu să ierte, să corecteze cu dragoste, să ofere șanse și soluții
Dragi Culți, schimbarea în bine nu se face doar pe net! Nu se face schimbare dând din gură. Sunt de acord că sunt lucruri de îmbunătățit la CULT, unele chiar de schimbat dar nu coborând la nivelul Inculților, aruncând copilul cu tot cu apă, folosind aceleași arme, etc. Cred că a sosit vremea să aratăm că suntem din altă plămădeală, că au trecut cu rost anii prin părul nostru, că ne-am deșteptat, că suntem civilizați, că mai întâi schimbăm în dreptul nostru ceva și apoi cu tact și multă multă minte extindem schimbarea tot mai sus și tot mai mult! Nu am prea citit atâtea chestii publice pe net la oameni oficiali din alte culte. De ce oare? Și acolo sunt probleme cu carul dar cred că au ales să fie Culți, adică și ai cultului și cu minte, și să își spele rufele acasă frumos în cada familiei! Mult mai Culți decât mulți dintre noi! Hai să folosim netul pentru recuperarea generației părăsite de tineri, să ajungem la mintea tinerilor noștrii și a altora, hai să punem mesaje deștepte care să crească nivelul de cultură biblică a tinerilor căutători, hai să facem ca netul să fie împânzit de mesaje creștine, de lucruri frumoase, nu de mizerii ce trebuie rezolvate oriunde altundeva dar nu în spații publice, hai să nu mai alimentăm dorința după cancan, hai să ne adresăm persoanelor vinovate direct și nu postând ceva pe bloguri personale ca bârfă sau răutate, hai să susținem proiecte chiar dacă nu le-am inițiat noi, hai să asistăm, să consiliem și să oferim suport celor care încearcă să facă, uneori și greșind, hai să ”tragem” toți odată în aceași direcție!
Astea sunt dilemele mele legate de CULT, CULȚI și INCULȚi… nu știu dacă am soluționat ceva, dar am hotărât prin intermediul acestui articol să îmi spun mie că e vremea să folosesc netul cu cap, să ajut, să ridic, să zidesc, să mustru dacă e nevoie, dar întotdeauna căutând recuperarea…e vremea CULȚILOR, că de INCULȚI e plină lumea!
miercuri, 6 iulie 2011
Retezat sosescccccccc!
sâmbătă, 2 iulie 2011
1 zi după 32 de ani!
sâmbătă, 25 iunie 2011
Totu-i pă net!
Ciudate vremuri mai trăim…viața e împinsă din ce în ce mai mult în spre banalitate și virtual! Na, eu nu am nimic cu spațiul virtual în sine, sau cu rețelele de socializare, pentru că folosit conform instrucțiunilor de utilizare, netul e o unealtă foarte eficientă pentru sumedenii de activități. Dar am ajuns, zic eu, prea departe! Ne desfășurăm toate emoțiile pe net, ne dezvelim viața pe taraba cumpărătorilor și căutătorilor de senzațional și cancan. Așa am ajuns să citesc dintr-o simplă accesare, despre inimii sfărâmate, lacrimi și muci, iubiri imposibile, trădări în dragoste, nunți transmise live pe net, înmormântări la fel și o grămadă de alte chestiuni care ar fi trebuit să rămână personale și nu de interes general, fraților!
Ne certăm și ne împăcăm pe wall în loc să luăm biletul de autobuz sau să punem cheia în contact și să ne întâlnim la o limonadă bună pentru a soluționa problema; ne lovim semenii și discredităm lucrări și oameni pe bloguri personale, în loc să vorbim personal, constructiv și cu grijă pastorală, din partea unora, să recuperăm nu să nenorocim trestiile frânte; scriem fără milă și cap aruncând litere din generoasa tastatură, despre evenimente la care nu am fost prezenți, emitem generoși soluții la probleme pe care nu le cunoaștem sau nu le înțelegem, ne batem cu pumnul în piepturi goale de spiritualitate falsă și deranjantă murdărind și blamând fără pic de empatie creștină, ne trimitem mesaje onomastice seci și fără nimic personal în ele, în loc să ne trecem pragul măcar cu ocazii de acestea pentru a oferi un zâmbet și o floare reală, nu imagini virtuale fără semnificație; ne consiliem pe net, ne plângem pe net, ne strigăm dragostea pe net…și totul în public, în gura mare, în văzul tuturor...ne anunțăm venirile și plecările (am mai comis și eu din astea, sper că au fost ultimele momente de slăbiciune), vacanțele, etc. Ne îndepărtăm încet, dar sigur, de relații reale, e mai comod să scriem pe wall sau să trimitem off line-uri, de sentimente împărtășite unor apropiați cărora le pasă cu adevărat, nu unor ecrane goale, nu mai ne facem timp de aer și frumosul albastru, totul se întâmplă din păcate, mai nou, pă net!
Uităm să mai trăim LIVE…
sâmbătă, 11 iunie 2011
După 7 ani!
luni, 6 iunie 2011
Duminica lu’ Toma! (articol întârziat)
Foarte interesant cum un om atât de blamat, încât ajunge reacția lui proverbială – nu fi Toma necredinciosul - , reușește să aibă în calendar 1 duminică a lui personală! Nu cunosc prea multe persoane care să se poată lăuda cu asta…
Toma are multe lipsuri, are îndoieli, are întrebări, are frământări…dar necredincios sigur nu e. El e evreu, și ca evreu așteptările lui legate de Mesia erau nerealiste: dorea o împărăție terestră 100% evreiască, o eliberare de robie, dar nu de cea a păcatului, ci de asuprirea umilitoare a romanilor și recîștigarea demnității naționale. Astfel, moartea lui Isus e clar că l-a prins pe picior greșit, l-a lăsat descoperit! Biblia spune că el nu era cu ceilalți ucenici când apare Isus în relatarea din Ioan 20. Nu se știe pe unde a umblat, nu se știe dacă dezamăgirea l-a făcut să hoinărească pentru regăsire sau semnificație, nu se știe ce căuta sau dacă căuta ceva, ori pur și simplu s-a reîntors la jobul părăsit, jobul lăsat pentru a urma un VIS ce tocmai s-a spulberat așa de dureros. Cert e că se reîntoarce într-o zi…și când vine prietenii îl întâmpină cu un entuziasm debordant: Toma, Christos a Înviat!
Parcă îl văd: cu ochii mari, cu un zâmbet nedefinit și forțat în colțul gurii, cu mâna în părul ciufulit și fără reacție pe moment. Apoi se dezmeticește și atitudinea lui, zic eu, e cât se poate de normală: “Nu vă jucați cu cuvintele, vă rog! Nu mă dezamăgiți iar, pentru că am mai pățit-o odată cu voi când l-ați confundat pe Domnul cu o nălucă, sigur e El?, auziți…eu vreau să Îl văd! M-am săturat de vise și cuvinte goale, eu vreau dovezi, vreau să ating răni, să îmi certific credința, vreau să pot merge înainte, vreau o relație puternică cu Domnul!”
8 zile de frământare, 8 zile grele, 8 nopți de nesomn, 8 nopți cât un veac, 8 zile în care a suportat priviri tendențioase și cuvinte defăimătoare…dar după aceste zile Toma vede…și când vede, realizează ceva ce ceilalți nu au fost atenți să observe: că Isus este Domnul și Mesia – “Domnul meu și Dumnezeul meu!”. Cade la picioarele lui Isus și în urma acelei revelații personale, Toma începe o relație adevărată până la moarte cu Domnului lui care l-a scos din teamă, dezamăgire și confuzie!
…ceilalți au rămas spectatori o bună bucată de vreme…
sâmbătă, 4 iunie 2011
Idei...
marți, 24 mai 2011
Evadarea din Rutina - Resegone, Bergamo 2011.
marți, 26 aprilie 2011
Romanii n-au talent!
Am vazut din nou in aceasta seara-noapte, uitandu-ma cu ceva prieteni la marele „sou” romanesc, ceva ce stiam de mult…ca romanii au inima dar cap deloc! Daca putina minte s-ar mai fi strecurat in neamul nostru am fi fost acum departe! De ce sunt asa revoltat? Pentru ca am vazut cum un concurs de talente s-a transformat intr-un act de caritate, intr-un show filantropic.
Nu e rau sa ajuti, e nobil si dumnezeieste dar la vreamea potrivita si locul potrivit. Cand ar trebui sa dam de la noi, uneori suntem retinuti si zgarciti, dar cand e sa dam de la altii cu bucurie si degraba! Ma gandesc ce o fi fost in mintea celor care chiar aveau talent si s-au muncit pentru un concurs de talente!!!! In fine.
Avem noi asa o abilitate de a da peste cap toate lucrurile, de a le incurca, de a le combina de n luate cate k, de a nu fi din acelas film si peisaj. Pe mine nu m-a interesat concursul in sine, dar m-a izbit din nou o aceasta cruda realitate – ca ne pierdem din ce in ce mai mult simtul realitatii si spiritul ridicolului! Romanii sunt milosi, zicea azi un tanar care se bucura ca a castigat un orfan niste bani, dar un altul mult mai cinic, intreba: "Cum ai zis, milogi?". Nu stiu care are dreptate. Cert e ca din nou facem show-uri care nu reusim sa le intelegem si nici sa le tratam ca atare. Cea mai mare chestie ar fi ca baiatul care a iesit pe locul 2, cel vazut de toti drept favorit, sa castige la british got talents locul intai, ca tot citeam in presa ca ar vrea sa participe...
Numai bine...
vineri, 22 aprilie 2011
Din nou un eveniment deosebit!
Frankfurt...bucuria revederii!
joi, 14 aprilie 2011
Un prieten!
Hai sa va prezint un OM…un visator… L-am cunoscut cu multi ani in urma in Bucuresti – locuia la acelasi etaj cu mine in „vestitul” camin al I.T.P. – ului. Cret, mic, cu blugi, cu adidasi si vesnic cu zambetul pe buze! Pe atunci nu avea nici ochelari, nici cravata si nici barba…dar nici ochii asa tristi! Repede ne-am imprietenit ca si cum ne stiam de-o viata – ii placea mult zacusca lu’ maica-mea, poate de aia…in fine!
Anii au trecut si fiecare a trecut la constructia propriului drum, dar am continuat sa functionam ca si prieteni. Eu insurat, sotie si copil, biserica, predicare si altele asemanatoare…el a ales sa fie practic, sa predice diferit decat au predicat vreodata studentii iesiti de pe poarta albastra a I.T.P. – ului. Uneori nu l-am inteles, alteori nu am fost de acord cu ce strategie abordeaza, el stie asta, cateodata il sunam sau ii scriam sa ii spun ce stiam eu, dar intotdeauna ca prieten, si asta o stie, dar perseverent a continuat sa urce spre tinta fixata. Copiii bolnavi de cancer au gasit si in el un aliat. Iulian a insistat sa tina povestiile copilariei departe de spital, sa adune bani pentru modernizarea conditiilor de spitalizare. Cu timpul a adunat pe langa el artisti, oameni de bine, tineri talentati care prin diverse actiuni publice si-au pus talentele in slujba acestei cauze nobile.
Stiu de la el ca nu a fost usor si zilele trecute imi zicea: „Silule adevarata munca de-abea acum incepe!”, dar a reusit sa urce asa incat stradania lui sa fie rasplatita cu un premiu in cadrul galei OAMENI PENTRU OAMENI! Sunt bucuros Iuliane, eu, mama ta de acolo de sus si cei carora le aduci zambete pe buze…
vineri, 1 aprilie 2011
Cum am ramas fara motiv pentru a mai viziona meciuri de tenis!
luni, 14 martie 2011
A reinceput sezonul umblarilor!
marți, 8 martie 2011
Sa-mi traiti...Doamnelor!
luni, 21 februarie 2011
Biserica "Pe stanca", Soimos!
Am tot trecut pe langa aceasta cladire moderna de multe ori in diversele drumuri pe care le-am facut prin acea zona. Prima data cand am intrat in cladire a fost intr-o sambata, destul de mult in urma, la un curs Veritas. Desi cursurile s-au tinut intr-o sala alaturata, atunci am vazut pentru prima data interiorul frumos si primitor. A doua oara cand am intrat in cladire as fi preferat sa nu o fac - la serviciul facut pentru cel ce a fost prietenul meu pastorul Nicu Iliese...
Ucraina Reloaded!
Evanghelizare Biserica Penticostala Nr. 1, Dej
miercuri, 9 februarie 2011
M-am saturat!
Am ajuns rau de tot…oameni care nu fac nimic demn „pe sticla” ajung sa isi justifice incompetenta si lipsa de valoare prin diverse teorii de ramai interzis. Nu mai gasesc seara 1 emisiune cu adevarat educativa in toata grila de programe pe care o am pusa la dispozitie – la unii sunt numai crime dupa crime, la altii apar numai personaje care trebuie sa stai si sa cauti minute in sir pe google sa vezi ce fac in afara de NIMIC, altii iubesc platicul si promoveaza personaje care in afara de silicon nu au absolut nimic de spus, la unele emisiuni trebuie de graba sa schimbi pentru ca sunt poluat efectiv fonic! Incredibil! Pentru libertatea asta ne-am zbatut atat? Poate erau mai bune 2 sau 3 ore de emisie pe zi seara…asa inca poate mai existau librari vizitate, poate inca se mai faceau schimburi de abonamente la biblioteci, salile de spectacol aveau clienti, poate ca mai aveai cu cine purta o discutie si despre lucruri profunde nu numai despre pitipoance si mahari care se vantura toata ziua pe la TV a moaca…
Totul pentru nenorocitul ala de RATING.
Nici nu vreau sa ma gandesc in ce tara va trebui fiul meu sa traiasca peste 20 de ani! Tara manelistilor, buzatelor, oportunistilor, incultilor, nevertebratilor… Nimeni nu mai respecta nimic, nimeni nu mai are principii – totul pentru o cifra mare in sondaje si o cifra si mai mare in propriul buzunar. Ne mai miram atunci de cresterea delicventei juvenile, de fetitele disperate pe la 13 ani dupa operatii estetice si coplesite de boala anorexiei, de faptul ca nu vom mai avea clasa intelectuala si copii care sa isi dedice timpul unei cariere construite pe munca si onoare, de familii dezechilibrate si constitute pe interese meschine, de faptul ca nu vom mai avea modele reale si valoroase de urmat. Ce vreti sa faceti cu tara aceasta domnilor producatori? Care e directia in care ne duceti stimabililor prezentatori si moderatori? Ce progres se va aduce prin articolele dumneavoastra domnilor si doamnelor din presa scrisa? Oare numai scandalul vinde, numai grotescul, grobianul? Da e drept ca „mesele” poate cer paine si circ, e drept ca trebuie sa si traim dar e si datoria noastra sa luminam pe altii daca vedem un pic mai deslusit lucrurile! E si altceva in lumea asta mai de pret decat fosnetul euroilor – ONOAREA!
marți, 1 februarie 2011
Experienta CRST 2011!
M-am intors la Agigea cu inima deschisa…si mult mai bucuros pentru ca era soare fara pic de zapada! Frig, ce-i drept, dar fara zapada. Anul trecut am prins cel mai mare frig din viata mea…oricum si daca erau troiene cat casa tot veneam pentru proiectul nobil care se deruleaza acolo la malul marii! Timp de o saptamana am invatat impreuna cu cei 16 tineri de prin mai toate regiunile din tara despre viata, activitatea si invataturile Domnului Christos.
Au zburat zilele incredibil de repede… Discutiile si atmosfera destinsa si familiala care exista acolo parca comprima spatiul si timpul intr-un mod miraculos. A fi cu acei tineri care puteau gasi sa faca multe alte lucruri dupa terminarea liceului, unii, sau a facultatii, altii, dar care au ales greutatea slujirii ca misionar nu se compara cu 1 000 de predici sau zile petrecute altfel. M-am bucurat sa vad romani care au inteles ca „marginile pamantului” sunt valabile si pentru noi, sa vad tineri care seara de seara se aduna si se roaga unul pentru altul si pentru misiunea la care Dumnezeu i-a chemat, sa gasesc tineri care vor sa invete si sa aplice apoi lucrurile in viata practica, sa vad tineri pentru care zidurile nu sunt o piedica ci o provocare…am venit imbogatit de la C.R.S.T.
S-a meritat sa stau ore intregi intre trenuri in gara din Bucuresti, s-a meritat sa strabat toata tara din Timisoara pana in Constanta, sa fac o calatorie care a durat vreo 15 ore, timp in care verii mei ajung din Timisoara in USA…
Rugati-va pentru tinerii de acolo – anul I si anul II. Se pregatesc pentru calatoriile misionare de anul acesta: protectie, calauzire divina, finante pentru drum si alte nevoi…faceti acest lucru pentru ca sunt convins ca vom mai auzi multe lucruri bune despre ei!
duminică, 30 ianuarie 2011
Cercul poetilor disparuti...si regasiti!
luni, 24 ianuarie 2011
Plictiseala intr-un local din gara de nord Bucuresti!
Ei, ce greu trece timpul cind nu ai nimic concret de facut! Abia in situatii din acestea iti dai seama de realitatea lui si de cat e de greu sa il „omori” uneori. Stau blocat datorita orarului CFR, 3 ore in gara ca sa pot pleca spre Constanta. Nu poti ajunge direct din Timisoara pe malul marii, iarna, fara sa astepti cateva ore in Bucuresti pentru un alt tren… si cum toti prietenii din Bucuresti azi dimineata au program…stau si ma chinui sa ma conectez la o retea de internet de ceva minute bune…si nu reusesc, cu un pahar de cafea fara gust in fata. Ori eu sunt praf, ori nu le merge reteaua!
Cu toate ca activitatea mea pe blog nu a existat de prin 4 ianuarie, am fost tot timpul in tema cu evenimentele lumii evanghelice si nu numai. Multumesc blogarilor activi care nu uita sa informeze opinia publica. Voi puncta cateva opinii personale despre ultimele noutati atat din jurul meu cat si despre altii – daca tot mai am vreo 1 ora jumătate pana vine trenul!
Am inceput anul 2011 obosit! Obosit sa tot astept schimbari, obosit de oameni care nu pot sa isi tina promisiunile, obosit de eternele lupte dintre strajeri si cei ce dorm in post, obosit sa tot dau dreptate si la unii si la altii, obosit sa tot caut eroi intr-o galerie care din ce in ce mai mult nu ne mai face cinste, obosit sa vad ca repetam aceleasi greseli istorice, obosit de moralistii de carton care traiesc intotdeauna pentru altii si nu au timp niciodata sa isi traiasca propriile vieti, buni pentru a corija si dirija pe altii dar falimentari in pocainta si viata personala, obosit… Noi romanii am prins un virus care vad ca ne termina incet dar sigur – bagatul in treburile altuia! Nu stiu alte natii care sa fie atat de interesate de vecini, de barfe, de imagine, de ce zice unul si altul, de functii cu orice pret. Nu avem curajul sa traim o viata personala plina de satisfactii dar nici pe altii nu ii lasam sa o faca – ceva de genul vizionarului lui Platon din "Mitul Pesterii", nu? Cand vine altul diferit, cu o alta idee, cu o alta parere despre anumite lucruri, fara sa gandim prea mult ne napustim asupra lui si il afurisim – bule papale, punere de-o parte, excludere, eretic, nu ii mai dam sanse de comitet si nici ordinari, etc! E terminat cel care isi permite sa aiba viata lui. Asa ca ne complacem in mediocritate, in rutina, in putreziciune, in moarte...
Mentalitatea aceasta si dorinta de a fi ii determina pe unii sa minta, sa nu se rascumpere nici macar in al XI –lea ceas. Si atunci stau si ma intreb: ce asteptari sa mai am de la adolescentul din biserica mea, de la cel care nu e conectat decat la material 24 din 24, de la cei care vin fara nici o asteptare sau pasiune la slujbele duminicale? E vremea sa nu ne mai jucam de-a liderii, e vremea sa ne asumam trecutul cu bune si rele, ca asa sunt toti oamenii, e vremea sa fim sinceri, e vremea pocaintei, e vremea sa incepem sa credem cu adevarat ce spune Scriptura, e vremea sa incepem sa Il cautam pe Domnul si nu parteneriate, si nu functii, si nu aliante politice sau avantaje…
Numai o atitudine de pocainta va aduce in cele din urma odihna atat de cautata de lumea evanghelica din tara si lumea intreaga. Atunci lupul va sta langa miel – baptistul langa strajer, comitetul executiv isi va da mana cu sustinatorii proiectului „Rascumpararea memoriei” – si se vor juca, din arme se vor face pluguri – comentariile, rautatile, vorbele ticluite, opiniile vor fi toate conjugate intr-un efort comun pentru glorificarea Creatorului! Caci sa nu uitam, orice coloratura religioasa am avea: SLUJIM ACELASI SEF! E numai Unul!
…hai ca ma opresc…ca nu suntem inca in mia de ani!