Hai sa va prezint un OM…un visator… L-am cunoscut cu multi ani in urma in Bucuresti – locuia la acelasi etaj cu mine in „vestitul” camin al I.T.P. – ului. Cret, mic, cu blugi, cu adidasi si vesnic cu zambetul pe buze! Pe atunci nu avea nici ochelari, nici cravata si nici barba…dar nici ochii asa tristi! Repede ne-am imprietenit ca si cum ne stiam de-o viata – ii placea mult zacusca lu’ maica-mea, poate de aia…in fine!
Anii au trecut si fiecare a trecut la constructia propriului drum, dar am continuat sa functionam ca si prieteni. Eu insurat, sotie si copil, biserica, predicare si altele asemanatoare…el a ales sa fie practic, sa predice diferit decat au predicat vreodata studentii iesiti de pe poarta albastra a I.T.P. – ului. Uneori nu l-am inteles, alteori nu am fost de acord cu ce strategie abordeaza, el stie asta, cateodata il sunam sau ii scriam sa ii spun ce stiam eu, dar intotdeauna ca prieten, si asta o stie, dar perseverent a continuat sa urce spre tinta fixata. Copiii bolnavi de cancer au gasit si in el un aliat. Iulian a insistat sa tina povestiile copilariei departe de spital, sa adune bani pentru modernizarea conditiilor de spitalizare. Cu timpul a adunat pe langa el artisti, oameni de bine, tineri talentati care prin diverse actiuni publice si-au pus talentele in slujba acestei cauze nobile.
Stiu de la el ca nu a fost usor si zilele trecute imi zicea: „Silule adevarata munca de-abea acum incepe!”, dar a reusit sa urce asa incat stradania lui sa fie rasplatita cu un premiu in cadrul galei OAMENI PENTRU OAMENI! Sunt bucuros Iuliane, eu, mama ta de acolo de sus si cei carora le aduci zambete pe buze…
iulian, este intradevar un om deosebit.. un om!
RăspundețiȘtergere