luni, 12 septembrie 2011

Însemnări...(mai revin asupra titlului rubricii)!

Voi încerca în această rubrică să public, nu pot zice zilnic, dar cât mai des cu putință, însemnări ale mele pe anumite versete biblice analizate în timpul meu de părtășie...ce va ieși încă nu știu...vom vedea împreună.

Oameni care au uitat să râdă

Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi. Psamul 64:10


Lumea noastră e compusă din o mulțime de nefericiți, de oameni care au nevoie disperată de bunuri exterioare cât mai multe pentru a trăi FERICIREA! Printre aceștia despre care vorbeam, se mai află o categorie aparte, care la fel ca și autorul versetului se numără printre cei DREPȚI. Fericirea unui astfel de om nu e influențată de exterior, de material, de sănătate sau relații. El e axat 100% pe relația care contează – pe relația cu Dumnezeu. Fericirea omului DREPT e să se apropie de Domnul, să se arunce într-o dependență totală de ajutorul Lui. Un astfel de om se poate ”lăuda” că e fericit, poate zâmbii și râde cu gura până la urechi - și dacă criza lovește, și dacă nu are ce mânca, și dacă sănătatea e șubredă, și dacă suferințele îl înconjoară, el deține ceea ce contează: pe Dumnezeu!

Un comentariu:

  1. Dumnezeu mi a vorbit prin acest articol,chiar intrun moment cand inima mea sa intristat si a intrat intr o stare de nefericire din cauza anumitor neinpliniri personale,nu prea am vrut sa accept adevarul acestui articol si dupa ce am intrat pe site ul tau frate am intrat pe cel al bisericii Elim Timisoara unde la rubrica versetul zilei am dat tot peste acest verset: Cel neprihănit se bucură în Domnul şi în El îşi caută scăparea; toţi cei cu inima fără prihană se laudă că sunt fericiţi.

    RăspundețiȘtergere