Ei, ce greu trece timpul cind nu ai nimic concret de facut! Abia in situatii din acestea iti dai seama de realitatea lui si de cat e de greu sa il „omori” uneori. Stau blocat datorita orarului CFR, 3 ore in gara ca sa pot pleca spre Constanta. Nu poti ajunge direct din Timisoara pe malul marii, iarna, fara sa astepti cateva ore in Bucuresti pentru un alt tren… si cum toti prietenii din Bucuresti azi dimineata au program…stau si ma chinui sa ma conectez la o retea de internet de ceva minute bune…si nu reusesc, cu un pahar de cafea fara gust in fata. Ori eu sunt praf, ori nu le merge reteaua!
Cu toate ca activitatea mea pe blog nu a existat de prin 4 ianuarie, am fost tot timpul in tema cu evenimentele lumii evanghelice si nu numai. Multumesc blogarilor activi care nu uita sa informeze opinia publica. Voi puncta cateva opinii personale despre ultimele noutati atat din jurul meu cat si despre altii – daca tot mai am vreo 1 ora jumătate pana vine trenul!
Am inceput anul 2011 obosit! Obosit sa tot astept schimbari, obosit de oameni care nu pot sa isi tina promisiunile, obosit de eternele lupte dintre strajeri si cei ce dorm in post, obosit sa tot dau dreptate si la unii si la altii, obosit sa tot caut eroi intr-o galerie care din ce in ce mai mult nu ne mai face cinste, obosit sa vad ca repetam aceleasi greseli istorice, obosit de moralistii de carton care traiesc intotdeauna pentru altii si nu au timp niciodata sa isi traiasca propriile vieti, buni pentru a corija si dirija pe altii dar falimentari in pocainta si viata personala, obosit… Noi romanii am prins un virus care vad ca ne termina incet dar sigur – bagatul in treburile altuia! Nu stiu alte natii care sa fie atat de interesate de vecini, de barfe, de imagine, de ce zice unul si altul, de functii cu orice pret. Nu avem curajul sa traim o viata personala plina de satisfactii dar nici pe altii nu ii lasam sa o faca – ceva de genul vizionarului lui Platon din "Mitul Pesterii", nu? Cand vine altul diferit, cu o alta idee, cu o alta parere despre anumite lucruri, fara sa gandim prea mult ne napustim asupra lui si il afurisim – bule papale, punere de-o parte, excludere, eretic, nu ii mai dam sanse de comitet si nici ordinari, etc! E terminat cel care isi permite sa aiba viata lui. Asa ca ne complacem in mediocritate, in rutina, in putreziciune, in moarte...
Mentalitatea aceasta si dorinta de a fi ii determina pe unii sa minta, sa nu se rascumpere nici macar in al XI –lea ceas. Si atunci stau si ma intreb: ce asteptari sa mai am de la adolescentul din biserica mea, de la cel care nu e conectat decat la material 24 din 24, de la cei care vin fara nici o asteptare sau pasiune la slujbele duminicale? E vremea sa nu ne mai jucam de-a liderii, e vremea sa ne asumam trecutul cu bune si rele, ca asa sunt toti oamenii, e vremea sa fim sinceri, e vremea pocaintei, e vremea sa incepem sa credem cu adevarat ce spune Scriptura, e vremea sa incepem sa Il cautam pe Domnul si nu parteneriate, si nu functii, si nu aliante politice sau avantaje…
Numai o atitudine de pocainta va aduce in cele din urma odihna atat de cautata de lumea evanghelica din tara si lumea intreaga. Atunci lupul va sta langa miel – baptistul langa strajer, comitetul executiv isi va da mana cu sustinatorii proiectului „Rascumpararea memoriei” – si se vor juca, din arme se vor face pluguri – comentariile, rautatile, vorbele ticluite, opiniile vor fi toate conjugate intr-un efort comun pentru glorificarea Creatorului! Caci sa nu uitam, orice coloratura religioasa am avea: SLUJIM ACELASI SEF! E numai Unul!
…hai ca ma opresc…ca nu suntem inca in mia de ani!
