Un îndemn bun pentru zilele de azi...

Pe contul de facebook al unui prieten - Pasiune pentru închinare - am reascultat această piesă şi m-am gândit să o ofer şi celor ce mă vizitează:

Joaca oamenilor mari!

...aseară am petrecut jucând un joc de societate extrem de bun - Age of Empires III. A fost o seară fără computer, net şi TV. O seară cu prieteni şi fraţi, o seară de relaxare mai altfel decât altădată. O curăţare de tehnologie, informaţie şi mulţi pixeli.

Age of Empires e un joc de strategie, foarte complex - ne-au luat câteva ore bune să îl învăţăm cum se joacă, că-i fără ZAR! Aseară mi-am dat seama ce mult face ZARUL la jocuri! - interactiv, şi care îţi cere să-l joci cu mintea. Greu de descifrat, dar merită fiecare minut de chinuială... a fost o seară bună! De mult nu am mai vorbit aşa multe cu prietenii şi fraţii...

P.S. Un bun prieten din USA cu care vorbeam pe net, ne ruga să îi punem şi lui un pion pe tablă şi prin webcam să fie şi el prezent...nu s-a putut! Poate altă dată friend!

Mall-urile sau „paradisul amărâţilor”!

marţi 02.02.2010

Azi am „ieşit” şi eu după mult timp la mall! Am fost împreună cu Cam, soţia mea pentru cei care se vor întreba cine e Cam, să mâncăm ceva şi să rezolvăm nişte treburi. Ce nu înţeleg eu e cum de la orice oră ai merge la mall nu găseşti parcare? Nici subterană, nici afară...tot timpul e plin! Gură cască, domniţe şi băietani, şi foarte, foarte puţini cumpărători, se vântură pe scările şi culoarele marelui magazin. Obligatoriu înfipţi în cei mai buni blugi şi papuci de acasă, în cele mai noi achiziţii de cele mai multe ori adevărate kitchuri, petrec toată draga de zi în acest pseudo-paradis. Dau şi ultimii bani pe o cafea enorm de scumpă la Starbucks, pe un meniu la KFC sau altă firmă...ca să fie în trend, ca să simtă ce e aceea viaţă bună! Ce îşi mai freacă mâinile de bucurie patronii care mai preconizează deschiderea a aproximativ vreo 25 de mall-uri în România!

Totul se întâmplă azi la mall: întâlniri romantice, întâlniri de afacere sau de 10 ani, cumpărături, mâncare, saună, croitorie, cozi la paşaport, permise auto sau numere de înmatriculare! Bine că cel puţin încă, nu se şi doarme peste noapte acolo! Nimeni nu mai merge prin parc, teatru şi opera abia mai pot să îşi plătească artiştii, bibliotecile sunt goale aşa că singura preocupare a bibliotecarelor e să-şi pilească unghiile toată ziua şi să scrie pe mess, toţi sunt la mall. E „raiul” pe pământ, aşa spuneau în euforie ceva cetăţeni!

...într-o zi trebuia să fixăm o întâlnire importantă şi vorbind despre locaţie...ne-am trezit cu toţii în mall...se pare că nu mai avem scăpare!

Cercul poeţilor dispăruţi...şi regăsiţi!

Azi am dedicat o parte din zi poeziilor...şi în căutarea după versuri bune, m-am întors la romantici, la maestru – Eminescu. Postez o poezie care mie azi mi-a dat de gândit:

Dintre sute de catarge

Dintre sute de catarge

Care lasă malurile,

Câte oare le vor sparge

Vânturile, valurile?

Dintre păsări călătoare

Ce străbat pământurile,

Câte-o să le-nece oare

Valurile, vânturile?

De-i goni fie norocul,

Fie idealurile,

Te urmează în tot locul

Vânturile, valurile.

Nenţeles rămâne gândul

Ce-ţi străbate cânturile,

Zboară vecinic, îngânându-l

Valurile, vânturile.

Închei „periplul” meu eminescian prin redarea unor versuri pe care le-am găsit în cartea Nostalgia a lui Mircea Cărtărescu:

Trecut-au anii

...Să smulg un sunet din trecutul vieţii,

Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri

Cu mâna mea în van pe liră lunec;

Pierdut e totu-n zarea tinereţii

Şi mută-i gura dulce-a altor vremuri,

Iar timpul creşte-n urma mea...mă-ntunec!

P.S. Primesc sugestii pentru versuri bune fie de citit, fie de postat! Să fiţi iubiţi!

Am fost şi eu în MĂTĂSARI 17!

...am văzut şi cele 8 camere, şi o parte din cei 4 prieteni, şi l-am întâlnit şi pe Vali – acum îl cunosc şi pe el, nu numai pe frate-su – şi căţelul! Iuliane, cam puturos căţelul, fă ceva! Se pregătea o seară folk şi era un pic de agitaţie pe acolo. Primul lucru m-a dus cu gândul La Cafenescu...iartă-mi sinceritatea prietene, era altfel acolo. Mai multă pace, linişte şi...ordine. Mă oboseşte agitaţia şi scârţâitul ală infernal al duşumelei. Cred că nu aş putea dormi nici o noapte liniştită acolo cu acel zgomot desprins din ecranizări horror. Poate am îmbătrânit...

JURNAL DE CĂLĂTORIE...

CUM MI-AM PETRECUT SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ!

...am lipsit o vreme de pe blog. Adică o săptămână – 23.01 până 30.01 – timp în care am trecut prin Bucureşti, Constanţa şi iar Bucureşti. Nu am putut să mă conectez la net!

„Excursia” asta mi-a reamintit de perioada studenţiei când străbăteam drumurile patriei cu trenurile CFR-ului. S-au mai modernizat acum – au şi priză pentru telefoane, laptop-uri sau casetofoanele maneliştilor navetişti. E k. Nu am mai fost cu trenul de vreo 5 ani... E bine că nu se mai fumează în vagoane. După vreo 16 ore, cu 2 ore de aşteptare în Bucureşti pe un frig inimaginabil, de pur şi simplu nici nu puteai gândi, cu vreo 1 oră întârziere am ajuns în Constanţa. Am ajuns duminică la prânz, în duminica în care Oncescu punea la skandenberg 300 de români, unul după altul...preocupări evoluate, ce mai!

Începând de luni până vineri am predat un curs – Evanghelologie – la CRST, adică Centrul Român de Studii Transculturale. Mărturisesc mă m-a încurajat entuziasmul celor 13 cu care am petrecut 4 ore de studiu pe zi: fr. Vasile la vărsta de 60 de ani pe care îi aveţi şi totuşi căutaţi să învăţaţi, vă gândiţi la masterat şi cărţi pe care să le scrieţi...sunteţi un exemplu! Şi voi ceilalţi care aţi lăsat facultăţi, oportunităţi, confortul din USA să fiţi aici pentru 2 ani şi apoi să susţineţi Evanghelia până la marginile pământului, sunteţi deosebiţi! Tot aici în Agigea am trăit cel mai groaznic frig din viaţa mea, undeva la – 20 de grade! Luni, în prima zi, la sfatul soţiei m-am îmbrăcat şi eu elegant, pantofi şi pantaloni de stofă, pentru prima impresie. A trebuit să merg pe jos vreo 15 minute...am crezut că nu mai ajung! Zici că aveam schiuri în picioare, plus că mă durea faţa şi mâinile de frig...tare frig la mare! Am crezut că dacă e Mare, n-o fi mă rog vreme de plajă, dar nici în halul ăsta!

Am locuit şi cu ocazia asta am cunoscut, la o familie foarte de treabă: Mitică şi Iulia sunteţi nişte oameni speciali. Iulia ai făcut nişte mâncăruri extraordinare! Domnul să fie cu voi şi cu micuţul vostru năzdrăvan – Francis (sper că am scris corect numele).

La întoarcere am stat în Bucureşti vreo 4 ore, timp în care am avut bucuria să mă întîlnesc cu Buric. Frate ce bine că te-am mai văzut şi pe tine! Deşi am vrut să mâncăm o ciorbă pentru care m-a plimbat prin cartierul unde stă de m-a omorât şi mi s-au rupt şi roţile de la geantă...ăia la restaurant...nu mai aveau! Am mâncat în cele din urmă un cartof umplut şi am băut la comun o sticlă de apă minerală (vremuri de criză). Într-un final am mai schimbat şi nişte vorbe aşa face to face, că de discuţii virtuale eram sătul! Tot creţ şi visător ai rămas măi prietene...numai că visele de acum sunt un pic cam mari pentru mine, mă cam depăşesc. Cu speranţa că şti ce faci, abia aştept să mai povestim despre ele şi poate într-un final să facem ceva care să ne unească ambiţiile. Hmm, ce zici? Ai grijă de tine...

Vineri ora 22.45 eram în cuşeta trenului R695, vagon 8, loc 84. Am nimeri cu nişte băieţi cu chef de vorbă...dar nu eram dispus pentru discuţii sterile, aşa ca să mai treacă timpul. Am ales să vizionez ceva pe laptop, ca într-un final să dorm până în Gara de Nord, Timişoara.

P.S. Ce bine e acasă...şi cald, frate!

ROMÂNIA ÎNTRE „FLĂCĂRI VIOLETE”...ŞI ABANDONAREA LUI DUMNEZEU!

Nu pot să cred la câte tertipuri e dispusă mintea umană pentru a masca o înfrângere, ce-i drept extrem, extrem de ruşinoasă! Până într-acolo să mergi încât să cauţi izbăvirea în paranormal! Auzisem pe la talk-show-urile de monden cum că movul va fi în continuare în tendinţe, dar de la asta şi până la „flacăra violetă” e mare nebunia.

De vreo 2 zile care mai de care „specialist” în paranormal şi parapsi – cum scria CTP în editorialul dumnealui – din PSD, PNL au ieşit să motiveze gafele enorme de campanie. Într-o ţară declarată creştină în procent de peste 90% apar oameni pe care îi vedeai mari religioşi cu afirmaţii de genul: „Eu cred în ezoterism. Nu am vrut să pun confruntarea joi. Băsescu e atunci în formă maximă pentru că poartă violet. Joia este ziua Flăcării Violete!”. Apoi familia marelui perdant se dă de ceasul morţii să afle “arma secretă – mânuitorul de energie care l-a destabilizat în aşa hal pe capul familiei”.

Ruşinos! Suntem o ţară care se duce pe râpă nu neaparat din cauza crizei economice şi politice, ci mai degrabă din cauza crizei spirituale! Încet, încet Dumnezeu e scos pe uşa din dos din toate instituţiile noastre. S-a început cu Parlamentul, au urmat şcolile şi încet, dar sigur, urmează Bisericile. Nu aş fi crezut vreodată să citesc şi să văd dezbateri de ore întrebi pe marginea unor prostii violete!

Fără Dumnezeu ţara asta a noastră nu se mai poate redresa. Consider că mai mult ca niciodată, noi evanghelicii trebuie să ne înţelegem rostul şi menirea pe aceste meleaguri. Nu certuri şi bătălii interne pentru scaune, nu disperare după posesiuni, nu conservare ci implicare reală în viaţa socială a ţării – rugăciune, atitudine, comportament exemplar. Că dacă nu…va copleşi flacăra violet tot. E timpul mai mult ca niciodată să Îl prezentăm pe Dumnezeu ca soluţia fiabilă pentru salvarea democraţiei şi libertăţii noastre şubrede şi mai mult, pentru salvarea sufletelor miilor de români!