luni, 15 martie 2010

Idei

Matei 7:1 - "Nu judecaţi ca să nu fiţi judecaţi!"

Mi se spune uneori că judec cam aspru şi des pe unii oameni! Dragii mei critici, eu nu judec, eu INSPECTEZ ROADELE! Pe un creştin îl vei cunoaşte "după roade"!

O zi bună.

sâmbătă, 13 martie 2010

Creştinii...şi sindromul "măgarul lui Buridan"!

Jean Buridan (1292-1363), un filosof scolastic francez, este cel care l-a făcut celebru pe sărmanul dobitoc, adică pe măgar! Se pare că acest măgar despre care Buridan vorbeşte nu ar fi existat niciodată, dar filosoful a născocit această întâmplare pentru a-şi susţine un punct de vedere. Redau pe scurt povestea, pentru a putea observa apoi de ce zic eu, că unii creştini suferă de acelaşi sindrom:

"Se zice că a existat odată un măgar extrem de flâmand şi însetat nevoie mare. Stăpânul lui, un om binevoitor de altfel, dar şi grăbit s-a gândit să rezolve problema simplu: a plasat măgarul la distanţă egală între o galeată cu apă şi un tain de ovăz. Genial, nu? Însă vedeta noastră, adică domnul măgar, nu era la fel de isteţ. Astfel, neputându-se decide cu ce să înceapă, dând din cap de colo colo, a căzut leşinat şi în cele din urmă a murit, deşi mâncarea şi apa erau la îndemână. A pierit din cauza şovăielii!".

Prieteni se pare că această nehotărâre măgărească a ajuns proverbială! Povestea aceasta descrie o persoană care presată la fel de puternic din două părţi în acelaşi timp, nu se poate hotărî pentru nici una şi de fapt, în cele din urmă, le pierde pe amândouă. Aşa sunt "sfinţii jumătăţilor de măsură", aşa zişii creştini care nu se decid odată pentru totdeauna cui să aparţină - fie lui Dumnezeu, fie lumii. Ei le-ar vrea pe amândouă! Şi astfel ajung nefericiţi şi în viaţa aceasta pentru că nu se pot distra aşa în văzul lumii, ci tot timpul pe ascuns şi pe furate, dar şi nefericiţi vor fi pentru eternitate, că pe Dumnezeu nu Îl poate "duce nimeni de nas", Dumnezeu vrea exclusivitate!

vineri, 12 martie 2010

Început de primăvară banal...fără nimic notabil!


















Motto: "Primăvara începe cu tine!"...

1 martie. Soarele, un pic de căldură, mărţişoarele, flori multe şi mirosul de kürtőskalács - în traducere, colaci secuieşti - au umplut centru oraşului martir.
Se pare însă că natura refuză trezirea la viaţă. Ninge infernal în luna lui marte, încât de dimineaţă eram gata-gata să cobor bradul din pod şi să mă apuc de împodobit, s-o sun pe mama să bage la cuptor cozonacii şi cârnaţii de Crăciun. Se pare că mai avem de aşteptat până să punem cojoacele la naftalină! La ştiri o domniţă obosită şi încercănată, anunţă detaşată, zâmbind artificial, deja prea obişnuitul COD GALBEN. Aşa că în loc de astenia de primăvară, rămânem îngropaţi în nămeţi şi îngheţaţi, din păcate, unii şi în minte şi în suflet.

Martie, la fel ca februarie, e luna prielnică evanghelizărilor, sau mai bine spus, festivalelor bisericeşti. Care mai de care se dau de ceasul morţi pentru a pune pe afiş pe cei mai cotaţi
vorbitori de pe "piaţă". Şi e străbătută săraca ţărişoară de la est la vest şi de la nord la sud de predicatori grăbiţi să ducă vestea bună, din păcate uneori unor comunităţi de mult adormite, care la finalul săptămânii rămân cu găuri în buget şi top ten-uri: care a fost cel mai bun?! (nu-i peste tot aşa, sunt şi excepţii!). Mda, şi eu am luna aceasta aproape toate sâmbetele şi duminicile ocupate!

Primăvara asta, am vrut să cumpăr soţiei nişte ghiocei, dar sincer am ales zambilele, parcă prea erau rahitici săracii şi aşa din import estic, sărmanii vestitori ai primăverii! Sau poate nu am găsit eu ceva ghiocei de calitate! Cert e că s-a denaturat şi această sărbătorire a femeii şi a frumosului, prin cultivarea Kitsch-ului, repet, până şi la sărmanul ghiocel!

Cami, "tu eşti primăvara mea!"...

miercuri, 10 martie 2010

Criza de inspiratie...

...mda asta e! Mi s-a mai intamplat...nu e prima data...si decat sa scriu banal si mediocru...mai bine va anunt sa stiti. Meditez. Caut. Inventez
A, primesc sugestii despre orice subiecte v-ar interesa sa postez. Multumesc de intelegere...sper sa treaca pana maine!

luni, 1 martie 2010

Provocare!



Citind cartea lui Patapievici - Omul recent - m-am gîndit să lansez o provocare stimabililor cititori: Oare cum ar trebui să arate CREŞTINUL RECENT?

Aştept sugestiile voastre pentru a putea creiona împreună portretul robot al unui creştin modern, actual şi relevant pentru mileniul III!