Din totdeauna am fost ca oameni, disperați după SENZAȚIONAL! Nu a fost pentru mine nici o mirare că o televiziune dispărută, să-i fie țărâna ușoară, a ajuns rapid printre televiziunile favorite ale oamenilor fără carte și cultură! Oamenii din bisericile noastre nu diferă cu nimic de ceea ce se întâmplă ”afară”, din nefericire: tot senzaționalul îi mână, tot spectaculosul îi mișcă...pe o bună parte din ei! Vorbeam cu o parte din conducerea unei comunități dintr-o anumită țară europeană despre slujba mea în cadrul Colegiului Biblic Veritas, și zic ei, ”am avea și noi nevoie de studiu, dar majoritatea de la noi vor descoperiri, ceva minuni, ceva mai senzațional...studiul biblic știm și noi”...s-o credeți voi! Pe acest fond, s-a dezvoltat rapid ideea celebrului CIP, și a fobiei din spatele lui, pașaport biometric, carduri, etc., și vorba proverbului, un prost aruncă o piatră în apă și zece înțelepți se chinuie să o scoată!! Am auzit că un cunoscut, vrea să fugă din America în România din cauza cipului, că anumiți lideri spirituali sfătuiesc pe cei din diaspora să își cumpere case cu teren mult în România ca să se retragă acolo și să aibă ce să mănânce când vine cipul!!! E prea mult prieteni. Sunt și pastori care abdică prea ușor de la funcția lor, ca să citez un prieten bun, care dezinformează constant ascultătorii cu informații neprobate, din surse dubioase, și neprobate, și mai ales fac rabat de la interpretarea corectă a Scripturii. NU stimabililor, nu e suficient că exista clipuri pe youtube!
Biblia menționează despre 666 în cartea Apocalipsei, nu spune nimic despre cip, și altele, dar faptul că nu știu cine a făcut legătura cu mână și frunte a fost destul pentru cei mai mulți să ignore contextul și restul elementelor esențiale. Această carte, e una profetică și simbolică. Trebuie ținut cont de context și specificul ei atunci când decidem dacă analizăm cuvântul literal sau figurativ. Ideea frunții și mâinii acolo, din punctul meu de vedere, trebuie analizată simbolic, figurativ. Diavolul caută să stăpânească mintea, e peste tot scris în Biblie că acolo se dă bătălia, pentru că atunci când mintea e a lui, mâna va face ceea ce dictează mintea! Așa că el va impune un sistem condus de un guvern anticreștin, care va da tot felul de legi împotriva lui Dumnezeu. Nu știu care va fi semnul care îi va separa pe creștini de restul, nici nu contează, eu, pretribulaționist fiind, nici nu cred că Biserica va prinde această perioadă a semnului! Dar semne au mai fost în istorie: pentru creștinii primari tămâia arsă pe altarul împăratului, paharul închinat zeităților, pentru cei din România, semnul crucii...etc. Prieteni, nu semnul contează, ci ceea ce se ascunde în spatele lui!
Nu vedeți că unii au acceptat deja de acum semnul fiarei? Materialismul, compromisul, minciuna, falsitatea, răutatea...astea ce sunt? Semne clare ale apartenenței! Bine că fugim de cip în România, nu înțeleg de ce, în loc să lucrăm la schimbarea minții și a caracterului, la facerea binelui, acolo în societățile unde Dumnezeu ne-a așezat. V-ați însemnat de mult dacă încă nu sunteți ai lui Christos! Nu mai aveți nevoie de cipuri!
Paranteză: cipul nu poate să îți facă nimic, că doar nu suntem roboți din circuite și fire, ca cineva să ne dea restart de la buton sau să ne conducă din tastatură! Motivația contează, dacă vine la pachet cu ceva anti-creștin, anti-Dumnezeu, atunci fugim cât ne țin picioarele. Până nu apare nimic concret, vă recomand să citiți Scriptura, dacă tot aveți timp, faceți studiu constructiv care să ajute la schimbarea gândirii și a perspectivei asupra vieții și valorilor!
Pei bun....si daca biserica nu ar prinde aceea perioada mentionata in apocalipsa,pentru cine s-ar mai ridica fiara?pentru cei care raman ?nu are logica!Biblia spune ca "I s-a dat sa faca razboi cu sfintii"iar "Ei l-au biruit prin sangele Mielului".Cred ca biserica va prinde aceea perioada,daca biserica ar lipsi nu prea ar mai avea sens venirea fiarei,sa ce?sa lupte contra imparatiei ei?daca cei ramasi vor fi in afara lui Hristos inseamna ca ei raman de partea cealalta,in imparatia celui rau.
RăspundețiȘtergereBiblia vorbeste despre acei martiri ce li s au taiat capul din cauza ca nu au acceptat semnul fiarei si nu s au inchinat icoanei ei.Spune ca au inviat la inviere.In Testaloniceni 4:17-17 ne este relatat clar cum ca inverea va avea loc inaintea rapirii.Daca rapirea ii dupa inviere si martiri s au confruntat cu fiara inainte de inviere atunci este clar:MARTIRI OMORATI DE FIARA_INVERE_RAPIRE.
RăspundețiȘtergere2 Tesaloniceni 2
RăspundețiȘtergereCornilescu (RMNN)
2 Cît priveşte VENIREA DOMNULUI nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind dela noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar.
3 Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; CACI NU VA VENI INAINTE CA SA FI VENIT LEPADAREA DE CREDINTA, şi de a se descoperi omul fărădelegii (Sau: omul păcatului), fiul pierzării,
4 protivnicul, care se înalţă mai pe sus de tot ce se numeşte ,,Dumnezeu``, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu, dîndu-se drept Dumnezeu.
5 Nu vă aduceţi aminte cum vă spuneam lucrurile acestea, cînd eram încă la voi?
6 Şi acum ştiţi bine ce -l opreşte ca să nu se descopere decît la vremea lui.Citeste te rog atent aceste verssete....eu zic ca dilema era de prima venire a Domnului...astept o interpretare din pct tau de vedere..Multumesc!
Am să postez în curând punctul meu de vedere...
RăspundețiȘtergereAm să postez în curând punctul meu de vedere...
RăspundețiȘtergereAsteptam punctul tau de vedere....sa ti cont si de cele 3 comenturi,....sunt niste argumente foarte puternice....pare atat de clar ca biserica va prinde necazul cel mare.
RăspundețiȘtergereBun: din punctul meu de vedere, cred că Biserica va fi răpită înainte de Necazul cel Mare. Așa mi se pare mie logic șirul evenimentelor din cartea Apocalipsei. Am câteva versete pe care vi le supun observației:
RăspundețiȘtergere- 1 Tesaloniceni 1:9-10 9 Căci ei înşişi istorisesc ce primire ne-aţi făcut, şi cum dela idoli v’aţi întors la Dumnezeu, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu şi adevărat, 10 şi să aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care L-a înviat din morţi: pe Isus, care ne izbăveşte de mînia viitoare.
- 1 Tesaloniceni 5:9-10 9 Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rînduit la mînie, ci ca să căpătăm mîntuirea, prin Domnul nostru Isus Hristos, 10 care a murit pentru noi, pentruca, fie că veghem, fie că dormim, să trăim împreună cu El.
- Efeseni 2:1-3 Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi.
- Apocalipsa 3:10
Deci, scopul Necazului nu e să distrugă Biserica, Dumnezeu nu își nimicește copiii...e pentru lumea necredincioasă!
Textul din 2 Tesaloniceni 2, l-am citit cu atenție, mulțumesc de atenționare, vorbește despre a doua venire a lui Isus și nicidecum despre răpirea Bisericii.
Cei care vin din NEcazul cel Mare nu sunt Biserica - ci sfinții Necazului, fie din rândul neamurilor, fie din rândul Israelului, care nu se vor lepăda de Christos în acea perioadă. Fiara, Anticristul, cu Israelul are el problemă, citiți, se va instaura la Ierusalim, se va da drept Mesia, etc. Nu neglijați vă rog, ISRAELUL!!!!!!
Sincer, exista multe teorii, filmulete etc... dar cea mai concreta, biblica si plausibila explicatie am primit-o de la Colegiul Biblic Veritas. Probabil ca peste 2 ani careva are o descoperire cu privire la Apocalipsa, o descoperire care se poate autosustine prin mai mult de 2 versete biblice, dar pana atunci raman pretribulationist.
ȘtergereIn 2 Testaloniceni 2,Silviu nu are cum sa fie vorba despre "a doua venire",Pavel da un sfat Testalonicenilor care erau "crestini","pocaiti"sa nu creada ca venirea a si venit.Din cate stiu eu a doua venire ii la sfarsit si va fi pentru toti cei care raman.Daca ei credeau ca ar fii fost vorba despre a doua venire asta insemna ca ar mai fii urmat una si pe care sa o vada si ei.S-au ce li era frica ca ei au fost uitati?
ȘtergereCiteste te rog inca o data...o sa scriu cu litere mari cuvintele ce vreau sa le scot in evidenta.
2 Tesaloniceni 2
Cornilescu (RMNN)
2 Cît priveşte VENIREA DOMNULUI nostru Isus Hristos şi strîngerea noastră laolaltă cu El, vă rugăm, fraţilor,
2 să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră, şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind dela noi, ca şi cum ZIUA DOMNULUI AR FII SI VENIT CHIAR.Astept raspuns.
o scurta intrebare am eu....de unde rapirea? eu nu am citit despre cuvantul asta in bliblie. care ar fi cateva argumente in favoarea acestui lucru? multumesc
RăspundețiȘtergereClaudiu...citește cu atenție pasajul din 1 Tesaloniceni 4:13-18...și în special versetul 17. Acolo apare acest termen al răpirii.
RăspundețiȘtergereBătrâne, care „neamuri” și care Israel (în legătură cu sfinții)? Păi dacă dacă au fost răpiți, de unde alți sfinți? Sau numai unii sfinți vor fi răpiți? Într-o altă ordine de idei, de unde ideea că Necazul cel Mare este „mânia viitoare”? Iadul ce e? Deci, cei care au murit în păcat, au scăpat de mânia viitoare? O altă chestiune: câte „veniri” sunt? Două? O dată „în văzduh” (vizibil doar pentru profesioniști) și a doua oară (la finalul necazului) pentru cei ce au rămas?
RăspundețiȘtergereDaca martiri din Apoc.20 au inviat la inviere,si invierea ii inainte de rapire conform 1Testaloniceni 4:14-17 iar ei au fost omorati din cauza ca nu sa-u inchinat fiarei si icoanei ei,atunci nu ii clar..fiara care omoara martiri,inviere si apoi rapire.Spune-ne ceva si argumentul asta te rog.
RăspundețiȘtergerePe scurt vreau si eu sa va prezint adevarul Scripturii cu privire la rapire. Inca de la inceput precizez ca subiectul e mult mai amplu, voi puncta doar succind ideile, ramanand sa studiati voi versetele si sa va convingeti. Astfel ca:
RăspundețiȘtergere1. Exista 2 invieri din morti: prima- a sfintilor, a doua- a tuturor oamenilor (Apoc. 20:11-15)
2. Prima se desfasoara daca pot spune asa in 2 etape: a. invierea celor adormiti in Domnul si rapirea celor sfinti in viata(1 Tesal. 4:15-17) b. invierea celor care au fost martirizati si au trait in sfintenie in timpul necazului (vorbeste Isus despre acei ce vor sta la masa cu Avraam...; Apoc 20:4-6)
3. "etapa 1"din prima inviere e in ascuns "etapa 2" din prima inviere va fi vizibila pt toti oamenii(Mt. 25: 31-46; 2 Tesal. 2:8"ARATAREA VENIRII SALE")
4. la evrei nunta are 2 faze, ca la noi: cununia si masa, astfel ca nunta lui Isus e ilustrata in Biblie la fel, cununia care va avea loc in cer-momentan suntem logoditi cu Mirele, asteptam cununia in cer, si in calitate de sotie al Lui vom cobori pe pamant pentru ospatul nuntii Mielului(coborarea impreuna cu Isus a noastra e ilustrata in tot capitolul 19 Apocalipsa-ATENTIE: v.7"SOTIA LUI S-A PREGATIT")
5. pe scurt: Isus vine pe nori in ascuns isi rapeste mireasa/logodnica, o duce sus, apoi coboara cu ea(ca sotie) -Lc. 12:36(...SA SE INTOARCA DE LA NUNTA...care nunta???mai pe intelesul nostru, cununia religioasa) pe pamant(pe muntele Maslinilor-) unde instaureaza imparatia de 1000 ani, si urmeaza ospatul, unde vom manca la masa cu Avraam, Isaac(Mt.8:11)+ vom imparatii pamantul-pilda din Mt.25:14-30; ilustreaza acest lucru Zah. 2:10-11; 8:3-8+ alte versete
6. in imparatia de 1000 de ani nu va fi doar mireasa, ci si nuntasii: aici o intreaga teorie exista, cine sunt, ca nu sunt. de avut in vedere ca dupa rapire vor mai exista oameni ce se vor naste + poporul Israel va fi intors la Dumnezeu si alte categorii.
7. Sa nu confundam venirea Lui cu sotia pt instaurarea Imparatiei cu ultima aratare pentru nimicirea cu desavarsire a pamantului-de aceasta din urma zice si Petru in 2 Petru3:10.
7. Pretribulationistii nu pot explica 2 Tesal 2:1-8. Cu acest verset teoria midtribulationista infrange prima amintita. Argument? acolo fratii erau nelinistiti cum ca ar fi si venit rapirea in ascuns si unii dintre sfinti ar fi fost rapiti si ei au ramas jos. ori ceea ce sustin pretribulationistii ca acolo se refera la acea venire a lui Isus in glorie cu sotia Lui e FALS pentru ca asta ar fi insemnat ca urma imparatia de 1000 ani, fapt ce nu a existat pana acum!!!. e non-sens sa spui ca se refera la altceva, anulezi astfel ipoteza: fratii se ingrijorau ca au pierdut rapirea. pavel ii linisteste ca nu a venit nimic si nici nu va veni pana nu se arata fatis pentru toata lumea falsul Mesia. DECI, conform acestui singur text FOARTE CLAR reiese ca rapirea in taina va fi in perioada necazului cel mare.
dupa cat am studiat pana acum, acest ultim verset e cel mai clar, non-subiectiv si non-interpretiv verset care anuleaza pretribulationismul.
Imi cer scuze ca am prezentat f. sintentic intelegerea mea de pana acum asupra acestui lucru, viziune pe care o consider valida dpdv Biblic; motivul e: lipsa de timp. Va rog sa o rumegati si voi si sa ma amendati unde vedeti non-concordata cu Adevarul. :)
PS: va recomand CALDUROS sa cercetati studiul audio a lui Nelu Brie pe apocalipsa, e pe resursecrestine.ro. Ma doare ca de multe ori vin altii mai cu tupeu ca noi penticostalii nu cu mai multa pregatire pe tema asta si ne ametesc de cap ca noi nu ne-am facut timp sa cercetam ceea ce propovaduim de la amvoane, Biblia.
Mult har!:)
Eusebiu B.
Eusebiu, pune mana pe Biblie mai intai, apoi pe studiile altora. Daca nu cunoastem Biblia, orice spune altcineva (fie el si Nelu Brie), ni se va parea cel mai bun... Va rog sa nu uitati ca Apocalipsa a fost scrisa pentru oameni simpli, nu pentru teologi!
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu Doru-"Apocalipsa a fost scrisa pentru oameni simpli, nu pentru teologi!"De mule ori noi ne ghidam dupa sintagma "Crede si nu cerceta"cea ce ii foarte gresit si contrar Cuvantului care spune "Cercetati toate lucrurile..."
RăspundețiȘtergereAlin Sav-mai bine iti pastrai parerea pentru tine si ramaneai un pretibulationist anonim.
PS.-Alin Sav-sa nu mai spui la nimeni ca "ai studiat" la Colegiul Biblic Veritas.Pacat ca nu ai fost in stare sa iti faci o pare personala dupa un studiu personal.
Alin dar tu nu ai nici o părere, comparativ cu alții!!! Până acum ai pus doar întrebări, ai citat pasaje, dar nu ai venit cu nimic concret! Foarte bine că unii au reușit să își facă o părere, egal de unde, și să și susțină ce cred. Deci aștept părerea ta, după STUDIU PERSONAL, argumentată! În rest, deschis la discuții...
RăspundețiȘtergereDoru,
RăspundețiȘtergereMultumesc de sfat. Asta am cautat, caut si voi cauta.
Nu am exclus studiul individual al Bibliei in detrimentul altor studii, ci m-am referit ca pe langa studiul nostru si intelegerea noastra e bine sa ascultam si alte pareri si sa le trecem prin sita Scripturii, dupa ce noi deja am studiat-o. Dar vazand ca unii tot nu inteleg Scriptura si se ratacesc cu ea in mana ca saducheii odinioara sau altii au nevoie in a li se arata mai cu de-amantutul calea lui Dumnezeu precum odinioara lui Apollo de catre Aquila si Priscila, am considerat de cuviinta sa ii indemn la a cauta sprijinul si ajutorul unor slujitori mai maturi ca ei privind interpretarea corecta a Cuvantului. Nu este vorba de nici o deviatie, nici in viata mea nici in indemnul dat!
btw, raman in continuare deschis sa primesc amendamente/ sa ascult alte idei cu privire la aceasta tema asa de actuala si frumoasa :D
Be blessed!
apropo de Nelu Brie, el e pretribulationist si nu mi-am extras prezentarea din studiul lui, doar l-am audiat si unde a zis corect, l-am aprobat.:)
RăspundețiȘtergereSilviu, ramai in continuare la intelegerea ta initiala cu privire la 2 Tesal. 2? Daca da, pe ce te sprijini, mai concret?
Eusebiu, să înțeleg că tu ești midtribulaționist?
RăspundețiȘtergerePentru cei care sunt „implicați” în această discuție (pre și mid), cum interpretați versetele 9-13 din Apoc. 14?
Eusebiu, atenție la folosirea cuvântului „corect” :)). ceea ce expunem noi aici e felul în care am înțeles NOI această chestiune, și nu cred că vreunul din noi are prerogative de infailibilitate! Eu unul nu! A spune că eu îți dau ție dreptate sau altuia pentru că e „corect”, înseamnă să dau de înțeles (direct sau indirect) că eu dețin adevărul și știu care e corectitudinea. Așa că, părerea mea, ar trebui să nu ne grăbim în a spune ce e corect și ce nu în această chestiune a Necazului... :)) Fiți binecuvântați!
Silviu, nu mi-ai răspuns la niște întrebări... Aștept! Vezi că mai ai niște postări prin alte părți la care nu mi-ai răspuns....!!! Rupem prietenia :)))) !!! :)))))
RăspundețiȘtergereFrățică și ție și celorlalți după ce revin în patrie mă voi ocupa să le răspund! Și nu ne ține pe noi prieteni un răspuns pe un blog! ;)))))))
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereDoru, Iubitul Domnului (cum zice Ianovici :D) si dragul meu (l-as adauga eu-ca El oricum o face, sa o facem si noi :P ):
RăspundețiȘtergereSa incep cu prima ta intrebare: atat pot spune ca nu ma declar pretribulationist fiindca e f. clara Biblia in privinta asta (pe langa altele nu ne strica si o prigoana , in antiteza de cum zicea un pastor american ca Dumnezeu ar fi prea crud sa Isi lase copii Lui sa sufere: dar pe Stefan de ce l-a lasat?)
Referitor la folosirea cuvantului "corect" :D :
Imi place spiritul tau de observatie.
(am mai facut afirmatia acesta in primu comment: "Va rog sa ma amendati unde vedeti non-concordata cu Adevarul.") (Aici am vrut sa ajung :P)
Chiar aceasta am vrut sa zic, ca detin Adevarul in ceea ce am interpretat pe escatologie pana acum.
tu cand propovaduiesti Cuvantul lui Dumnezeu cred ca o faci din postura aceasta: de om care detine Adevarul, nu? ar fi gresit sa le spui oamenilor "Stiti, eu nu sunt sigur de acest lucru, dar parerea mea este ca..." Eu consider ca Apocalipsa face parte tot din Acel Cuvant a lui Dumnezeu care trebuie propovaduit cu toata credinta ca detinem Adevarul. ar fi non-sens sa spunem doar pareri aici. Nu vreau sa spun ca detin tot Adevarul in interpretarea Apocalipsei, dar ce am zis pana acum consider adevarat.
Nu mi-o lua ca o aroganta precum cea care o avea Pavel in nestiinta lui cand prigonea crestinii crezand ca face o slujba pt Dumnezeu, ci ca o atitudine umila pe care o avea tot Pavel cand scria 1Cor. 11:1. Doru, cred ca noi daca suntem slujitorii Lui tre sa nu ne indoim ca s'ar putea sa vine altii cu idei mai "corecte" ca noi cand vine vorba de a prezenta Adevarul lui Isus asa cum e El, indiferent pe ce tema e. daca nu stim, mai bine tacem.
Ok, referitor la versetele amintite,
acolo Biblia spune despre partea a doua a necazului cel mare deoarece aminteste de semnul fiarei-asta se petrece in ultimii 3,5 ani din necaz (Dan. 7:25).
intrebarea ar fi: cine sunt sfintii? nu as putea spune daca sunt cei dinainte de rapire, sau cei de dupa. mai trebuie studiu :P va ascult pe voi deocamdata :P
Alin Sav, pana acum, de cand frecventez pretuitul Colegiul Biblic Veritas nu am auzit prezentarea evenimentelor escatologice facuta de profesorii de acolo. Daca tot ai amintit tu de ea, m-as bucura sa ne-o impartasesti fiindca mai sunt si altii din afara Colegiului care urmaresc discutiile si cred ca ne-ar prinde bine tuturor.
Fiti binecuvantati! ;)
Wow! Cat sarcasm si cata aroganta se poate distinge din articolul tau... Sleep well my friend.... E chiar posibil sa prinzi vremea necazului cel mare fara sa fii pregatit si iti vei tatua acel semn pe mana dreapta sau pe frunte, pentru ca tu consideri ca Biblia vorbeste la modul figurativ despre el. Asa, ca sa-ti mai tai din greata si din aroganta... Oare contextual nu scrie in Biblie ca nimeni nu va putea sa vanda sau sa cumpere fara acel semn. Se indreapta omenirea spre globalizare? Stiai macar ca cipurile RFID pot fi si aplicate sub forma unui tatuaj? Iar teoria ta pretribulationista e veche de cel mult 200 de ani si in ciuda impresiei foarte bune pe care o ai despre intelectul tau elevat, esti intr-o mare eroare. Biserica va trece prin necazul cel mare. Daca esti cat de cat inteligent analizeaza invierile pe care le mentioneaza Biblia. Cate sunt 2 sau 3? Pentru ca daca sunt doar 2 atunci sfintii carora li se va taia capul din pricina marturiei lor fac parte din biserica altfel Biblia minte si sunt 3 invieri. Speculatii facute cu o aroganta de om frustrat poate face oricine....
RăspundețiȘtergereImportanta cunoasterii Scripturii si acaracterului Lui Dumnezeu este cruciala pentru a intelege de ce nu trebuie sa fii pretribulationist:
RăspundețiȘtergereAm scris si adineaori si voi elabora putin pentru ca poate ca este necesar:
1. 1 Tesaloniceni 4:16 "Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos."
2. Romani 11: 25 ".......o parte din Israel a căzut într-o împietrire care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor."
Se extrag doua idei principale:
a) la rapire mai inntai invie mortii
b) rapirea va avea loc atunci cand NUMARUL
DEPLIN AL NEAMURILOR se va implini,
cu alte cuvinte.... atunci Dumnezeu va
DEFINITIVA lucrarea bisericii.
Acum revenind la invieri... In Apocalipsa 20 :4-5 avem "niste sfinti care invie dupa ce li se taie capul de catre regimul lui antichrist" In versetul 5 este scris ca acestia au parte de INTAIA inviere, care este inrelatie directa cu cea de la rapirea bisericii (1 Tesaloniceni 4:16), sau dupa unele teorii.... prima inviere ar fi facuta de fapt in reprize......
Adica mai intai invie mortii si este rapita biserica, inaintea perioadei pretribulationista, apoi cei carora li se taie capul in perioada tribulationista dijn pricina marturiei lor, invie si ei, insa cand si cum? Asta nu mai stim..., adancind cumva caracterul speculativ al acestei teorii..... In al doilea rand, hiba din aceasta teorie se adanceste.... pentru ca stim din Zaharia, ca vor fi locuitori ai MILENIULUI . In mod logic, acestia sunt cei care nu au primit semnul fiarei, dar nu au prins nici rapirea si nici PRIMA INVIERE, ci o vor prinde pe cea DE-A DOUA.....
deja in aceasta teorie, Dumnezeu este discretionar.... adica, isi rapeste biserica inaintea necazului cel mare, apoi, parca ne-ar spune: "Daca deveniti martiri, va voi invia si pe voi si veti face parte din bniserica considerand ca abveti parte de prima inviere, insa nu am chef sa-i mai rapesc pe cei care nu vor muri ca martiri, chiar daca ei rezista si lupta impotriva sistemului avand roada Duhului Sfant"
Acesta este un Dumnezeu discretionar..... Iar teoria aceasta este islamista.... deoarace, ce sa vezi? Islamul spune in Coran ca un credincios isi va rascumpara viata prin martiraj, adica va fi mantuit dandu-si viata sa la schimb.
Autorule, iti place cumva chrislamul? Daca da, atunci teoria este ca o manusa pentru tine.
Adevarul este, ca sunt doar doua invieri, biserica trece prin necazul cel mare, si mai vin cu un argument, ina afara de cele doua invieri si Apocalipsa 20:4-5:
2 Tesaloniceni 2:1-3 "Cât priveşte venirea Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă cu El(STRANGEREA NOASTRA LAOLALTA == RAPIREA), vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră şi să nu vă tulburaţi de vreun duh, nici de vreo vorbă, nici de vreo epistolă, ca venind de la noi, ca şi cum ziua Domnului ar fi şi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun chip; căci NU VA VENI ÎNAINTE ca să fi venit lepădarea de credinţă şi DE A SE DESCOPERII OMUL FĂRĂDELEGII, fiul pierzării,"