Câteva poze de sărbătoare...

LA MULŢI ANI, AYAN!!!!!

...l-am aşteptat 3 ani! Nu ştiu să fi aşteptat ceva mai mult decât pe el. Când l-am văzut prima dată, că eu am fost cel care l-a văzut primul, am rămas fără reacţie: era atât de micuţ, cu ochişorii umflaţi, cu nişte buze mari mari şi mânuţe toate "zbârcite" din cauza lichidului în care stătuse 9 luni până să vină la noi. Apoi l-am dus şi la mama lui - i-a zis "soarele lu' mama. Cele mai multe hăinuţe erau cu nuanţe de verde aşa că asisentele îi ziceau "broscuţa"... Prima dată mi-a fost frică să îl ţin în braţe, era aşa micuţ şi fragil - 3, 250 kg. După prima tură îmi venea să îl ţin tot timpul! Şi mi s-a împlinit dorinţa: în primele 3 luni nu l-am mai lăsat din braţe nici eu şi nici Cam. A avut colici şi nu i-au trecut cu nimic. Nu mai ştiam cu să îl ţinem...dar au trecut, şi am şi uitat cum era!

A început să crească, i-am văzut primul zâmbet, primul gângurat, primul dinţişor, primii paşi. Trebuie să vă spun despre primii paşi: eram la Lucas şi Adriana împreună cu un prieten tare bun, Ovi, şi ne uitam la un meci din Champions League - Arsenal vs. Barcelona - când lui i-a venit să plece singur pentru prima dată în viaţă. Nu pot uita zâmbetul lui de satisfacţie.

Şi uite aşa, zi după zi, au tot trecut minutele şi azi 09. 06. 2010 sărbătorim primul lui an!!!!! Pe zi ce trece devenim tot mai buni prieteni şi descoperim împreună lucuri noi. Vorbeşte toată ziua, aleargă toată ziua, chiar şi noaptea în somn, râde toată ziua, e plin de energie şi vitalitate - îi mai zic din când în când Duracell... Sunt un soţ şi un tată împlinit! La mulţi ani, FIULE!

P.S. O să revin să pun poze de la serbarea de azi!

LOGOS 20 de ani!

...ce repede trec anii! Se împlinesc deja 2 ani de când nu mai sunt profesor la Liceul Penticostal "Logos". Anul acesta liceul împlineşte 20 de ani...deja au trecut 2 ani şi de la majoratul lui.

Îmi amintesc când m-am prezentat la liceu ca şi profesor pentru prima data: nişte emoţii teribile! Plus că eu eram în blugi, tenişi - aşa cum umblu eu de obicei - şi când am ajuns şi am văzut corpul didactic toţi îmbrăcaţi elegant...m-a bufnit râsul! Eu eram din alt film! Nu au avut ce face, m-am acceptat aşa cum sunt. Vă mulţumesc stimabililor. M-am dezvoltat teribil în cei 3 ani cât am predat teologie acolo.

Am crescut odată cu elevii şi şcoala. Îmi vin o mulţime de amintiri acum în minte: prima oră predată la Noul Testament, prima pedeapsă aplicată unei eleve care şi-a permis luxul să mănânce la mine la oră - să scrie de 100 de ori "Nu mai mănânc niciodată la ora de teologie", primele note de 3 si 1, primele absenţe şi apoi nenumăratele absenţe trecute în cataloagele învechite şi roase, prima experienţă ca diriginte - mamă, cât eram de împrăştiat în primele săptămâni - şedinţele cu părinţii - mi se părea aşa ciudat să mi se tot zică la 28 de ani "Domnule" de către oameni trecuţi prin viaţă, cum am devenit apoi pentru unii elevi " Domnu' ", meciurile ce fotbal cu elevii după terminarea orelor, discuţiile foarte tari din timpul claselor, tezele şi lucrările de control, consiliile extrem de lungi cât o zi de post, tare - tare era printre elevi - cei mai mulţi îmi sunt priteni buni şi astăzi, şi e o bucurie să-i întâlnesc. Până şi cu fostele pramatii mă înţeleg azi, că avut şi din ăia câţiva - etc.

Domnule director, mulţumesc că mi-aţi permis să fac parte din istoria acestui frumos proiect. La mulţi ani...

P.S.

Dacă dintre cei ce citiţi blogul meu, aţi trecut prin Logos, vă rog dacă binevoiţi, să lasaţi la comentarii impresiile voastre şi amintirile sincere despre perioada Liceului "Logos". Aştept să comentăm şi să depănăm împreună amintiri. Mulţumesc.

Bucuria – raza de soare din „valea umbrei morţii”!

“Răsăritul soarelui bucură tot ce e viu. În bucuria lor, cocoşii sunt cei mai zgomotoşi”.

Despre „Bucurie” e cel mai uşor să scrii şi să vorbeşti când totul merge bine, când ai motive să râzi, când totul din jurul tău este liniştit. Cu adevărat observi că e greu să pomeneşti acest cuvânt când totul parcă se năruie peste tine, mai putem fi bucuroşi atunci? Găseşti resurse să zâmbeşti când aşa te doare sufletul de parcă simţi că se desface în mii de bucăţi, când nu poţi vedea decât nori negrii, când simţi că nu mai poţi găsi resurse să mergi mai departe? Eu vă spun sincer, că de unul singur nu pot!

Am găsit în Scriptură că „Bucuria” este roada Duhului Sfânt! Da, de aici venea puterea lui Pavel care spunea: „dimpotrivă, noi ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre...”. Bucuria nu e rezultatul efortului omenesc, educaţiei sau echilibrului emoţional. Bucuria e sentimentul de mulţumire deplină bazat pe dragostea lui Dumnezeu. Un creştin aşadar, trebuie să fie obligatoriu şi un om al bucuriei! Bucuria e o calitate a unui veritabil imitator de Dumnezeu. Învierea lui Christos a făcut posibilă în om bucuria, voia bună. Fără un mormânt gol, toate cuvintele ar fi rămas fără valoare, dar învierea a dat sens credinţei şi prin Cel Înviat din cei morţi omul poate trece azi peste dureri, necazuri, slăbiciuni şi temeri.

Viaţa creştină nu garantează doar prosperitate, fericire şi binecuvântări, e deseori compusă din suişuri şi coborâşuri. Din experienţă scriu acum, atunci când omul e sus uită de lucrurile valoroase, uită de lucrurile spirituale, râsul şi bucuria e la ea acasă. Când Dumnezeu îngăduie „văile”, apar lacrimile, disperările, depresiile, teama. Uităm să mai lăudăm pe Domnul, să mai zâmbim, să ne arătăm optimismul...Bucuria dispare ca şi cum nu ar fi fost niciodată pe acolo! Bucuria trebuie probată şi atunci când ne e greu, sau mai corect spus, în greutăţi ne dăm testul Bucuriei. În necazuri se face diferenţa. Ca oameni am fi total copleşiţi de suferinţă şi greutăţi, dar Domnul Christos ne-a promis că nu vom fi lăsaţi singuri, ci Duhul Sfânt va fi cu noi şi în noi în permanenţă. Rodind în noi, bucuria ca rod al Lui, va străluci în noi şi atunci când forţele noastre sunt epuizate.

Fericirea umană e superficială, ţine în mod exclusiv de context şi lucruri. Când toate aceste „propte” dispar, dispare şi fericirea sau bucuria. Bucuria creştină, ca roadă a Duhului, provine din interior spre exterior, ea nu e rezultatul lucrurilor exterioare: bani, sănătate, posesiuni! Ea e rezultatul relaţiei creştinului cu Dumnezeu. Ea e expresia ascultării de imperativul Cuvântului lui Dumnezeu: „Bucuraţi-vă, iarăşi zic bucuraţi-vă!”.

Acesta e secretul bucuriei creştine – credinţa în promisiunea divină!

Sâmbăta între leneveală, ieşire prin oraş, românia vs. ucraina, eurovision şi pregătirea pentru duminică...

Azi trebuia să merg la Moldova Nouă pentru o lecţie Veritas...s-a amânat aşa că am rămas acasă! Numai bine. Uneori sunt extrem de bine venite zilele de puţină "leneveală" acasă cu Cam şi micuţul Ayan. Nu se face nimic într-o zi ca asta - parcă şi să gândeşti e prea mult! Oare aşa s-o petrece Sabatul? A rupt direcţia în care se ducea ziua vizita unor prieteni care aveau chef de "ieşeală"...ne-am executat şi noi! Pe când am ajuns acasă România era deja condusă de Ucraina cu 1-o...s-a terminat aşa cum mă aşteptam: 3-2 pentru vecini. E tris că şi eu sunt din aceeaşi plămădeală, fără mentalitate de luptători, fără ambiţie...noi românii niciodată nu am excelat la asta. Mai rămâne să văd pe ce loc ne calificăm la Eurovision. România intră în concurs pe poziţia 19. Parcă văd că iar o să găsim scuze pentru locul slab: ba că nu au votat căpşunarii şi constructorii de prin Europa, ba că suntem ţară prea mică, ba că...dar niciodată noi nu suntem de vină...

Mda, cam asta a fost "filmul" zilei de sâmbătă 29 05 2010, zi în care am înţeles că e şi ziua lu' Pustan - la mulţi ani pastore Pustan!

Urmează pregătirea pentru mâine: Un prieten bun de al meu v-a oficia un botez în apă în una din bisericile din Timişoara. Sunt mândru de tine, prietene! Domnul să fie cu tine şi să te însoţească în tot ce faci. Eu pe de altă parte, trebuie să plec la Oradea, biserica Betel pentru a predica acolo la programul de seară.

Să mergeţi mâine la Biserică!

Jurnal de călătorie...

BERGAMO

E cred a treia vizită în Italia, la Bergamo. Am acolo un prieten bun din copilărie...şi încet-încet am reuşit să mai adun şi alţi amici. Domnul să fie cu voi prieteni! Am participat la o conferiţă de tineret, în staţiunea montană Resegone, vineri - sâmbătă şi duminică unde împreună cu Dani B. am vorbit despre Adevărata Identitate. Au participat aproximativ 200 de tineri din mai multe zone ale Italiei, şi Adi Galiger cu echipa lui de închinare. A fost un timp frumos şi o atmosferă spirituală deosebită! Dumnezeu a vorbit oamenilor şi unii au hotărât să nu mai se ascundă de Dumnezeu, ci i-au ieşit în întâmpinare cu hotărâri noi şi decizii de schimbare a modului de viaţă.

Am mâncat în 3 zile la paste, cât pentru 1 an de zile în România...au fost bune! Am reuşit să vorbesc cu prieteni vechi - Bebe, Iulian şi Andrada, Bebe (el e din Timişoara) şi soţia lui, Dani (care a tot vrut să mă "răpească" pentru nişte plimbări extreme prin Italia! Dani, data viitoare...), Iordache şi Rodi (mulţumesc pentru găzduire şi timpul bun de părtăşie pe care l-am avut), Mişa şi Estera, Radu şi soţia lui, Ruben şi soţia lui, şi mulţi alţii - dar şi cu câţiva noi, în special cu Miron şi Maria (sunt bucuros că v-am întâlnit).

Am revenit în ţară foarte obosit! Am avut parte de puţin somn! Revederea cu Cristi şi Carmen, discuţiile şi planurile au fost mult, mult mai importante ca somnul...Mission Accomplished... nu ştiu cum se spune asta în Italiană, dar nu-i nimic...

Păcat că în Timişoara plouă!

R. I. P. prietene Nicu...

...abia îmi stăvilesc lacrimile să nu inunde tastatura. De obicei nu plâng uşor, dar de azi noapte când am aflat, m-a copleşit o tristeţe cumplită! Am pierdut un PRIETEN. Într-un groaznic accident de maşină ieri seară, 12 mai 2010, Nicu Iliesi şi 2 dintre cei 4 copii ai lui, au parcurs ultimul drum pe pământul acesta! Acum sunt cu îngerii şi Domnul...

Parcă nu îmi vine să cred...săptămâna aceasta voiam să îi dau un telefon să văd ce face şi să îi mai cer nişte sfaturi... nu am mai apucat.

L-am cunoscut pe Nicu prima dată în Tabăra "Christos pentru România", era vocea care impunea disciplina. Apoi după terminarea ITP-ului, am avut harul să fiu coleg cu el la Şcoala Biblică. M-a impresionat întotdeauna optimismul lui, buna dispoziţie şi căldura sufletească cu care mă întâmpina lunea când ne vedeam la cursuri...şi normal întotdeauna nelipsitele lui VERSURI. Chiar avea talent...nu ştiu dacă a mai apucat să publice ceva...

Am colaborat bine cu el în slujire. Întotdeauna am apreciat integritatea lui şi spiritul gata se sacrificiu. Valea Mureşului a pierdut un pilon important. Nu voi uita niciodată încurajările lui, sfaturile lui şi nici săptămâna în care am slujit împreună la o tabăra de tineret în Italia.

Lumea e mult mai săracă acum fără tine Omule a lui Dumnezeu...