Bucuria – raza de soare din „valea umbrei morţii”!

“Răsăritul soarelui bucură tot ce e viu. În bucuria lor, cocoşii sunt cei mai zgomotoşi”.

Despre „Bucurie” e cel mai uşor să scrii şi să vorbeşti când totul merge bine, când ai motive să râzi, când totul din jurul tău este liniştit. Cu adevărat observi că e greu să pomeneşti acest cuvânt când totul parcă se năruie peste tine, mai putem fi bucuroşi atunci? Găseşti resurse să zâmbeşti când aşa te doare sufletul de parcă simţi că se desface în mii de bucăţi, când nu poţi vedea decât nori negrii, când simţi că nu mai poţi găsi resurse să mergi mai departe? Eu vă spun sincer, că de unul singur nu pot!

Am găsit în Scriptură că „Bucuria” este roada Duhului Sfânt! Da, de aici venea puterea lui Pavel care spunea: „dimpotrivă, noi ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre...”. Bucuria nu e rezultatul efortului omenesc, educaţiei sau echilibrului emoţional. Bucuria e sentimentul de mulţumire deplină bazat pe dragostea lui Dumnezeu. Un creştin aşadar, trebuie să fie obligatoriu şi un om al bucuriei! Bucuria e o calitate a unui veritabil imitator de Dumnezeu. Învierea lui Christos a făcut posibilă în om bucuria, voia bună. Fără un mormânt gol, toate cuvintele ar fi rămas fără valoare, dar învierea a dat sens credinţei şi prin Cel Înviat din cei morţi omul poate trece azi peste dureri, necazuri, slăbiciuni şi temeri.

Viaţa creştină nu garantează doar prosperitate, fericire şi binecuvântări, e deseori compusă din suişuri şi coborâşuri. Din experienţă scriu acum, atunci când omul e sus uită de lucrurile valoroase, uită de lucrurile spirituale, râsul şi bucuria e la ea acasă. Când Dumnezeu îngăduie „văile”, apar lacrimile, disperările, depresiile, teama. Uităm să mai lăudăm pe Domnul, să mai zâmbim, să ne arătăm optimismul...Bucuria dispare ca şi cum nu ar fi fost niciodată pe acolo! Bucuria trebuie probată şi atunci când ne e greu, sau mai corect spus, în greutăţi ne dăm testul Bucuriei. În necazuri se face diferenţa. Ca oameni am fi total copleşiţi de suferinţă şi greutăţi, dar Domnul Christos ne-a promis că nu vom fi lăsaţi singuri, ci Duhul Sfânt va fi cu noi şi în noi în permanenţă. Rodind în noi, bucuria ca rod al Lui, va străluci în noi şi atunci când forţele noastre sunt epuizate.

Fericirea umană e superficială, ţine în mod exclusiv de context şi lucruri. Când toate aceste „propte” dispar, dispare şi fericirea sau bucuria. Bucuria creştină, ca roadă a Duhului, provine din interior spre exterior, ea nu e rezultatul lucrurilor exterioare: bani, sănătate, posesiuni! Ea e rezultatul relaţiei creştinului cu Dumnezeu. Ea e expresia ascultării de imperativul Cuvântului lui Dumnezeu: „Bucuraţi-vă, iarăşi zic bucuraţi-vă!”.

Acesta e secretul bucuriei creştine – credinţa în promisiunea divină!