sâmbătă, 27 octombrie 2012

Geneva...again!

De data asta cu Cam și Ayan...și e muuuuuuult mai bine! O vreme ”păcătoasă” dar în rest totul e super bine: orașul, oamenii și biserica. Revederea prietenilor și oportunități pentru a cunoaște pe alții.
După un drum de Budapesta și un zbor în regulă am aterizat cu bine la Geneva. Ayan maxim entuziasmat de avion și zbor...până ”mami, nu mai văd nimic” și somn...
Vizite în centrul vechi, un muzeu superb cu animale multe, ”paradisul pentru Ayan”, și întâlniri cu comunitatea evanghelică de aici: vineri seara și sâmbătă seara. 2 mesaje de suflet și  apoi duminică la o părtășie de nota 10 cu tinerii din biserică în Franța la Taninges! Șemineu, Biblie, zăpadă și voie bună. Am mâncat pentru prima dată o mâncare tipic elvețiană raclette (sper că am scris corect), mega bună și interesantă! 
Luni vom reveni spre casă...

luni, 1 octombrie 2012

Gata...

După ultimul program, cel din Linz, și după un meniu de la Mc în compania unei familii speciale, ne-am pregătit inima și mintea pentru drumul de întoarcere! 
Și aveam nevoie pentru că Linz - Timișoara e un pic de drum! Și noaptea și obosiți și fără șanse de somn! Așa că pe la 23.00 ora României, a început drumul de întoarcere. Cu opriri, cu ațipiri, cu multă oboseală, la ora 7 și ceva minute am intrat în Timișoara. Domnul Dumnezeu a vegheat ca totul să fie k - cu toată oboseala, epuizarea și răceala, a fost bine!
P.S.
Așa arată un bagaj de ”misionar” după 8 zile de alergare cam prin toată Austria!

Ziua 8 - (seara) Speranța, Linz!

Cel puțin 6 ani au trecut de când nu am mai văzut comunitatea din Linz! De atunci, au clădire nouă și superbă, prietenul meu Mircea F. a părăsit biserica pentru un proiect îndrăzneț, plus o familie faină din Speranța, Timișoara, s-au mutat acolo! Am revăzut prieteni, persoane cunoscute. Frumos sentiment: emoție amestecată cu oboseala finalului de călătorie!
Penticostalii de aici cântă bine și cu inimă, 2 ghirodeni scot ”untul” din oameni, așa că m-am ”delectat” cu cântările lor și cele 2 cântări ale grupului Hristic. O acustică faină și un sunet perfect au întregit peisajul. 
Nu știu cum a perceput biserica mesajul, dar eu am avut nevoie să predic pentru mine încă odată despre Dragostea dintâi! A fost o predică pentru mine, și cum vinul bun e la urmă, așa am simțit și eu seara aceasta. Un moment de oprire, de re-dedicare, de analiză. Am fost copleșit de dragostea divină.
Un final cum nu se putea mai bun, repet, din punctul meu de vedere!

Ziua 8 - (dimineața) Emanuel, Amstetten!

Am revenit în Amstetten, de data aceasta în biserica Emanuel, păstorită de tânărul și vizionarul pastor Daniel Cătană! A fost ca o gură de oxigen proaspăt, timpul petrecut în familia pastorului și programul din biserica extrem de deschisă. Un cadru familial, plăcut și vesel, face ca oricine intră acolo să capete sentimentul apartenenței! Zici că ne știam de mult! Cântare, rugăciune, grupul Hristic au împărtășit misiunea pe care ei o realizează în țară și peste tot unde e nevoie și apoi mesajul despre Iad din Pilda bogatului sărac și a bogatului Lazăr. Ne-am adus aminte cu toții de realitatea unui loc de condamnare eternă și ce anume trebuie evitat pentru a nu ajunge acolo.
După 7 zile de Austria am mâncat în sfârșit, piure de cartofi!!! Pfoai ce bună mâncare se face în casa Cătană! Discuții, voie bună și tristețe că astfel de momente țin așa puțin, dar speranță că peste tot sunt creștini care gustă viața, trăiesc bucuria și iubesc pe Domnul. 
Un proiect motivator! Dacă ști ce vrei, dacă ști unde vrei să ajungi, Duhul e Cel care susține și oferă resursele pentru reușită. Știu că nu e ușor, dar merită. 
Aici, voi reveni oricând cu maaaare plăcere!