Romanii n-au talent!

Am vazut din nou in aceasta seara-noapte, uitandu-ma cu ceva prieteni la marele „sou” romanesc, ceva ce stiam de mult…ca romanii au inima dar cap deloc! Daca putina minte s-ar mai fi strecurat in neamul nostru am fi fost acum departe! De ce sunt asa revoltat? Pentru ca am vazut cum un concurs de talente s-a transformat intr-un act de caritate, intr-un show filantropic.

Nu e rau sa ajuti, e nobil si dumnezeieste dar la vreamea potrivita si locul potrivit. Cand ar trebui sa dam de la noi, uneori suntem retinuti si zgarciti, dar cand e sa dam de la altii cu bucurie si degraba! Ma gandesc ce o fi fost in mintea celor care chiar aveau talent si s-au muncit pentru un concurs de talente!!!! In fine.

Avem noi asa o abilitate de a da peste cap toate lucrurile, de a le incurca, de a le combina de n luate cate k, de a nu fi din acelas film si peisaj. Pe mine nu m-a interesat concursul in sine, dar m-a izbit din nou o aceasta cruda realitate – ca ne pierdem din ce in ce mai mult simtul realitatii si spiritul ridicolului! Romanii sunt milosi, zicea azi un tanar care se bucura ca a castigat un orfan niste bani, dar un altul mult mai cinic, intreba: "Cum ai zis, milogi?". Nu stiu care are dreptate. Cert e ca din nou facem show-uri care nu reusim sa le intelegem si nici sa le tratam ca atare. Cea mai mare chestie ar fi ca baiatul care a iesit pe locul 2, cel vazut de toti drept favorit, sa castige la british got talents locul intai, ca tot citeam in presa ca ar vrea sa participe...

Numai bine...

Din nou un eveniment deosebit!

Multumesc tuturor prietenilor care au raspuns invitatiei noastre si au ales sa ne faca sarbatoarea frumoasa. Departamentul de tineret al Bisericii SPERANTA - H.O.P.E. va considera adevarati prieteni si e o onoare sa fim impreuna la o sarbatoare care a dat sens istoriei omenirii!

Frankfurt...bucuria revederii!

Un nou timp foarte bun alaturi de comunitatea micuta, dar frumoasa din Frankfurt. De aceasta data intalnirea s-a intins pe durata a 10 zile...10 zile mohorate si plouate, din punct de vedere meteorologic vorbind, dar extrem de bine fructificate pentru relatii si discutii. Ce mai, iesiri ca acestea sa tot fie! Frumosi oamenii, frumos orasul, bun kebab-ul si inghetata aia de pe malul Rinului, extraordinara gazda, ciorba de perisoare si cea de burta, gustoasa carnea de pe gratarul fam. P, frumos orasul noaptea...

Un prieten!

Hai sa va prezint un OM…un visator… L-am cunoscut cu multi ani in urma in Bucuresti – locuia la acelasi etaj cu mine in „vestitul” camin al I.T.P. – ului. Cret, mic, cu blugi, cu adidasi si vesnic cu zambetul pe buze! Pe atunci nu avea nici ochelari, nici cravata si nici barba…dar nici ochii asa tristi! Repede ne-am imprietenit ca si cum ne stiam de-o viata – ii placea mult zacusca lu’ maica-mea, poate de aia…in fine!

Anii au trecut si fiecare a trecut la constructia propriului drum, dar am continuat sa functionam ca si prieteni. Eu insurat, sotie si copil, biserica, predicare si altele asemanatoare…el a ales sa fie practic, sa predice diferit decat au predicat vreodata studentii iesiti de pe poarta albastra a I.T.P. – ului. Uneori nu l-am inteles, alteori nu am fost de acord cu ce strategie abordeaza, el stie asta, cateodata il sunam sau ii scriam sa ii spun ce stiam eu, dar intotdeauna ca prieten, si asta o stie, dar perseverent a continuat sa urce spre tinta fixata. Copiii bolnavi de cancer au gasit si in el un aliat. Iulian a insistat sa tina povestiile copilariei departe de spital, sa adune bani pentru modernizarea conditiilor de spitalizare. Cu timpul a adunat pe langa el artisti, oameni de bine, tineri talentati care prin diverse actiuni publice si-au pus talentele in slujba acestei cauze nobile.

Stiu de la el ca nu a fost usor si zilele trecute imi zicea: „Silule adevarata munca de-abea acum incepe!”, dar a reusit sa urce asa incat stradania lui sa fie rasplatita cu un premiu in cadrul galei OAMENI PENTRU OAMENI! Sunt bucuros Iuliane, eu, mama ta de acolo de sus si cei carora le aduci zambete pe buze…

Cum am ramas fara motiv pentru a mai viziona meciuri de tenis!

Imi place mult tenisul de camp, sportul nobil pentru caracterele frumoase si pline de fairplay, sportul regulilor, al oamenilor educati si al bunului simt. In mod normal am si un jucator favorit - Roger Federer! Dupa mult timp, am ramas pana la aceasta ora tarzie sa urmaresc o semifinala de a lui in compania lui Nadal la Miami...mai bine dormeam! Pur si simplu am vazut un Federer blazat, marcat, lipsit de pofta si placerea jocului si a victoriei in fata unui veritabil matador care arunca fulgere din racheta manuita perfect cu mana stanga...degeaba, nu imi place spaniolul si pace!

M-a dezamagit teribil marele FedEx...mingi cu rama, greseli imense nefortate si un sec 6-3, 6-2. Ce m-a suparat mai mult a fost atitudinea: abia astepta parca finalul, parca ii e o povara sa mai joace...mai bine te-ai lasa prietene! Nu stiu cum pot unii oameni care au fost odata nr. 1 sa accepte ideea de a nu mai fi cel mai bun! Eu daca as fi? De mult ma uitam la TV sau din tribuna la altii.

Asta e gafa multor oameni foarte buni - nu stiu cand sa se opreasca. Si multi cunosc din astia in toate domeniile laice si bisericesti. Renuntati, pastrati imaginea placuta a vremurilor frumoase, eliberati-va de ridicol. Na, multumita lui, nu mai am pentru ce urmari tenisul. Nu imi mai place nici un jucator! Asa am patit si dupa moartea lui Senna...nu am mai urmarit F1 cap coada nici o cursa de atunci...

"Multumesc" maestro! Voi ramane cu amintirea multor meciuri si lovituri frumoase din trecut. Prefer imaginea aceea, decat cea de la Miami.