Portrete dintr-un album cu poze!

http://speranta-tm.ro/arhiva.php

și aici accesați din arhivă 29 aprilie 2012 - programul de duminică după-masa...

Păreri la ceas răcoros de seară!

Am fost un picuț - un picuț, așa cum zice Ayan, ocupat zilele acestea încât nu am apucat să scriu nimic despre subiectele actuale din media noastră cea de toate zilele. Și, acum, în plină dezbatere despre gestul regretabil al domnului Bombonel, mă abțin de la orice comentariu. De ce? Pentru că indiferent de motivație, e o situație care nu trebuie arătată cu degetul! E vinovat omul, nimic de zis, nu am fost fanul lui niciodată, dar mi se pare totuși prea mult atitudinile sarcastice ale unora, bucuriile altora, zâmbetele și chicotelile opoziției...părerea mea!

Mi-am umplut, în schimb, mintea zilele acestea cu o radiografiere a Bisericii Primare: strategii, modalități de dezvoltare, principii de conducere versus Biserica Mileniului III. Și am ajuns și la o concluzie - suntem departe frate de ceea ce e în sensul biblic o Biserică! Avem de toate noi azi, dar numai ce trebuie nu! Suntem plini de strategii, sondaje peste sondaje, staff-uri și bord-uri de conducere, ședințe peste ședințe, programe de leadership, acces la comunicare non-stop, libertate, potențial uman și financiar, (nici una dintre acestea nefiind de condamnat sau în plus) și cu toate acestea batem pasul pe loc, ba mai mult sunt comunități care se luptă efectiv pentru supraviețuire, altele care au adormit de mult, iar altele care taie bilete la muzeele trecutului glorios. Am pierdut dependența de Duhul Sfânt! Aici era secretul Bisericii Primare. Forța care stătea în spatele succesului lor în condiții dramatice a fost călăuzirea și suportul Duhului. Prigoană din partea iudeilor și romanilor, nici un aliat, probleme interne - nemulțumiri, certuri pe ajutoare, minciuni și grandomanii, conflicte teologice - luptă permanentă și totuși Biserica merge biruitoare înainte. 

P.S. 

Subiectul rămâne deschis - ce credeți voi că lipsește Bisericii mileniului III? Ce anume trebuie reparat ca să arătăm asemenea Bisericii de succes prezentată în cartea Faptele Apostolilor?

Căldură mare, mon cher!

Se pare că această vreme a încins creierele multor români în aceste zile: plagiat vs neplagiat, pdl vs altă formațiune politică, certuri de tot felul și puțin fotbal pe TVR după mega scandal...chiar că nu îți vine să dormi vara! Nici nu ai cum... Deja mi-e dor de căldura italiană, dar măcar liniștită! Am avut bucuria să revăd prietenii buni din Bergamo pentru 3 zile împreună cu Cam! Activități legate de predare, dar și timp pentru plimbare și ”prăjit” la soare...duminică spre seară parcă eram rotisat! 

Acasă am dat din nou peste aceleași și mereu aceleași îndeletniciri...Cu durere observ că nu prea pot găsi pe spațiul virtual discuții pozitive, articole de încurajare sau dezbatere cu folos. Și azi ”peretele” meu era plin de mâzgăleli fără rost. Le-am pus pe toate pe seama căldurii și a lipsei de somn. Sau? Oare așa va fi toată vara?

Cel puțin mă voi bucura de umbra nucului bătrân din curte și de râsul plin de vitalitate al fiului meu. Cu ajutorul lor trec peste astea, sperând ca răcoarea toamnei să aducă și limpezire de minte începând cu alegerile din toamnă... 

Încă puțin și încep activitățile spirituale de vară - taberele de tineret. Merg și eu în vreo 2 până acum. Am speranța și dorința ca tinerii să vină ”răcoriți” de acolo în minte și spirit ca Biserica să poată fi binecuvântată și de aportul lor. În rest? Zile răcoroase și...somn ușor!

Supărări pe Facebook!

Mda, sunt unul dintre cei care folosesc destul de des facebook-ul din mai multe motive. Personal îl găsesc util și un aliat pentru diversele proiecte pe care le am. Dar nu de puține ori mă apucă și nervii atunci când nu știu cu cine stau de vorbă pe facebook! Să explic: am extrem de mulți prieteni căsătoriți sau în curs care își construiesc adrese comune - Ionescu Maria și Gheorghe! Na, când e să vorbești nu ști cu cine vorbești, când adresezi o urare nu ști cui o adresezi, etc...

Inițial ar părea o dovadă de iubire publică, dar personal mă îndoiesc. Cred că e mai mult o scuză pentru gelozii sau neîncrederi, sau pur și simplu pentru lenea unora de a-și manageria propriul cont! Nu știu dar mă deranjează profund chestia...și cum nu am ce schimba prea multe, scriu... Cred în familie ca întreg, că trebuie să primeze binele cuplului și toate deciziile trebuiesc să țintească spre binele casei, dar cred că și indivizii care compun familia au dreptul la activități diferite, la o anumită libertate personală! În familie nu trebuie să existe secrete, lucruri nespuse, ci sinceritate și încredere reciprocă. Nici o parte din cuplu nu ar trebuie să aibă stres inutil și îndoieli...

Aștept părerile voastre, dar eu zic că nu având totul în comun e dovada supremă de cuplu ”sudat”, sau?

REVEDERE!

        A trecut nici mai mult nici mai puțin, decât jumătate de an și nu am mai postat nimic pe blog...oboseală, lipsă de inspirație, drumuri lungi, frământări, de toate...au făcut să las puțin blogul din lista priorităților. Unii îi cântau deja prohodul, nu e cazul, deși muncesc la o carte pe care doresc să o scriu, tot voi mai ”găti” ceva linte pentru prea aleșii vizitatori! E plină lumea și netul de subiecte pentru scris așa că nu mă voi opri din măzgălit.

Început de an nou nouț!

...articol din revista Bisericii Speranța...

Deja am zis de treizeci și doi de ani de ”La mulți ani!”. Nu am idee ce s-a întâmplat cu timpul…parcă a intrat la apă. Chiar în această seară vorbeam cu soția mea de rapiditatea desfășurării evenimentelor și planificam deja ce vom face de Paște! Parcă cineva ne-a setat pe fast-forward și ne-a uitat acolo, totul derulându-se cu o viteză parcă totuși prea mare. Mi-a venit în minte cu ocazia contemplării acestei realități, o idee: cu ce rămânem totuși din goana aceasta anuală! Era pe vremea copilăriei mele un cântec foarte potrivit, pe versurile inconfundabilului Traian Dorz, din care vreau să citez câteva strofe pe sărite:

”Eram copil, trecea zăpada,/Eu cu tristețe-o petreceam,/Mi se părea că iarna trece,/Mi se părea, dar eu treceam…

Eram mâhnit cum bate ceasul/ De graba lui umbrit oftam,/ Mi se părea că vremea trece,/
Mi se părea, dar eu treaceam…

Azi văd cu-amar, Isus, tot harul/ Ce l-am pierdut când n-ascultam,/ Mi se părea că-l am de-apururi,/ Mi se părea, dar nu-l mai am”.

Acest gând a început să nu-mi dea pace…EU trec, nu timpul, nu anii, nu anotimpurile, nu sărbătorile. În scurgerea aceasta spre infinit fiecare din noi ar trebui să evaluăm mult mai bine oportunitățile, HARUL, momentele de fericire, clipele de cer, ocaziile pentru a face ceva durabil. Și pentru că nu vreau să rămân ”doar cu gel pe freză”, vorba unui cântăreț care tot apare de ceva vreme în atenția noastră cu ocazia Crăciunului, am hotărât să nu las să treacă pe lângă mine nici un moment, nici o oportunitate de a face mai bine, nici o ocazie de a fi mai bun și mai util, nici o clipă fără să mă căiesc, să pătrund în sufletul meu, să caut să mă îndumnezeiesc! Am aflat din cei 32 de ani ai mei că în viață nu poți aștepta după ocazii perfect…că nu-s! Și tot așteptând momentul, acel timp, riști să rămâi cu pumnii goi, riști să risipești tot Harul, riști să treci…și treci degeaba, fără sens, fără rost! De multe ori am dat nas în nas cu oamenii care tot așteaptă clipa, ocazia și momentul și în așteptarea acelui ceva nu fac nimic în acest moment! Au potențial, au valori, au destule ca să reușească, dar lipsește această coordonată, trecerea e inevitabilă! Nimeni nu te așteaptă, vremurile nu le mai poți întoarce…iar succesul e a celora care îndrăznesc, a celor care încearcă, a celor care speculează orice oportunitate, a celor care simt clipa utilă.

Probabil nu am fi știut niciodată că un om poate umbla pe apă dacă Petru nu ar fi ales să profite de momentul lui! Nu avea toate coordonatele, nu știa finalul, nu vedea nimic în bezna nopții, dar a avut un moment, și vai cum a profitat de el! Nu a contat deloc scufundarea, nu a contat deloc comentariile răutăcioase, cei 11 comentau din barcă, dar el făcea istorie cu Dumnezeu mergând pe apă ca și pe uscat. Despre asta vorbesc!

Toți vedeau în lupta aceea inegală un uriaș de care nu are rost să te apropii! Toți știau deznodământul unei confruntări cu acea fiară, așa că toți stăteau așteptând un moment favorabil…dar care parcă se încăpățâna să nu mai vină! A fost nevoie de un adolescent care a înțeles că e timpul lui, că e vreamea lui. Nici el nu avea toate detaliile, nu avea un context foarte bun, nu era antrenat pentru o luptă de un asemenea nivel, dar avea ochi pentru a vedea oportunitatea. Dacă toți vedeau în Goliat uriașul de nebătut, David vedea în el un uriaș pe care îți era imposibil să-l ratezi cu praștia! Și chiar nu l-a ratat. În acea zi el a intrat în istorie ca cel care ucide uriașii.

Dacă știu așadar ceva sigur, e că EU trec împreună cu anii și vremea și anotimpurile…dar ceea ce vreau e să nu trec degeaba. Într-o ascultare totală de Domnul, creștinul poate transforma orice oportunitate în una favorabilă. Nu știu ce va aduce 2012, nu știu toate detaliile oportunităților care vor veni, nu știu multe aspecte, dar e ceva ce știu 100% - câtă vreme voi fi în Voia și Cuvântul Lui pot să fiu sigur că rămâne ceva valoros în urma mea, că pot scrie istorie și eu alături de David, Petru și alții care nu erau extrem de curajoși, dar au îndrăznit să marcheze cumva trecerea lor prin viață!

E 9 ianuarie…încă e început de an, nimic nu e pierdut, e vreme de programare, de reprogramare, articolul meu nu cheamă la acțiuni pripite, la proiecte necugetate, nu, ci doar la o re-evaluare a momentelor pe lângă care trecem, la o re-afirmare a credinței, la o redescoperire a Scripturii care direcționează și sfătuiește… Dacă vom privi așa viața, vom trece, da, pentru că așa ne este scris, dar nu vom trece degeaba, nu vom trece fără rost…ci trecerea noastră va marca file, chiar dacă poate doar câteva rânduri, din istorie! Să ne ajute Bunul Dumnezeu!

Umblări peste umblări!

...plăcută e reîntâlnirea cu propriul blog! Am fost atât de ocupat sfârșitul acesta de an cu plecările și alte activități, încât nu am mai avut necesarul timp și starea necesară pentru a mai posta câte ceva pe blog. Am să încerc să înșir un pic din experiențele din ultima vreme.

UCRAINA - după Geneva, a urmat reîntâlnirea cu frigul ucrainian. De data aceasta am avut ocazia să particip la câteva programe bisericești și să interacționez mai mult cu comunitățile creștine din zona românească a orașului Cernăuți. Cele 10 zile au fost explorate la maxim: Veritas și predicare. Mulțumită prietenilor am avut timp și de mișcare, saună și alte activități. Un timp bun cu adevărat.

1 DECEMBRIE - Conferința ”Oferă Speranță” de anul acesta ne-a depășit din nou toate așteptările! Publicul frumos, invitații: Adi Gliga, Iuliu Centea, Vasi Croitor și Fam. Gheorghe Relu și Tabita, au fost la înălțime. România mai are cu adevărat speranță! Cei prezenți au dăruit cu inimă mare cărți și bani pentru susținerea proiectului din satul Smârdioasa...frumos, frumos, frumos. Mulțumiri tuturor celor implicați!

BERGAMO - a fost cred cea mai scurtă vizită în Italia. M-am simțit ca la o duminică de misiune pe care o făceam când eram mai tânăr cu trenul, numai că de data aceasta am făcut misiunea cu avionul. Am plecat duminică devreme, am ajuns direct la biserică, am avut 2 programe...am dormit și luni am plecat spre Timișoara. Deși biserica trece printr-un moment delicat, băiatul cel mare al pastorului a decedat, oamenii au răspuns pozitiv chemării la studiu și în ianuarie începem 1 modul Veritas acolo.

Wiesbaden și Frankfurt - câteva zile mai târziu, adică în 9 decembrie am zburat spre Frankfurt. Aici totul mirosea a sărbătoare! Centrul Creștin Român din Frankfurt nu face notă discordantă: colinde interpretate grozav de corul mixt condus cu mână forte de Costi, slujirea devotată a tinerilor, bucuria ascultării Cuvântului, a făcut să simt din plin căldura sărbătorilor! A fost o pregătire bună pentru sărbătorile de acasă. Am văzut pe propria piele ce înseamnă munca în Germania la DHL, am mâncat cel mai bun kebab, am făcut în premieră un grătar în decembrie și pe ploaie, am început modulul 1 Veritas cu cei interesați de studiu aprofundat, am condus pentru prima dată pe autostrăzile nemțești...și am învățat ceva important: să eviți zborurile în apropierea sărbătorilor și iarna...după 12 ore am ajuns în cele din urmă acasă!

Sărbători Fericite...un an muuuuuuuult mai bun vă doresc! Și mie...somn bun, odihnă și forță...că mai am de lucru! Numai bine!