...Şi totuşi caracatiţa a avut dreptate!!!!!????

Aşa vor începe parcă văd, cele mai multe ştiri mâine...

Olanda pierde campionatul mondial în favoarea Spaniei. O caracatiţomanie se pare că s-a instaurat iar în lume. Disperarea după misticism, paranormal zguduie tot mai tare lumea cretină, aşa numită, creştină.

După flăcări mov am trăit să văd încă o nebunie: o caracatiţă clarvăzătoare pe nume Paul a ghicit toate rezultatele meciurilor de la campionatul mondial din Africa de Sud. Ciudate vremuri trăim... Oamenii au mari probleme... Pe unul din site-urile din ţară am citit o ştire de genul "râsul-plânsul" - caractiţa Paul e on-line şi poţi să îi trimiţi problemele, întrebările şi vei primi răspuns! Îs curios, oare o fi fost şi pocăiţi care să fi trimis vreun mesaj?

Lumea merge din rău în mai rău... nu mai e nimic bun la care să ma aştept aici pe pământ! Nu-mi rămâne decât să strig şi eu împreună cu Duhul "Vino Doamne Isuse!".

Reflecţii la 31 de ani...

Un prieten mă întreba marţi, cum mă simt la 31 de ani... i-am răspuns că nu mă simt! Nu cred în simţăminte aduse în fiinţă de scurgerea nemiloasă a timpului. Am citit pe facebook un titlul interesant care parcă se potriveşte la aniversări: "Noi ucidem timpul...dar el ne îngroapă!". Cam

asta e realitatea. Cu fiecare an ce trece văd tot mai clar veşnicia în culori. Sunt recunoscător Cerului pentru acest har de a vedea mai mult decât alb-negru.

În rest...părul nefolositor şi grăbit face loc tot mai mult minunatei frunţi eminesciene, băieţelul îmi creşte şi e tot mai deştept, soţia se face pe zi ce trece mai frumoasă, gânduri vin şi se duc cu o viteză teribilă şi o frecvenţă identică raidurilor date de tinerii pocăiţi duminica seara "pe centrul" Timişorii la "peşti", vara continuă aceeaşi epuizare de forţe constantă prin căldurile toride, tabăra din Casa de Piatră bate la uşă grăbită, apoi pentru prima dată mă aşteaptă câteva zile de Spania (sper măcar să ia campionatul mondial să profit şi eu de o atmosferă bună şi relaxantă), slujba mea s-a dus şi ea la odihnă până prin septembrie, nici ea nu e prietenă cu soarele, căldura şi marea, casa ne i-e în renovare de ceva vreme motiv, pentru care pe blog nu a mai avut cine posta, a încercat Ayan dar l-a certat maică-sa...stimă şi virtute!

P.S. Anul acesta îmi serbez ziua de naştere prin muncă! Trăiască România Mare!

Câteva poze de sărbătoare...

LA MULŢI ANI, AYAN!!!!!

...l-am aşteptat 3 ani! Nu ştiu să fi aşteptat ceva mai mult decât pe el. Când l-am văzut prima dată, că eu am fost cel care l-a văzut primul, am rămas fără reacţie: era atât de micuţ, cu ochişorii umflaţi, cu nişte buze mari mari şi mânuţe toate "zbârcite" din cauza lichidului în care stătuse 9 luni până să vină la noi. Apoi l-am dus şi la mama lui - i-a zis "soarele lu' mama. Cele mai multe hăinuţe erau cu nuanţe de verde aşa că asisentele îi ziceau "broscuţa"... Prima dată mi-a fost frică să îl ţin în braţe, era aşa micuţ şi fragil - 3, 250 kg. După prima tură îmi venea să îl ţin tot timpul! Şi mi s-a împlinit dorinţa: în primele 3 luni nu l-am mai lăsat din braţe nici eu şi nici Cam. A avut colici şi nu i-au trecut cu nimic. Nu mai ştiam cu să îl ţinem...dar au trecut, şi am şi uitat cum era!

A început să crească, i-am văzut primul zâmbet, primul gângurat, primul dinţişor, primii paşi. Trebuie să vă spun despre primii paşi: eram la Lucas şi Adriana împreună cu un prieten tare bun, Ovi, şi ne uitam la un meci din Champions League - Arsenal vs. Barcelona - când lui i-a venit să plece singur pentru prima dată în viaţă. Nu pot uita zâmbetul lui de satisfacţie.

Şi uite aşa, zi după zi, au tot trecut minutele şi azi 09. 06. 2010 sărbătorim primul lui an!!!!! Pe zi ce trece devenim tot mai buni prieteni şi descoperim împreună lucuri noi. Vorbeşte toată ziua, aleargă toată ziua, chiar şi noaptea în somn, râde toată ziua, e plin de energie şi vitalitate - îi mai zic din când în când Duracell... Sunt un soţ şi un tată împlinit! La mulţi ani, FIULE!

P.S. O să revin să pun poze de la serbarea de azi!

LOGOS 20 de ani!

...ce repede trec anii! Se împlinesc deja 2 ani de când nu mai sunt profesor la Liceul Penticostal "Logos". Anul acesta liceul împlineşte 20 de ani...deja au trecut 2 ani şi de la majoratul lui.

Îmi amintesc când m-am prezentat la liceu ca şi profesor pentru prima data: nişte emoţii teribile! Plus că eu eram în blugi, tenişi - aşa cum umblu eu de obicei - şi când am ajuns şi am văzut corpul didactic toţi îmbrăcaţi elegant...m-a bufnit râsul! Eu eram din alt film! Nu au avut ce face, m-am acceptat aşa cum sunt. Vă mulţumesc stimabililor. M-am dezvoltat teribil în cei 3 ani cât am predat teologie acolo.

Am crescut odată cu elevii şi şcoala. Îmi vin o mulţime de amintiri acum în minte: prima oră predată la Noul Testament, prima pedeapsă aplicată unei eleve care şi-a permis luxul să mănânce la mine la oră - să scrie de 100 de ori "Nu mai mănânc niciodată la ora de teologie", primele note de 3 si 1, primele absenţe şi apoi nenumăratele absenţe trecute în cataloagele învechite şi roase, prima experienţă ca diriginte - mamă, cât eram de împrăştiat în primele săptămâni - şedinţele cu părinţii - mi se părea aşa ciudat să mi se tot zică la 28 de ani "Domnule" de către oameni trecuţi prin viaţă, cum am devenit apoi pentru unii elevi " Domnu' ", meciurile ce fotbal cu elevii după terminarea orelor, discuţiile foarte tari din timpul claselor, tezele şi lucrările de control, consiliile extrem de lungi cât o zi de post, tare - tare era printre elevi - cei mai mulţi îmi sunt priteni buni şi astăzi, şi e o bucurie să-i întâlnesc. Până şi cu fostele pramatii mă înţeleg azi, că avut şi din ăia câţiva - etc.

Domnule director, mulţumesc că mi-aţi permis să fac parte din istoria acestui frumos proiect. La mulţi ani...

P.S.

Dacă dintre cei ce citiţi blogul meu, aţi trecut prin Logos, vă rog dacă binevoiţi, să lasaţi la comentarii impresiile voastre şi amintirile sincere despre perioada Liceului "Logos". Aştept să comentăm şi să depănăm împreună amintiri. Mulţumesc.

Bucuria – raza de soare din „valea umbrei morţii”!

“Răsăritul soarelui bucură tot ce e viu. În bucuria lor, cocoşii sunt cei mai zgomotoşi”.

Despre „Bucurie” e cel mai uşor să scrii şi să vorbeşti când totul merge bine, când ai motive să râzi, când totul din jurul tău este liniştit. Cu adevărat observi că e greu să pomeneşti acest cuvânt când totul parcă se năruie peste tine, mai putem fi bucuroşi atunci? Găseşti resurse să zâmbeşti când aşa te doare sufletul de parcă simţi că se desface în mii de bucăţi, când nu poţi vedea decât nori negrii, când simţi că nu mai poţi găsi resurse să mergi mai departe? Eu vă spun sincer, că de unul singur nu pot!

Am găsit în Scriptură că „Bucuria” este roada Duhului Sfânt! Da, de aici venea puterea lui Pavel care spunea: „dimpotrivă, noi ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre...”. Bucuria nu e rezultatul efortului omenesc, educaţiei sau echilibrului emoţional. Bucuria e sentimentul de mulţumire deplină bazat pe dragostea lui Dumnezeu. Un creştin aşadar, trebuie să fie obligatoriu şi un om al bucuriei! Bucuria e o calitate a unui veritabil imitator de Dumnezeu. Învierea lui Christos a făcut posibilă în om bucuria, voia bună. Fără un mormânt gol, toate cuvintele ar fi rămas fără valoare, dar învierea a dat sens credinţei şi prin Cel Înviat din cei morţi omul poate trece azi peste dureri, necazuri, slăbiciuni şi temeri.

Viaţa creştină nu garantează doar prosperitate, fericire şi binecuvântări, e deseori compusă din suişuri şi coborâşuri. Din experienţă scriu acum, atunci când omul e sus uită de lucrurile valoroase, uită de lucrurile spirituale, râsul şi bucuria e la ea acasă. Când Dumnezeu îngăduie „văile”, apar lacrimile, disperările, depresiile, teama. Uităm să mai lăudăm pe Domnul, să mai zâmbim, să ne arătăm optimismul...Bucuria dispare ca şi cum nu ar fi fost niciodată pe acolo! Bucuria trebuie probată şi atunci când ne e greu, sau mai corect spus, în greutăţi ne dăm testul Bucuriei. În necazuri se face diferenţa. Ca oameni am fi total copleşiţi de suferinţă şi greutăţi, dar Domnul Christos ne-a promis că nu vom fi lăsaţi singuri, ci Duhul Sfânt va fi cu noi şi în noi în permanenţă. Rodind în noi, bucuria ca rod al Lui, va străluci în noi şi atunci când forţele noastre sunt epuizate.

Fericirea umană e superficială, ţine în mod exclusiv de context şi lucruri. Când toate aceste „propte” dispar, dispare şi fericirea sau bucuria. Bucuria creştină, ca roadă a Duhului, provine din interior spre exterior, ea nu e rezultatul lucrurilor exterioare: bani, sănătate, posesiuni! Ea e rezultatul relaţiei creştinului cu Dumnezeu. Ea e expresia ascultării de imperativul Cuvântului lui Dumnezeu: „Bucuraţi-vă, iarăşi zic bucuraţi-vă!”.

Acesta e secretul bucuriei creştine – credinţa în promisiunea divină!

Sâmbăta între leneveală, ieşire prin oraş, românia vs. ucraina, eurovision şi pregătirea pentru duminică...

Azi trebuia să merg la Moldova Nouă pentru o lecţie Veritas...s-a amânat aşa că am rămas acasă! Numai bine. Uneori sunt extrem de bine venite zilele de puţină "leneveală" acasă cu Cam şi micuţul Ayan. Nu se face nimic într-o zi ca asta - parcă şi să gândeşti e prea mult! Oare aşa s-o petrece Sabatul? A rupt direcţia în care se ducea ziua vizita unor prieteni care aveau chef de "ieşeală"...ne-am executat şi noi! Pe când am ajuns acasă România era deja condusă de Ucraina cu 1-o...s-a terminat aşa cum mă aşteptam: 3-2 pentru vecini. E tris că şi eu sunt din aceeaşi plămădeală, fără mentalitate de luptători, fără ambiţie...noi românii niciodată nu am excelat la asta. Mai rămâne să văd pe ce loc ne calificăm la Eurovision. România intră în concurs pe poziţia 19. Parcă văd că iar o să găsim scuze pentru locul slab: ba că nu au votat căpşunarii şi constructorii de prin Europa, ba că suntem ţară prea mică, ba că...dar niciodată noi nu suntem de vină...

Mda, cam asta a fost "filmul" zilei de sâmbătă 29 05 2010, zi în care am înţeles că e şi ziua lu' Pustan - la mulţi ani pastore Pustan!

Urmează pregătirea pentru mâine: Un prieten bun de al meu v-a oficia un botez în apă în una din bisericile din Timişoara. Sunt mândru de tine, prietene! Domnul să fie cu tine şi să te însoţească în tot ce faci. Eu pe de altă parte, trebuie să plec la Oradea, biserica Betel pentru a predica acolo la programul de seară.

Să mergeţi mâine la Biserică!