Interesant modul în care Dumnezeu a ales să funcţioneze memoria umană - lucruri pe care nu vrem să le uităm se uită şi lucruri care am vrea să dispară pentru totdeauna, se întorc din când în când şi ne dau peste cap...
Biserica lui Dumnezeu, mă voi referi strict acum doar la cea penticostală, în spaţiul mioritic a cunoscut nenumărate etape în dezvoltarea ei. Unele extraordinare pe care încă le păstrăm în amintire, le-am pus în cântări şi predici de am devenit de-a dreptul nostalgici, dar şi unele ruşinoase pe care am vrea să le îngropăm pentru totdeauna, însă fără ritualurile aferente, ca să zic aşa. Am vrea să dispară, dar fără consecinţe, fără să se plătească preţul faptelor mizerabile, fără să se ştirbească imaginea de sfinţi prefabricaţi...numai că Dumnezeu nu lucrează aşa ca unii dintre ai noştri. Înaintea Lui, zice la Carte totul e ca şi cristalul - "gol şi descoperit"!
Aşa că a apărut "Răscumpărarea Memoriei"! Îl cunosc cât de cât pe autor şi îl respect pentru slujirea lui, pentru dăruirea pentru zona aridă a Dobrogei şi de ce nu, pentru curajul lui. Cu toate că nu cunosc raţionamentul şi spiritul care a stat în spatele muncii titanice la care s-a înhămat, numai Dumnezeu ştie, din câteva pagini pot afirma personal, că am găsit un istoric care nu face altceva decât obiectiv să observe, deloc tendenţios anumite fapte ce s-au vrut pierdute! Şi dacă aş fi observat, să zicem alt spirit, tot bucuros aş fi fost pentru că această carte trebuia să apară! Că ea detronează de pe piedestal eroii nemeritat urcaţi acolo, se pare, că produce cutremure chiar la temeliile unor sisteme, că clatină anumite scăunele, că face să înroşească obrajii, cu atât mai bine. Vasi, se pare că şi numai la nivelul acesta nu ai muncit degeaba!
Acum, chiar dacă cea mai mare parte a cancaniştilor penticostali care nu au citit o carte de când sunt sau de ani de zile, degrabă au alergat să cumpere cartea şi să vadă care sunt cei daţi în vileag, Răscumpărarea Memoriei nu e ziar de scandal, nici broşură scrisă în doi peri şi nici manifest a unei persoane frustrate! Acest manuscris e o relatare istorică, e o carte de referinţă scrisă după cele mai înalte rigori literare, o lucrare istorică care nu face altceva decât să prezinte unele fapte scrise de mult care s-au vrut îngropate şi uitate. E istorie pură! Nu atacă persoane, nu murdăreşte imagini ci, mă repet, prezintă doar fapte... A, că sunt persoane deranjate, că sunt mulţime de discreditări care se aruncă asupra autorului, că se caută scuze puerile...asta e altă discuţie. Ce e ciudat pentru mine, e că unii penticostali nu sunt pregătiţi să îţi cunoască istoria şi să o accepte, să accepte faptul că nu am fost conduşi de îngeri, că s-au făcut greşeli şi unele enorme, că asta e istoria noastră, că am greşit ridicând pe unii care nu meritau în slăvi şi pe cei care au dus greul i-am ignorat şi exclus din sistemele noastre...şi singura reacţie e să se dea în autor - ba că e prea tânăr, ba că vorbeşte numai despre cei care nu se pot apăra, ba că nu trebuia el să se bage, etc.
TRIST. PĂCAT.
E o şansă ca acum nu numai să vorbim şi să comentăm pe bloguri, ci să ne pocăim cu toţii, mai ales cei care au fost prinşi în mreaja securităţii şi stăpânţi de duhul lui Iuda care încă sunt în viaţă, să fie un moment 0 în istoria noastră, să punem accentul acum pe oameni integrii şi de caracter, să nu mai căutăm numai avantajele noastre ci mai mult a comunităţilor peste care ne-a pus Christos responsabili. Eu sunt de genul meu mai visător...
Nu ştiu ce efect va avea cartea în continuare în lumea penticostală, nu ştiu dacă cei vizaţi se vor pocăi sau se vor dezvinovăţii în fel şi chip - apropo, am auzit că unul dintre cei menţionaţi în carte a sugerat că dosarul pe care autorul i l-a prezentat a fost fabricat pentru discreditarea lui de comunişti!!!! - nu ştiu ce va face cultul penticostal român, nu ştiu ce va face autorul de aici înainte... dar ştiu ce voi face eu... şi nu am să spun la nimeni!
Spor la citit.
