În sfârşit se aşezase liniştea peste Ierusalim... De mult oraşul sfânt nu mai avusese parte de aşa multă frământare! Un dulgher simplu, de prin Nazaret parcă, iubit de oamenii simpli ai oraşului, un vorbitor cum de mult sinagogile nu mai cunoscuseră, fusese arestat după ce unul dintre apropiaţii Lui, L-a trădat pentru un pumn de monede...de care până la urmă nici măcar nu a avut parte. Arestarea Lui a răscolit oraşul. Peste tot puteai vedea numai soldaţi înarmaţi şi pregătiţi ca pentru răscoală, parlamentarii evrei s-au trezit cu noaptea în cap, Pilat şi Irod, doi duşmani de moarte, fac alianţă să scape de Cel care le-a tulburat somnul liniştit şi oraşul, susţinătorii lui Baraba au deja planul pus la punct pentru a-l elibera pe idolul lor, un tâlhar din cea mai joasă speţă şi discipolii Profetului se ascund care pe unde apucă, sperând ca nimeni să nu îşi amintească de ei, să-i uite şi să scape cu viaţă. Un singur lucru impresionează în tot acest tablou: e tânărul condamnat care stă neclintit, dar ai cărui ochii ascund în ei o tristeţe, o durere surdă. O, ochii aceia nu-i mai poţi uita vreodată: e martor cerşetorul Bartimeu, şi Petrul cel fricos, şi alţii sute, mii! Sunt ochii care-au privit cu milă la văduva ce plângea ducând spre cimitir pe singurul ei fiu, sunt ochii care-au privit mulţimea şi Ierusalimul şi-au plâns de mila lor, sunt ochii care-au plâns în Grădină pentru vina mare şi grozăvia păcatului!
Nimeni nu mai gândea lucid în acele vremuri. Nevăzut cu ochii liberi, un întuneric ca şi de mormânt începea să ia în stăpânire lumea. Copii naivi şi văduve bătrâne, bărbaţi şi domnişoare de liceu, mame cu copilaşi la sân şi tineri plini de viaţă, toţi într-un glas mânaţi de-un spirit nevăzut au în ceput să ceară ca Cel ce-i ajutase să fie condamnat – "răstigneşte-L" striga un puşti de vreo 3 anişori, "răstigneşte-L" striga şi Marele Preot al acelor vremuri, "răstigneşte-L" striga şi-un amărât de cerşetor uitând de pâinile şi peşti primiţi cadou, "răstigneşte-L"... era singurul cuvânt plimbat pe buzele mulţimii. După cortina vremii Lucifer rânjea satisfăcut crezând că de-acum va începe din nou perioada lui de glorie.
Pilat a semnat în cele din urmă finalul – Isus să fie răstignit şi Baraba să fie eliberat. Degeaba s-a spălat pe mâini, degeaba a încercat să arunce vina pe iudei, marele guvernator nu a fost decât o marionetă în mâna păpuşarului învăluit de catran. Şi ostaşii romani au început să-şi facă de cap, să se distreze, aşa cum de altfel obişnuiau mereu, cu profetul condamnat: i-au aplicat o bătaie soră cu moartea, i-au smuls barba, îl loveau şi-I cereau să spună cine L-a lovit, i-au făcut o coroană din spini şi i-au îndesat-o pe cap, L-au dezbrăcat de cămaşa Lui şi i-au pus o manta şi I se închinau în batjocoră, L-au scuipat şi agresat mereu...şi aşa au început să-L conducă spre moarte pe dealul numit Căpăţâna sau Golgota. Suferinţa şi umilinţa Fiului lui Dumnezeu a fost atât de mare încât natura nu a mai putut rezista să privească, soarele s-a ascuns într-un nor pentru o vreme lăsând lumea stăpânită de întuneric, pământul s-a înfiorat aşa de tare încât un cutremur puternic s-a abătut asupra sfintei cetăţi. S-au deschis mormintele, s-a rupt catapeteasma din Templu, au căzut clădiri şi oameni în faţa naturii solidare cu suferinţa Celui care a adus-o în fiinţă. Iar Tatăl Şi-a ascuns faţa.
Isus cu crucea aceea grea în spate a început să urce drumul mântuirii noastre. Acea zi de groază, în care toţi au crezut că s-a terminat pentru totdeauna cu Isus, că nu se va mai auzi nimic de El, că totul a fost aşa o istorie trecătoare, a devenit defapt o zi care a marcat istoria definitiv şi a pregătit frumoasa dimineaţă de april în care Isus a Înviat! Cu toată opoziţia lui Satan, cu tot efortul preoţilor de a-L fereca în mormântul cel nou al lui Iosif, cu toată paza temutei gărzi de pretorieni romani, cu toate că piatra pusă la intrare era aşa de mare că trebuia mai mulţi bărbaţi să depună efort pentru a o îndepărta...Isus a ieşit afară din mormânt triumfător în dimineaţa Învierii.
Acea zi de april, care aparent nu anunţa nimic pentru bieţii oşteni aflaţi în aţipire, pentru preoţii care îşi reveneau după o nouă seara de orgii în care şi-au savurat victoria şi pentru marea masă a Ierusalimului, a adus din nou LUMINA în lumea care zăcea în întunericul păcatului. Christos a distrus pentru totdeauna puterea păcatului prin jertfa Sa, ne-a justificat în faţa Tatălui plătind în locul nostru, a deschis calea spre Paradisul pierdut pentru oricine crede în jertfa Lui şi în faptul că El, acela batjocorit, alungat, e Fiul Dumnezeului Celui Atotputernic.
În acea dimineaţă de april mi s-au deschis şi mie ochii, am văzut că sunt păcătos şi degrabă am alergat la El. M-a primit, m-a iertat, m-a eliberat tot ce era rău şi nepotrivit în viaţa mea şi apoi m-a lăsat să plec pentru o vreme încă prin lume ca şi mesager al Luminii şi al Învierii, dar mi-a promis că mă aşteaptă sus într-un loc special pregătit pentru mine.
El încă te mai aşteaptă iubitor şi pe tine să vi...
Paşte Fericit!
