Gândurile unui om însurat într-o zi călduroasă de vară!

Nu prea scriu versuri! Nu mă am şi nici nu prea îmi plac! Dar în 1. 07. 2008, am încercat să îi dedic o poezie soţiei mele, adică Cameliei (sau Cam cum îi spun eu). Iată ce a ieşit:

E vară...şi mi-e cald

Dar ea îmi este aproape, nu trebuie s-o mai caut.

Adormim împreună

şi mă trezesc zâmbind.

Mâncăm râzând cireşe

şi ochii ei mă plac

Eu tac...ca să nu stric momentul...

Adie tare vântul, perdelele dansează

şi nucul din grădină se trezeşte la viaţă...

de mult nu l-am mai auzit vorbind.

Noi credem c-o să plouă, tot cerul o arată...

Şi mână-n mână aşteptăm cuminţi

şi liniştiţi să treacă.

Ea îmi zâmbeşte într-una, râde...eu o întreb de ce...

imi zice că-i fericită.

Că aşa-şi imaginase viaţa pe când era o puştoaică cu codiţe...

Inima îmi bate tot mai tare, răsuflu uşurat...

După 4 ani de la nuntă...iată ce-am realizat!