Blidul cu linte

După 20 de ani...

Vitrine sparte, gramadă de oameni în fața Operei din Timișoara, împușcături în noapte, arestarea preotului Lazlo Tokes, oraș în asediu, martiri pe scările Catedralei din centru, soții Ceaușescu împușcați, vecini grupați în jurul unui mic televizor alb-negru Olt, LIBERTATE... cam asta e tot ce am reținut pe când aveam 10 ani și se întâmpla Revoluția din ‘89 care s-a vrut a schimba destinele națiunii române! Multe dintre aceste informaţii le-am tras cu urechea din discuţiile a lor mei şi de pe la TV. Mărturisesc că urmăream împreună cu tatăl meu şi fraţii mei cam tot ce se spunea pe atunci la emisiuni. Mai îmi revin în memorie, acum când după 20 de ani revăd înregistrări din aceea perioadă, anumite personaje, întâmplări...dar atunci nu realizam prea bine ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. (Între noi fie vorba, nici azi nu sunt prea dumirit!)

M-a marcat atunci, bucuria părinților mei, a vecinilor, faptul că pentru prima dată am putut să ne cumpărăm un mic TV color – chiar dacă am stat la coadă vreo 2 zile după ce în prealabil ne-am înscris pe niște liste – că nu mai trebuia să cântăm „Trei culori cunosc pe lume” la şcoală şi că nu mai trebuia să purtăm hidoasa aia de uniformă, cravata de pionier primită în timpul unei festivităţi organizate la Tomeşti la fabrica de sticlă şi nici nu ne va mai verifica cineva numărul matricol de pe braţul drept , că a dispărut poza marelui conducător din faţa clasei, că tovarăşei a trebuit dintr-o dată să îi spunem „Doamna” – ne-a luat vreo câteva luni bune până ne-am obişnuit şi cu toate astea unele tot „Tovarăşe” au rămas şi azi – , că în zilele acelea am putut vedea 2 filme care mi s-au părut pe atunci cele mai bune: Ringul sau ceva de genul acesta cu Sergiu Nicolaescu în rol principal şi Dictatorul cu Charlie Chaplin şi încă o chestie ce nu o voi uita niciodată – AJUTOARELE care au venit din străinătate la aproape toate Bisericile evanghelice. Chiar dacă nu am primit mare lucru, o ce mândrie a fost pe mine când am ieşit în curtea blocului cu o pereche de cizme cu un număr mai mic decât numărul meu...dar erau primite din Germania!

Sincer să fiu încă nu ştiu exact dacă oamenii sunt cu adevărat mulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat atunci. Încerc azi, după 20 de ani, să văd dacă s-a schimbat ceva şi sincer?...nu ştiu ce să zic. Da, vorbim mai mult engleză decât rusă acum, hainele şi mâncarea nu mai reprezintă o problemă numai că nu prea mai ai cu ce să le cumperi că se dau la supra-preţ şi tot de la ajutoare se îmbracă cei mai mulţi oameni numai că acum le plătesc la kg nu le mai primesc gratuit, putem vota acum dar nu avem ce alege, putem ieşi din graniţele ţării dar de multe ori preferăm să stăm acasă pentru că ne e ruşine de ce au făcut alţii plecaţi mai devreme sau nu avem bani, avem case şi maşini străine dar zâmbim mai rar, avem prieteni mai puţini, timp de loc pentru comuniune şi Biserică, nimeni nu prea mai merge în parc pentru o partidă de şah sau o plimbare propriu-zisă... Mda, după 20 de ani, constat că s-a schimbat din plin forma...dar nu şi conţinutul! Mă, eu sper să mă înşel...