joi, 5 iulie 2012

Atenție - căldura afectează creierele!

E destul de dificil să reziști în România acum: vara nimeni nu doarme (cântărețule, sper că ești mulțumit!), mai e și căldura mare care încinge creierele! Deci, de unde să vină claritate, limpezime în decizii? E de mirare că oameni care au promovat valori încurcă acum dreapta cu stânga? Nu e un caz singular! Cu mulți ani în urmă, tot pe o căldură imensă, au fost și alții care și-au lăsat creierele prăjite și rezultatul a fost dramatic - nimeni nu putea să facă deosebire între dreapta și stânga, iar țara se îndrepta spre autodistrugere! E normal că lumea noastră românească e caracterizată de stângăcii, dacă  până și dreptacii, acum somnambuli și opăriți, nu mai pot vedea care e direcția corectă! Ciudate timpuri! Urmăresc chiar acum la TV o imagine a realității triste din iubita mea țărișoară - nu mă așteptam să ajungem aici! Ce ți și cu căldura asta, domne? Din mulți oameni cu minte, au rămas extrem de puțini care să poată privi cu realism circul de 2 lei al unor obosiți.
În trecut a fost totuși cineva cu mintea proaspătă - Ilie e numele lui, omul care a fost gata să dea o direcție, să stea ferm în opoziție cu orice risc, să nu abdice de la valorile și ideile pe care le-a promovat și susținut, gata să plătească prețul integrității. Din păcate, noi nu prea am auzit de astfel de valori! Stând mereu la mica ciupeală, la mila altora și cu ochii căscați după cele mai mari oportunități venite cu orice cost, nu mă mir că am ajuns azi în situația destul de alarmantă! Susțin cu tărie în aceste vremuri un slogan lansat de un individ cu ceva vreme în urmă - vreau o ȚARĂ ca AFARĂ! Cred în valori, și știu că nici unde în lumea asta nu e cu mult mai bine, dar mai găsești indivizi ale căror creiere lucrează, sunt treze și văd cu claritate drumul. Să nu fiu înțeles greșit, și la noi mai sunt, dar e o specie pe cale de dispariție. Mai degrabă, la noi majoritari sunt cei care se mută de pe un picior pe altul fără nici o remușcare, zâmbesc fals și strâmb la toate inepțiile puterii, se cocoșează pentru un loc călduț și mai bine remunerat,  uită de toți și toate când ajung sus, tot mai sus, își bat joc de bunul simț și de cei care mai cred în Bine și Virtuți. Oare Biserica are ceva de spus? 
1.Probabil un lucru important pe care-l poate face e să meargă la vot, după un somn bun și stat la răcoare ca mintea să funcționeze normal, și să dea direcția bună în țară.
2. Să cultive în continuare smerenia și pocăința, și să nu se lase cumpărată cu orgoliu și materialism.
3. Rugăciunea constantă pentru ”dregători” - o obligație și o necesitate
...mai aștept soluții și din partea dumneavoastră stimabililor cititori!
P.S. 
Mai e un pic de speranță - în timp ce scriu, un dreptaci care posibil și el din cauza nesomnului vara și căldurii se îndrepta vertiginos spre stânga, s-a trezit brusc și a cotit-o la dreapta! Sănătate.

vineri, 22 iunie 2012

Păreri la ceas răcoros de seară!

Am fost un picuț - un picuț, așa cum zice Ayan, ocupat zilele acestea încât nu am apucat să scriu nimic despre subiectele actuale din media noastră cea de toate zilele. Și, acum, în plină dezbatere despre gestul regretabil al domnului Bombonel, mă abțin de la orice comentariu. De ce? Pentru că indiferent de motivație, e o situație care nu trebuie arătată cu degetul! E vinovat omul, nimic de zis, nu am fost fanul lui niciodată, dar mi se pare totuși prea mult atitudinile sarcastice ale unora, bucuriile altora, zâmbetele și chicotelile opoziției...părerea mea!
Mi-am umplut, în schimb, mintea zilele acestea cu o radiografiere a Bisericii Primare: strategii, modalități de dezvoltare, principii de conducere versus Biserica Mileniului III. Și am ajuns și la o concluzie - suntem departe frate de ceea ce e în sensul biblic o Biserică! Avem de toate noi azi, dar numai ce trebuie nu! Suntem plini de strategii, sondaje peste sondaje, staff-uri și bord-uri de conducere, ședințe peste ședințe, programe de leadership, acces la comunicare non-stop, libertate, potențial uman și financiar, (nici una dintre acestea nefiind de condamnat sau în plus) și cu toate acestea batem pasul pe loc, ba mai mult sunt comunități care se luptă efectiv pentru supraviețuire, altele care au adormit de mult, iar altele care taie bilete la muzeele trecutului glorios. Am pierdut dependența de Duhul Sfânt! Aici era secretul Bisericii Primare. Forța care stătea în spatele succesului lor în condiții dramatice a fost călăuzirea și suportul Duhului. Prigoană din partea iudeilor și romanilor, nici un aliat, probleme interne - nemulțumiri, certuri pe ajutoare, minciuni și grandomanii, conflicte teologice - luptă permanentă și totuși Biserica merge biruitoare înainte. 
P.S. 
Subiectul rămâne deschis - ce credeți voi că lipsește Bisericii mileniului III? Ce anume trebuie reparat ca să arătăm asemenea Bisericii de succes prezentată în cartea Faptele Apostolilor?

marți, 19 iunie 2012

Căldură mare, mon cher!

Se pare că această vreme a încins creierele multor români în aceste zile: plagiat vs neplagiat, pdl vs altă formațiune politică, certuri de tot felul și puțin fotbal pe TVR după mega scandal...chiar că nu îți vine să dormi vara! Nici nu ai cum... Deja mi-e dor de căldura italiană, dar măcar liniștită! Am avut bucuria să revăd prietenii buni din Bergamo pentru 3 zile împreună cu Cam! Activități legate de predare, dar și timp pentru plimbare și ”prăjit” la soare...duminică spre seară parcă eram rotisat! 
Acasă am dat din nou peste aceleași și mereu aceleași îndeletniciri...Cu durere observ că nu prea pot găsi pe spațiul virtual discuții pozitive, articole de încurajare sau dezbatere cu folos. Și azi ”peretele” meu era plin de mâzgăleli fără rost. Le-am pus pe toate pe seama căldurii și a lipsei de somn. Sau? Oare așa va fi toată vara?
Cel puțin mă voi bucura de umbra nucului bătrân din curte și de râsul plin de vitalitate al fiului meu. Cu ajutorul lor trec peste astea, sperând ca răcoarea toamnei să aducă și limpezire de minte începând cu alegerile din toamnă... 
Încă puțin și încep activitățile spirituale de vară - taberele de tineret. Merg și eu în vreo 2 până acum. Am speranța și dorința ca tinerii să vină ”răcoriți” de acolo în minte și spirit ca Biserica să poată fi binecuvântată și de aportul lor. În rest? Zile răcoroase și...somn ușor!

joi, 14 iunie 2012

Supărări pe Facebook!



Mda, sunt unul dintre cei care folosesc destul de des facebook-ul din mai multe motive. Personal îl găsesc util și un aliat pentru diversele proiecte pe care le am. Dar nu de puține ori mă apucă și nervii atunci când nu știu cu cine stau de vorbă pe facebook! Să explic: am extrem de mulți prieteni căsătoriți sau în curs care își construiesc adrese comune - Ionescu Maria și Gheorghe! Na, când e să vorbești nu ști cu cine vorbești, când adresezi o urare nu ști cui o adresezi, etc...
Inițial ar părea o dovadă de iubire publică, dar personal mă îndoiesc. Cred că e mai mult o scuză pentru gelozii sau neîncrederi, sau pur și simplu pentru lenea unora de a-și manageria propriul cont! Nu știu dar mă deranjează profund chestia...și cum nu am ce schimba prea multe, scriu... Cred în familie ca întreg, că trebuie să primeze binele cuplului și toate deciziile trebuiesc să țintească spre binele casei, dar cred că și indivizii care compun familia au dreptul la activități diferite, la o anumită libertate personală! În familie nu trebuie să existe secrete, lucruri nespuse, ci sinceritate și încredere reciprocă. Nici o parte din cuplu nu ar trebuie să aibă stres inutil și îndoieli...
Aștept părerile voastre, dar eu zic că nu având totul în comun e dovada supremă de cuplu ”sudat”, sau?

REVEDERE!

        A trecut nici mai mult nici mai puțin, decât jumătate de an și nu am mai postat nimic pe blog...oboseală, lipsă de inspirație, drumuri lungi, frământări, de toate...au făcut să las puțin blogul din lista priorităților. Unii îi cântau deja prohodul, nu e cazul, deși muncesc la o carte pe care doresc să o scriu, tot voi mai ”găti” ceva linte pentru prea aleșii vizitatori! E plină lumea și netul de subiecte pentru scris așa că nu mă voi opri din măzgălit.

luni, 9 ianuarie 2012

Început de an nou nouț!


...articol din revista Bisericii Speranța...

Deja am zis de treizeci și doi de ani de ”La mulți ani!”. Nu am idee ce s-a întâmplat cu timpul…parcă a intrat la apă. Chiar în această seară vorbeam cu soția mea de rapiditatea desfășurării evenimentelor și planificam deja ce vom face de Paște! Parcă cineva ne-a setat pe fast-forward și ne-a uitat acolo, totul derulându-se cu o viteză parcă totuși prea mare. Mi-a venit în minte cu ocazia contemplării acestei realități, o idee: cu ce rămânem totuși din goana aceasta anuală! Era pe vremea copilăriei mele un cântec foarte potrivit, pe versurile inconfundabilului Traian Dorz, din care vreau să citez câteva strofe pe sărite:

”Eram copil, trecea zăpada,/Eu cu tristețe-o petreceam,/Mi se părea că iarna trece,/Mi se părea, dar eu treceam…

Eram mâhnit cum bate ceasul/ De graba lui umbrit oftam,/ Mi se părea că vremea trece,/
Mi se părea, dar eu treaceam…

Azi văd cu-amar, Isus, tot harul/ Ce l-am pierdut când n-ascultam,/ Mi se părea că-l am de-apururi,/ Mi se părea, dar nu-l mai am”.

Acest gând a început să nu-mi dea pace…EU trec, nu timpul, nu anii, nu anotimpurile, nu sărbătorile. În scurgerea aceasta spre infinit fiecare din noi ar trebui să evaluăm mult mai bine oportunitățile, HARUL, momentele de fericire, clipele de cer, ocaziile pentru a face ceva durabil. Și pentru că nu vreau să rămân ”doar cu gel pe freză”, vorba unui cântăreț care tot apare de ceva vreme în atenția noastră cu ocazia Crăciunului, am hotărât să nu las să treacă pe lângă mine nici un moment, nici o oportunitate de a face mai bine, nici o ocazie de a fi mai bun și mai util, nici o clipă fără să mă căiesc, să pătrund în sufletul meu, să caut să mă îndumnezeiesc! Am aflat din cei 32 de ani ai mei că în viață nu poți aștepta după ocazii perfect…că nu-s! Și tot așteptând momentul, acel timp, riști să rămâi cu pumnii goi, riști să risipești tot Harul, riști să treci…și treci degeaba, fără sens, fără rost! De multe ori am dat nas în nas cu oamenii care tot așteaptă clipa, ocazia și momentul și în așteptarea acelui ceva nu fac nimic în acest moment! Au potențial, au valori, au destule ca să reușească, dar lipsește această coordonată, trecerea e inevitabilă! Nimeni nu te așteaptă, vremurile nu le mai poți întoarce…iar succesul e a celora care îndrăznesc, a celor care încearcă, a celor care speculează orice oportunitate, a celor care simt clipa utilă.

Probabil nu am fi știut niciodată că un om poate umbla pe apă dacă Petru nu ar fi ales să profite de momentul lui! Nu avea toate coordonatele, nu știa finalul, nu vedea nimic în bezna nopții, dar a avut un moment, și vai cum a profitat de el! Nu a contat deloc scufundarea, nu a contat deloc comentariile răutăcioase, cei 11 comentau din barcă, dar el făcea istorie cu Dumnezeu mergând pe apă ca și pe uscat. Despre asta vorbesc!

Toți vedeau în lupta aceea inegală un uriaș de care nu are rost să te apropii! Toți știau deznodământul unei confruntări cu acea fiară, așa că toți stăteau așteptând un moment favorabil…dar care parcă se încăpățâna să nu mai vină! A fost nevoie de un adolescent care a înțeles că e timpul lui, că e vreamea lui. Nici el nu avea toate detaliile, nu avea un context foarte bun, nu era antrenat pentru o luptă de un asemenea nivel, dar avea ochi pentru a vedea oportunitatea. Dacă toți vedeau în Goliat uriașul de nebătut, David vedea în el un uriaș pe care îți era imposibil să-l ratezi cu praștia! Și chiar nu l-a ratat. În acea zi el a intrat în istorie ca cel care ucide uriașii.

Dacă știu așadar ceva sigur, e că EU trec împreună cu anii și vremea și anotimpurile…dar ceea ce vreau e să nu trec degeaba. Într-o ascultare totală de Domnul, creștinul poate transforma orice oportunitate în una favorabilă. Nu știu ce va aduce 2012, nu știu toate detaliile oportunităților care vor veni, nu știu multe aspecte, dar e ceva ce știu 100% - câtă vreme voi fi în Voia și Cuvântul Lui pot să fiu sigur că rămâne ceva valoros în urma mea, că pot scrie istorie și eu alături de David, Petru și alții care nu erau extrem de curajoși, dar au îndrăznit să marcheze cumva trecerea lor prin viață!

E 9 ianuarie…încă e început de an, nimic nu e pierdut, e vreme de programare, de reprogramare, articolul meu nu cheamă la acțiuni pripite, la proiecte necugetate, nu, ci doar la o re-evaluare a momentelor pe lângă care trecem, la o re-afirmare a credinței, la o redescoperire a Scripturii care direcționează și sfătuiește… Dacă vom privi așa viața, vom trece, da, pentru că așa ne este scris, dar nu vom trece degeaba, nu vom trece fără rost…ci trecerea noastră va marca file, chiar dacă poate doar câteva rânduri, din istorie! Să ne ajute Bunul Dumnezeu!