Biserica în flăcări – sau Biserica pe cale de dispariţie!
Faptele Apostolilor cap. 2
...visez la o Biserică:
– care e gata să se consume în iubire pentru alţii, fără să caute foloase, interese meschine, câştiguri...
– care e gata să sacrifice pentru Domnul... nu jumătăţi de măsură, nu doar zile numărate cu stricteţe şi însemnate cu roşu pe calendarul cultului, nu numai câteva ore, nu numai câteva monede amărâte primite ca rest de la pâine, cafea sau prosport... Totul!...
- care arde cu pasiune, care încălzeşte cu focul inimii şi pe alţii secătuiţi de gerul ateismului, materialismului, postmodernismului, păcatului...
– pentru care Domnul nu e o alternativă la alte programe sau plictiseală, nu e Un Dumnezeu oarecare, ci e Domnul Dumnezeu Atotputernic, numărul 1, Cel mai de preţ, Cel mai iubit, Cel mai dorit, Domnul Oştirilor...
– care arde de nerăbdare să slujească, să oblige conducătorii la ore suplimentare, la prelungirea timpului alocat părtăşiei, să pună în încurcătură pe cei care conduc programele datorită numărului mare de cereri pentru contribuţie în programul bisericii, care are un foc nestins pentru evenghelizare acasă, la locul de muncă, care nu-şi poate stinge focul misionar din inimă...
– care să poată ierta pe cei care greşesc fie intenţionat, fie din neatenţie de bună voie, fără să-i forţeze nimeni sau să-i cheme la comitet pentru a face pasul împăcării, să nu-i dea afară pe cei care au nevoie de ajutor sau au alunecat şi strigă după ajutor...
– care gândeşte matur, ia decizii înţelepte întotdeauna ţinând cont de Voia lui Dumnezeu, care leapădă copilăriile, naivităţile, gogoşile vândute de unul sau altul...
Mda, ce ziceţi? Chiar sunt visător, nu?... Sincer, aş dori să nu mă trezesc din visul acesta niciodată!
Aşa aş vrea să arate Biserica lui Christos din România, aşa aş vrea să fie comunităţile în care ne adunăm să ne închinăm şi să avem părtăşie. Prieteni e timpul să „punem Foc (n.a. Duhul Sfânt)” în comunităţile noastre, să facem totul cu patos, cu inimă, cu foc, ca Biserica să îşi împlinească scopul şi să fie relevantă societăţii!
Nu mai cred intr-o idiologie general valabila si aplicabila unei mase de oameni.Crestinismul e o treaba personala si nu una colectiva,iar biserica nu se poate comporta ca si un partid, care sa ne controleze cravata, cordeluta, emblema matricola de pe uniforma sau sa imparta crestinatatea in drepti si dezidenti.
RăspundețiȘtergereAm senzatia ca inca nu am depasit momentul concresului al XIV-lea. Trebuie sa ne revolutionam gandirea; biserica nu va fi niciodata locul ideal, aici nu vor fi niciodata numai sfinti, aici nu toate lucrurile merg bine, sau chiar mai rau, aici toate lucrurile merg inspre rau, tendinta cu care trebuie sa ne acomodam pentru ca Dumnezeu nu mantuie colective de oameni ci indivizi.
cred ca ar trebui definita biserica! eu nu am treaba cu cladirile, cu institutiile, cand ma refer la Biserica, ma refer intotdeauna la cei care o compun, la Trupul lui Christos! o, da si aceia care o compun trebuie sa fie si sfinti...adunarea sau adunatura e altceva! Biserica reala, compusa din crestini reali, trebuie sa contina lucrurile specificate in articol.
RăspundețiȘtergere